ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Pagina 11 din 15 Înapoi  1 ... 7 ... 10, 11, 12, 13, 14, 15  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Toio la data de Mier Oct 28, 2015 2:26 pm

RÂNDURI PENTRU DOMNIŞOARE (16)

SOCIETATEA

Milostenia

-I-


Milostenia e o îndatorire şi presupune iubire de oameni. Iubirea de oameni e însă de neconceput fără dreptate. Am primit în viaţă mai mult decât am meritat. Am făptuit răutăți şi nu toate au fost pedepsite. Ni s-a făcut bine şi nici nu am observat. E drept prin urmare să le răspundem celorlalţi la bine cu bine şi să le iertăm la rândul nostru greșelile.

Iată definiția pe care o dă filozoful Leibnitz iubirii de oameni: „Să-i iubești pe ceilalţi înseamnă să te bucure fericirea lor şi să te doară suferința lor.”

Gottfried Wilhelm von Leibniz (1646 - 1716)


-II-

Nimeni nu ne poate obliga să fim sensibili la fericirea sau la suferința altora. Totuşi o viață trăită fără să ne pese de semenii noștri e o viață la fel de blamabilă ca aceea a slugii din parabolă care îşi îngroapă banul de aur în loc să-l valorifice. Sunt în noi forțe cum ar fi inteligența, inima care nu ne-au fost date pentru a rămâne nefolosite sau pentru a ne folosi doar nouă.

Unii pretind că nu au ocazia să facă bine. Le-am putea răspunde că ar fi de ajuns să privească în jur. Au nevoie de serviciile noastre Familia, prietenii, necunoscuții chiar. Putem schimba zilnic în bine situaţia cuiva. Cine e util şi altora are parte de bucurii durabile, pentru că împărtășește trăirile celor pe care-i ajută.

-III-

Cuvântul „bucurii” să nu ne facă nerealiști. Recunoștința e rară. Înțelegerea perfectă a intențiilor noastre şi mai rară. Ce ne va merge cu adevărat la inimă va fi sentimentul că ne aducem contribuția la afirmarea binelui. El a făcut posibile nenumărate fapte bune care au ușurat povara de nevoi şi de griji de pe umerii multora.

Nu avem dreptul să spunem: „Nu are rost. Ce pot face e prea puţin.” Un viitor senin se obţine prin progrese realizate în timp ca urmare a acumulării de eforturi aparent lipsite de însemnătate sau de rezultate. Gândurile bune, faptele generoase nu se pierd, cu toate că uneori nu li se văd efectele.

-IV-
   
Oricare ne-ar fi condiţia sau vârsta, învățătura sau ignoranța, bogăţia sau sărăcia, putem nutri ambiția de a fi drepți şi buni. O astfel de ambiție e deosebit de tonică pentru noi înşine,
dându-ne un țel superior intereselor sau satisfacțiilor personale. Să trăim doar pentru noi e meschin. Să ne cultivăm grădina, dar să dărâmăm zidurile din jurul ei ca aceia care au nevoie de sprijinul nostru să poată intra.

În zilele noastre cuvântul altruism tinde să înlocuiască cuvântul milostenie, deşi are defectul că exprimă prea formalist capacitatea de a ne identifica cu ceilalţi. Aceia pe care cuvântul milostenie îi deranjează consideră că el exprimă inegalitatea. În realitate milostenia e iubire, adică suprema egalitate a sufletelor.  

-V-

Sunt ființe predispuse firesc să se gândească mai mult la ceilalţi decât la ele. Când o asemenea înclinație nu e spontană, poate fi dobândită. Să adăugăm că milostenia nu se limitează la a dărui. Adevărata milostenie e sufletul existenței. Ea se aplică tuturor împrejurărilor, ea repară lucrarea răului prin aceea a binelui, ea inspiră  o gingășie care face nedureroasă pansarea rănilor, ea adaugă îndatoririlor obligațiile voluntare. O persoană milostivă nu doar respectă viaţa semenilor săi, ci chiar şi-ar da viaţa pentru ei. Femeile practică acest gen de eroism în ciuda slăbiciunii lor fizice. Cutezanța de care ele dau dovadă în situații dificile e atât de obișnuită, că nu surprinde pe nimeni.      

Câte nu au făcut femeile în teribilul an 1944 pentru a atenua ororile războiului! O doctoriță a împiedicat expedierea într-un lagăr din U.R.S.S. a soldaților răniți din spitalul unde se afla şi bunicul meu lovit în piept de un glonț în timpul luptelor din nordul Moldovei. Bunica unei prietene, infirmieră participantă la toată Campania din Est, a cerut imediat după Actul de la 23 August să fie trimisă în regiunea Karaganda din R.S.S. Kazahă pentru a-i ajuta pe prizonierii de război români aflați acolo. Ceea ce ea le-a adus a fost mai ales mângâierea regăsirii cuiva din Patrie. Faptul de a le spune acelor necunoscuți „Sunt româncă”, de a le vorbi în românește de Ţară, de a le trata după puterile ei bolile a fost un act de supremă milostenie.  

Lagărul KARLAG din regiunea Karaganda, Kazahstan


-VI-

Învățătura dată neștiutorilor e la fel de importantă ca mâncarea dată flămânzilor, fiindcă e cât se poate de adevărat că omul nu trăiește doar cu pâine. În jurul nostru vom găsi întotdeauna pe cineva care să aibă nevoie de hrană pentru minte şi suflet. Cunoștințele noastre, înțelepciunea noastră pot fi folositoare altora şi avem obligaţia să li le oferim fără rețineri. Darul pentru minte şi inimă e prioritar. La moartea unei femei meritoase, cei care au cunoscut-o spuneau emoționați: „Ce se va întâmpla cu noi? Eram toţi săracii ei.”  

-VII-

Milostenia ne cere să facem bine inclusiv celor de care avem motive să ne plângem. Ea e mai puţin rigidă ca dreptatea, care ne determină să-l lăsăm pe rău să-şi primească pedeapsa meritată. „Dacă-i abandonăm pe răi, ei vor deveni mai răi”, spunea filozoful Platon. Pe acest principiu, transformat în poruncă de creștinism, se bazează orice regenerare socială. Nu există om care să nu poată fi făcut mai bun cu tact, cu blândețe, cu înțelepciune. Când răul ne-a fost făcut nouă, iertarea e cea mai admirabilă formă a milosteniei, pentru că înfrânge în noi trufia.

Platon


Simpla iertare poate fi amestecată cu o cantitate oarecare de resentimente. Scopul ar fi să ne purtăm omenește cu dușmanii, pentru că să-i iubim efectiv nu e posibil. Afecțiunea e un sentiment, nu o putem impune inimii. Ilustrativă pentru ce am spus e poezia lui Victor Hugo „După luptă”. Pe câmpul acoperit de cadavre un muribund striga „Apă!”. Un ofițer însoțit de un soldat, care treceau călare prin apropiere, l-au auzit. Ofițerul, tatăl poetului, îi întinde plosca sa soldatului ca s-o dea rănitului. În timp ce soldatul se apleca pentru a-l ajuta să bea, rănitul se ridică în capul oaselor şi trase cu pistolul în ofițer. „Lasă-l totuşi să-şi potolească setea”, spuse ofițerul, deşi glonțul trecuse atât de aproape de el că-i smulsese pălăria de pe cap.

După luptă


Popescu Angela
________________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
avatar
Toio

Mesaje : 109
Data de înscriere : 15/09/2015
Varsta : 37
Localizare : Piteşti

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.com/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Toio la data de Vin Oct 30, 2015 6:07 am

FABULĂ


________________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
avatar
Toio

Mesaje : 109
Data de înscriere : 15/09/2015
Varsta : 37
Localizare : Piteşti

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.com/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Toio la data de Mar Dec 01, 2015 3:52 am

UNIRE PENTRU TOTDEAUNA


1 august 1917

Draga mea,

Nu mai stau într-o tranșee plină de praf ci pe un pat curat de spital. Ieri pe la prânz am primit ordin să atacăm o poziție inamică. Pentru a ajunge la ea a trebuit să evităm obuzele, gloanţele şi să ne croim drum prin sârma ghimpată.

La vreo cincizeci de metri de poziţia pe care o atacam un glonţ m-a lovit în abdomen. M-am prăbuşit zvârcolindu-mă de durere. Sanitarii m-au luat şi m-au dus la spital.

Spitalul e într-o fostă şcoală pe jumătate arsă. Aici mi s-a spus că glonţul mi-a distrus ficatul şi că nu mai am mult de trăit.

Vă sărut pe tine şi pe copii. Nu plânge! Moartea celui care a luptat pentru Patrie nu e cu adevărat moarte ci opusul ei. O astfel de moarte învinge moartea şi-i dă un sens pe care altfel nu l-ar avea.

Locotenent Amariei Dumitru, Regimentul 42

9 august 1917

Draga mea,

Îţi scriu ca să-ţi spun că nu mai întorc acasă. Te rog nu plânge, fii tare.

În timpul ultimului atac o schijă mi-a retezat braţul stâng şi rana mi s-a infectat. Medicii spun că mai am doar câteva zile de trăit. Când vei primi scrisoarea mea probabil că voi fi mort.

Spun-le copiilor că mi-am făcut datoria şi când vor fi mari îndeamnă-i să urmeze o şcoală militară.
Vom avea o Ţară mare, frumoasă şi bogată şi va trebui s-o apărăm.

Te iubesc. Am fost atât de fericiți împreună! Mă alină gândul că ne vom revedea cândva în rai. Atunci eu nu voi mai muri şi tu nu vei mai plânge. În ultimele mele clipe îţi voi rosti numele.

Rămâi cu bine!
Dumnezeu să vă ajute pe tine şi pe copii.

Soldat Culea Petre, Regimentul 35

Ei au luptat şi au murit ca să fim uniţi.
Să le cinstim memoria reîntregind Ţara.
Unire acum, unire pentru totdeauna.
TRĂIASCĂ ROMÂNIA!
________________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
avatar
Toio

Mesaje : 109
Data de înscriere : 15/09/2015
Varsta : 37
Localizare : Piteşti

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.com/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Toio la data de Mier Dec 02, 2015 3:14 am

DESPRE SUBMINARE

Pentru subminarea unei Ţări se acționează în următoarele direcții:
1. DEMORALIZAREA poporului şi dezagregarea lui;
2. DICREDITAREA autorităților;
3. NEUTRALIZAREA populației pentru a o împiedica să-şi apere spontan interesele naționale.
Se realizează aceasta astfel:
− se terfelește tot ce e bun în Ţara respectivă;
− conducătorilor li se distruge reputația şi sunt supuși disprețului;
− se răspândește discordia printre oameni;
− sunt ridiculizate istoria, Religia majorității şi tradițiile.
La întrebarea dacă Ţara noastră e supusă unor asemenea acţiuni trebuie să-şi răspundă singur fiecare şi mai ales să aibă grijă fiecare ca nemulțumirile proprii să nu-l transforme fără voia sa în unealta celor care nu ne vor binele.

Tomescu Ionuț (Toio)
________________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
avatar
Toio

Mesaje : 109
Data de înscriere : 15/09/2015
Varsta : 37
Localizare : Piteşti

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.com/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Toio la data de Sam Dec 05, 2015 6:37 am



Imagine preluată de la Amy Landis, Pinterest.
________________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
avatar
Toio

Mesaje : 109
Data de înscriere : 15/09/2015
Varsta : 37
Localizare : Piteşti

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.com/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Toio la data de Lun Dec 07, 2015 7:54 am


_______________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
avatar
Toio

Mesaje : 109
Data de înscriere : 15/09/2015
Varsta : 37
Localizare : Piteşti

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.com/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Toio la data de Mar Dec 08, 2015 4:02 am

JURNALISTUL

Aceia care sunt conştienţi de pericolele dezinformării se înverşunează să denunţe matrapazlâcurile din trusturile mass-media. E drept că nici neglijenţa sau delăsarea unor jurnalişti nu contribuie la transmiterea adevărului. Dar problema nu e aici. Sursa răului e în altă parte şi e adesea ascunsă. Statele, superstatele care sunt multinaţionalele şi anumite comunităţi de interese exercită prin presă o influenţă nocivă asupra unui public pe care „cultura” modernă îl condiţionează să consimtă orice. Prin urmare ar fi bine să-i ajutăm pe cei care lucrează în presă să devină conştienţi de responsabilitatea lor.

Jurnalistul manevrează un material extrem de sensibil. Trebuie deci să fie un om de încredere ca medicul care se ocupă de sănătatea noastră, ca savantul care lucrează cu substanţe periculoase sau ca soldatul care ne apără. Statutele deontologice, dacă mai există, nu folosesc la mare lucru, pentru că nu conţin sancţiuni. Ar fi bine ca ziariştii să-şi creeze un consiliu de ordine după modelul medicilor sau al avocaţilor, să depună un jurământ şi să se declare ei înşişi pasibili de pedepse când greşesc.

Asta nu ar proteja doar publicul care merită adevărul, ci şi pe gazetari ferindu-i de confraţii lipsiţi de scrupule şi de patronii care le pretind articole senzaţionale, rapide, aproximative, complezente ori mincinoase. Chiar corifeii ar fi constrânşi să-şi modereze exigenţele, dacă ar avea de-a face cu o breaslă unită şi respectată.

Înţeleg însă că toate acestea nu se pot scrie decât la modul condiţional. Cine îi va da profesiunii de jurnalist impulsul virtuţii?

Tomescu Ionuț (Toio)
________________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
avatar
Toio

Mesaje : 109
Data de înscriere : 15/09/2015
Varsta : 37
Localizare : Piteşti

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.com/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Toio la data de Mier Dec 09, 2015 2:30 am

PATRIA

Patria nu e cosecinţa unui contract, a unei tocmeli. Nu suntem români pentru că aşa ne-am învoit. Patria e un mediu social şi cultural natural sau, ceea ce e acelaşi lucru, istoric. Principala sa caracteristică e naşterea. Nu ne alegem Patria aşa cum nu ne alegem părinţii. Ne-am născut români aşa cum ne-am născut Popescu sau Ionescu. E un fenomen ereditar. Totul ţine de sânge şi de legăturile de rudenie. Sângele, legăturile de rudenie sunt indestructibile şi nu se pot renega.

Principiul ereditar e esenţial. Aşa ne-o sugerează cuvântul Patrie (pater = tată), aşa reiese din cuvântul Naţiune (natio = naştere). Patria ne asigură resursele necesare existenţei noastre ca Popor şi ne e cămin. Datorită Patriei am fost, suntem şi vom fi. Pentru viaţa pe care ea ne-o dă îi suntem datori cu viaţa noastră. România nu e o adunătură de indivizi mânaţi de aceleaşi interese, ci un corp de Familii înrudite.

Cu siguranţă Patria trebuie să fie dreaptă. Dar nu asta e problema când e vorba de practicarea patriotismului, ci fiinţa Patriei, viaţa sau forţa ei. E aberant să te tot plângi de sărăcie, de nedreptate sau de orice altceva dacă nu faci nimic pentru Patrie. Ne iubim părinţii pentru că sunt părinţii noştri independent de calităţile lor. Ne vom iubi Patria chiar dacă nu e aşa cum am dori-o. Părinții pot greşi, îi cinstim. Patria ne dezamăgeşte, o vom apăra. Dreptatea nu va avea nimic de pierdut din asta. Fără o Patrie reîntregită şi liberă, sau pur şi simplu fără o Patrie, dreptatea nu e decât un vis.

Predescu Virgil
________________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
avatar
Toio

Mesaje : 109
Data de înscriere : 15/09/2015
Varsta : 37
Localizare : Piteşti

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.com/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Toio la data de Sam Dec 12, 2015 6:39 am

CONFESIUNILE UNUI FOST ATEU ( 8 )
 
Credinţă, raţiune, simţire
 
-I-
 
Am considerat mult timp raţiunea infailibilă. Imposibilitatea de a demonstra ceva fără ea sau contra ei mi se părea un argument imbatabil. Apoi, cugetând, am constatat că nu dădusem răspunsuri la unele întrebări cum ar fi: Ce e raţiunea? E o aptitudine? Poate da singură verdicte valabile?
 
Mi s-a spus la orele de filozofie din liceu că raţiunea nu e doar capacitatea minţii noastre de a judeca, ci şi o însuşire a sufletului ca sensibilitatea sau voinţa. Mă aflam deci în faţa unei treimi psihice ale cărei părţi erau diferențiate pentru analiză, dar care formau de fapt un tot indivizibil.
 
-II-
 
Personal cred că sufletul îşi are instinctele sale asemenea corpului. Ele provin din simțire fiind într-o oarecare măsură prelungirea rațiunii, partea ei înaripată. Datorită lor vedem adevăruri ce altfel ne-ar rămâne ascunse şi suntem feriți de pericole ce nu ne pot fi semnalate de gândire.
 
Abordarea marii probleme a apariției omului şi a destinului său numai cu raţiunea rece echivalează cu aruncarea în luptă a unui soldat pe jumătate înarmat. Am fi lipsiţi de cea mai bună armă, fiindcă sentimentul ne arată direcția de urmat, ne conturează țelul înainte de a-l întrezări. Ar fi o nebunie să nu-i folosim flacără şi lumina.  
 
-III-
 
Un adevărat filozof gândește şi cu mintea, şi cu inima. El îşi construiește sistemul bazându-se pe sinele său, pe Neamul său, pe pământul Ţării, pe vii, pe morți. El se raportează permanent la Dumnezeu, principiu, sprijin şi regulă a oricărui concept. Căutarea adevărului cu un suflet schilodit e de neînţeles.   
 
Raţionalismul pretinde Religiei să-şi dovedească adevărurile pe care le predică. Există un singur fel de cunoștințe, spune el, cele al științei, iar fundamentele credinței nu sunt admisibile fără confirmare experimentală sau rațională. Timpul m-a ajutat să văd ce greșeală enormă e contestarea importanței sentimentului în cunoaștere.
 
-IV-
 
Sufletul înclină spre credinţă, dar nu poate ajunge la ea fără smerenie, susțineau teologii din Evul Mediu. În acea epocă aşa-zis întunecată firea umană era mai bine cunoscută ca acum. Nulla ratio si non sit oratio  (Nu există raţiune fără rugăciune) se spunea pe atunci, ceea ce înseamnă că raţiunea se rătăceşte dacă nu se înclină în faţa unui principiu superior ei.
 
Raţiunea din zilele noastre, concepută ca ruptă de Dumnezeu, de tradiții, de pământul natal, e contrarul rațiunii superioare de altădată care medita rugându-se. Ea nu e decât zeificarea eului în marea lui diversitate şi cum raţiune pentru fiecare e propria raţiune, nu a altuia, e uşor de constatat ce dezordine rezultă de aici.
 
-V-
 
Creștinii nu resping raţiunea, ci numai folosirea sa exclusivă în căutarea adevărului. Ei apreciază că sunt două feluri de cunoaştere, una la care se ajunge prin raţiune şi una la care se ajunge prin credinţă.
 
Neavând nici timp, nici posibilitatea să verificăm cunoștințele pe care le primim de la alţii, le luăm de bune. În afară de fizicieni, câți pot, de exemplu, să-şi dea seama de raporturile exacte dintre energie, masă şi viteza luminii? În afară de astronomi, câți au motive serioase să considere că galaxiile se îndepărtează unele de altele? Drept urmare putem spune pe bună dreptate că învăţarea cere la fel de multă credinţă ca Religia.
 
-VI-
 
E o dovadă de trufie să se pretindă că nu e nevoie să se țină cont de tradiții. Înfrânarea voluntară, supunerea la reguli cărora timpul le-a confirmat utilitatea e cel mai bun mod de exercitare a rațiunii.  
 
Temperarea în gândire e justificată de propriile noastre reflecții şi de realitate. Cine are o judecată mai echilibrată, cel care nu acceptă nicio limită, nicio superioritate, nicio măsură sau cel care, convins de cunoașterea propriilor limite, de experiența vieții, de puterea necunoscutului, ţine cont de tradiții, de taine, de influența religioasă?
 
-VII-  
 
E evident că sunt o mulțime de lucruri mai presus de înțelegerea noastră. Totuşi ne grăbim să știm, să legăm vizibilul de invizibil, materia de spirit. Credința e o necesitate a minții noastre, o nevoie a inimii noastre. Să crezi înseamnă să te bizui pe Dumnezeu, înseamnă pace sufletească într-o stare de spirit superioară, înseamnă să trăieşti un fel de viaţă supranaturală. Dovadă e faptul că Religia a apărut spontan peste tot unde a existat o societate umană.  
 
Am văzut că raţiunea şi simțirea corespund unor nevoi la fel de mari, cea de a gândi şi cea de a crede. Aceste două facultăţi se completează reciproc fără a se exclude una pe alta.
 
Când raţiunea se trezește, ne ispitește cu bețiile şi cu atracțiile ei eclipsând simţirea. Mai târziu aceasta din urmă se manifestă la rândul său reintrându-şi în drepturi. Încercările vieții dau naștere unor cerințe pe care raţiunea nu le poate satisface şi provoacă o schimbare morală în urma căreia sentimentul religios devine preponderent. 
 
Predescu Virgil 
________________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
avatar
Toio

Mesaje : 109
Data de înscriere : 15/09/2015
Varsta : 37
Localizare : Piteşti

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.com/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Toio la data de Sam Dec 19, 2015 9:54 am

PATRU LUMÂNĂRI
Autor necunoscut




Era în seara de dinainte de Crăciun. Patru lumânări ardeau sub icoana lui Iisus. Era atât de linişte în încăpere că se putea auzi ce vorbesc.

Prima lumânare spuse: „Eu sunt Credinţa! Lumea s-a îndepărtat de Dumnezeu şi de Biserică. Nu are rost să mai ard multă vreme.” Abia termină Credinţa de vorbit că o boare o stinse.

A doua lumânare spuse: „Eu sunt Pacea! Nimeni nu reuşeşte să mă ţină aprinsă. Mă voi stinge.” Şi flacăra Păcii începu să se micşoreze apoi se stinse complet.

Tristă, a treia lumânare zise la rândul ei: „Eu sunt Iubirea! Nu am destulă forţă să luminez. Oamenii au devenit egoişti şi nu îşi mai iubesc aproapele.” Şi fără să mai aştepte Iubirea se stinse şi ea.

Un copil intră şi văzu cele trei lumânări stinse. „De ce v-aţi stins?”, întrebă copilul şi începu să plângă.

Atunci, a patra lumânare, cea care rămăsese aprinsă, luă cuvântul: „Nu-ţi face griji, câtă vreme flacăra mea va lumina, vom putea aprinde din nou celelalte lumânări. Ştii, eu sunt Speranţa!

Cu ochii încă plini de lacrimi, copilul luă lumânarea Speranţei şi una câte una le reaprinse pe toate celelalte.

Speranţa să nu se stingă niciodată în inimile noastre ca să putem ţine aprinse flăcările Credinţei, Păcii şi Iubirii.
________________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
avatar
Toio

Mesaje : 109
Data de înscriere : 15/09/2015
Varsta : 37
Localizare : Piteşti

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.com/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Toio la data de Mar Dec 22, 2015 8:02 am

Iarna - GHEORGHE ZAMFIR


________________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
avatar
Toio

Mesaje : 109
Data de înscriere : 15/09/2015
Varsta : 37
Localizare : Piteşti

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.com/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Toio la data de Mier Dec 23, 2015 2:41 am

Noaptea Sfântă - GHEORGHE ZAMFIR


________________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
avatar
Toio

Mesaje : 109
Data de înscriere : 15/09/2015
Varsta : 37
Localizare : Piteşti

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.com/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Toio la data de Joi Dec 24, 2015 4:23 am

avatar
Toio

Mesaje : 109
Data de înscriere : 15/09/2015
Varsta : 37
Localizare : Piteşti

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.com/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Toio la data de Mar Dec 29, 2015 10:54 am

BISERICA

Unii nu văd pe chipul sfânt al Bisericii decât bube. Dar oare aceasta e Biserica?

Tot ce s-a făcut bine de la Hristos până acum s-a făcut prin creştinism şi Biserică. Pentru cine vede degradarea omului Biserica e instituţia cea mai binefăcătoare.

O lume care s-a îndepărtat de Dumnezeu caută în orgiile trupului şi gândului o împlinire iluzorie. Într-o astfel de lume Biserica, mereu aceeaşi, mereu tânără, îşi apără cu hotărâre Adevărul.

Mesajul Bisericii, acelaşi de două mii de ani, e mai actual ca niciodată. Prin mesajul Bisericii şi doar prin el oamenii au aflat că sunt cu toţii fraţi pentru că sunt fii aceluiaşi Tată. Mesajul Bisericii le-a redat celor mai sărmani, celor mai disperaţi încrederea în viitor.

Codul moral al Bisericii e la fel de actual. El păstrează semnificaţia dată de Dumnezeu omului şi popoarelor. Datorită lui omul nu a devenit cea mai periculoasă fiară a creaţiei. Datorită lui popoarele împinse pe calea viciului şi pierzaniei se pot salva.

Ne gândim aproape tot timpul la economie, la politică, la interesele proprii. Ne precupă la fel de mult apărarea Bisericii, a spritualităţii creştine fără de care am compromite totul?

Tomescu Ionuţ
________________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
avatar
Toio

Mesaje : 109
Data de înscriere : 15/09/2015
Varsta : 37
Localizare : Piteşti

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.com/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Toio la data de Mier Dec 30, 2015 2:01 am

CE-I AL NOSTRU RĂMÂNE AL NOSTRU!

-I-

Suntem mai mai dezorientaţi decât eram în 1989. Nu ne mai dezorienteză ideologiile, în care nu mai credem, ci un negativism deplorabil şi un scepticism uşuratic.

Ne-a cuprins această stare de spirit la un început neliniştitor de secol. Suntem ţinta asalturilor centralismului mondial şi ale unor civilizaţii decadente. Nu e cruţat nimic: Stat, economie, societate, Religie, morală.

-II-

Problema noastră nu e de ordin politic. Mai important decât orice e să rămânem noi înşine. Riscul de a ajunge popor pervertit, metisat, subprodus al unor civilizaţii străine, e real.

Cadrul politic contează mai puţin dacă avem dorinţa de a exista. Strămoşii noştri, mult mai slabi ca noi, au rezistat două mii de ani în condiţii istorice extrem de grele pentru că au purtat în suflet o neclintită hotărâre de a trăi. Au trăit în ciuda năvălitorilor şi cotropitorilor, au trăit în ciuda laşităţilor, necinstei sau trădărilor unora dintre ei, au trăit greu, dar au trăit.

Viaţa e luptă. Strămoşii au ales viaţa. Le vom urma exemplul?

-III-

E esenţial pentru noi să ne administrăm singuri. Un Popor hotărât să-şi apere fiinţa trebuie să fie stăpân la el în Ţară.

Dreptul de a ne administra singuri a fost obiectivul nostru suprem încă de la înfiinţarea primelor State româneşti. Greu de crezut că atâtea generaţii s-au înşelat văzând în aceasta o necesitate vitală pentru Naţiune.

-IV-

Factorii economici nu fac integral istoria şi nu condiţionează singuri viaţa Popoarelor. Dar văzând crâncena competiţie pentru resurse naturale şi conflictele sociale generate de crize putem nega denaturarea vieţii noastre de către economie?

Evaluăm progresul economic după numărul fabricilor, după cantitatea de materii prime scoase din sol, după recoltele din agricultură, după valoarea investiţiilor străine. Suntem creştini, ar trebui să evaluăm progresul economic pornind de la om, de la ce-i oferă acest progres omului pentru a-l face mai om, pentru a-i permite să trăiască frumos, normal, curat.

Cea mai rea proletarizare nu e cea provocată de sărăcie, ci proletarizarea interioară, convingerea populaţiei că nu mai are niciun orizont, că e condamnată la dispariţie treptată şi că speranţa îi e interzisă.

-V-

Primul apostolat, în prezent, e cel al gândirii. Un popor ca al nostru, trăind în condiţii geopolitice dificile, nu se poate lipsi de orientare continuă şi de îndrumători.

Orientare şi îndrumători ne poate oferi şi elita noastră intelectuală. Sunt unii din această elită care îşi proclamă zgomotos ataşamentul pasionat pentru cosmopolitism. Foarte bine! Lumea există însă prin Ţări şi Naţiuni. Intelectualii noştri cosmopoliţi contribuind la dezvoltarea Ţării şi Naţiunii vor contribui şi la dezvoltarea lumii.

-VI-

Auzim spunându-se mereu că învăţământul e o dramă. Vor realiza cei care ne conduc învăţământul că menirea lor e de a servi Naţiunea?

Nu se vede că un sistem de învăţământ, care ar trebui să dea României cetăţeni patrioţi, produce doar defetişti? Ne va fi greu să avem un viitor cu generaţii de tineri dezrădăcinaţi, crescuţi în cel mai dezolant neutralism naţional.

-VII-

Suntem fii Bisericii. Biserica e Hristos. Divină ca Întemeietorul său, Biserica e umană ca şi El. Prin această latură Biserica se identifică cu istoria omenirii.

Avem nevoie de Biserică pentru a ne apăra de răul din noi şi din jurul nostru. Biserica are nevoie de noi pentru a creşte, pentru a se consolida şi pentru a-şi împlini menirea.

Alegerea ne aparţine. Putem întoarce spatele Credinţei şi Bisericii, ne putem deschide tuturor otrăvurilor şi miasmelor nesănătoase care încearcă să ne distrugă sau putem rămâne credincioşi şi apropiaţi de Biserică. Rămânând credincioşi şi apropiaţi de Biserică vom avea o înţelegere superioară a ceea ce e Familia, o anumită calitate a moravurilor, un anumit nivel al ordinii sociale şi chiar dacă nu suntem un Popor prea numeros vom dăinui.

-VIII-

Dragostea de Religie, de Naţiune şi de Ţară a strămoşilor noştri ne e întipărită în inimi şi nimeni nu ne poate lipsi de ea. România e ortodoxă şi românească şi va rămâne ortodoxă şi românească.

Adversităţile descurajează Popoarele slabe şi oamenii fără convingeri, dar ele însufleţesc curajul inimilor viteze. Acelora care vor să ne ia până şi sufletul le vom spune cu mândrie şi hotărâre românească: ce-i al nostru rămâne al nostru!

Nu suntem destul de puternici, vor replica unii. Poate, dar contăm pe ce suntem şi avem dreptul să trăim.

Popescu Angela
_________________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX!
avatar
Toio

Mesaje : 109
Data de înscriere : 15/09/2015
Varsta : 37
Localizare : Piteşti

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.com/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Toio la data de Joi Dec 31, 2015 4:12 am

avatar
Toio

Mesaje : 109
Data de înscriere : 15/09/2015
Varsta : 37
Localizare : Piteşti

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.com/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Toio la data de Lun Ian 04, 2016 11:52 am

avatar
Toio

Mesaje : 109
Data de înscriere : 15/09/2015
Varsta : 37
Localizare : Piteşti

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.com/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Toio la data de Sam Ian 09, 2016 5:42 am

RÂNDURI PENTRU DOMNIŞOARE (17)            

SOCIETATEA

Bunătatea - Devotamentul


-I-

„Bunătatea face să pălească geniul şi frumusețea, aşa cum apariția soarelui face să pălească torțele şi focurile de artificii. Inteligenţa cea mai limitată sau urâțenia cea mai grotescă sunt transfigurate când omenia le însoțește… O inimă bună e atât de mare că încape în ea întreaga lume.” Aceste cuvinte frumoase aparţin în mod surprinzător pesimistului Schopenhauer.

Schopenhauer definește bunătatea astfel: „Să ai faţă de ceilalţi aceeași îngăduință ca faţă de tine”. Identificarea bunătății cu îngăduința e totuşi greu de acceptat. Îngăduința faţă de noi sau faţă de ceilalţi nu e o virtute, ci o greșeală determinată de slăbiciune şi de orbire. Bunătatea trebuie să fie exigentă şi clarvăzătoare ca să nu se confunde cu lipsa de rezistență la rău sau cu iluziile ce provin din neînțelegerea unor situații.  

-II-

În lipsa bunătății adevărate nicio ființă nu e completă. Cei în sufletele cărora ea se află o manifestă prin toate faptele lor, prin toate cuvintele lor şi aduc cu ei blândețe şi mângâiere oriunde merg. Mintea poate fi periculoasă fără bunătate. Bunătatea o călăuzește, o transformă în făclie ce ne luminează calea. Cu o inimă bună vom evita multe greșeli, inclusiv pe cele de tact de care doar inteligența nu-l ferește pe egoist.

Egoismul e consecinţa exacerbării individualității. Suntem atât de plini de noi că ne pare firesc să raportăm totul la eul nostru. Aceasta ni se întâmplă mai ales în tinerețe. Pe măsură ce înaintăm în vârstă ne dăm seama că bunătatea e o calitatea utilă. Mulţi, de teamă să nu primească mai puţin decât oferă, sunt tot atât de buni cu ceilalţi pe cât de buni sunt ceilalţi cu ei. Să adăugăm că nimic nu reține mai bine afecțiunea ca bunătatea.  

-III-

Să fim deci buni. Sunt nenumărate ocaziile de a arăta tuturor acea bunătate de care Sfântul Pavel spune că „e răbdătoare, nu se laudă, nu-şi caută avantajul, nu se irită, nu e suspicioasă…, scuză totul, crede totul, speră totul, suportă totul.”

O asemenea bunătate nu e întotdeauna înnăscută în inimile noastre. Chiar şi celor mai generoși dintre noi le e greu s-o practice. Ingratitudinea, insuccesul produc destul de firesc nevoia de a trăi numai pentru sine. Bunătății îi e greu să învingă acest instinct involuntar. Toţi putem fi buni dacă ne străduim, dar nu toţi putem fi mari. Bunătatea îşi are însă măreția ei. Să faci bine în fiecare zi a vieții e o formă reală de eroism.

-IV-

Sunt din fericire destui oameni buni. Lor un elan spontan al inimii le dă capacitatea de a înțelege suferințele şi dorinţa de a le alina. Aceste ființe remarcabile s-au născut cu suflete bune, mari şi tandre. Dar fără fapte tandrețea nu e decât o simpatie sterilă. Apoi e necesar să fim buni mereu şi mai ales când e nevoie de noi. Fiind aşa vom constata că fericirea depinde de binele făcut. „Bine faci, bine găsești” spune un proverb românesc. Când nu e posibil să facem bine, să încercăm să fim măcar binevoitori. Sufletele bune găsesc întotdeauna o cale de a se manifesta. E arta lucrurilor aparent neînsemnate, a micilor bucurii oferite aproapelui, a ascultării mărturisirilor, a împărtășirii grijilor, a suportării defectelor, o artă în care femeile excelează.    

-V-

Îngăduința sprijinită de fermitate e una din marile caracteristici ale bunătății. Ea nu e orbită de defectele aproapelui, ci, cunoscându-le pe ale sale, le iartă pe cele pe care nu le are. Intransigentă cu principiile, ea e milostivă cu vinovatul, căruia o vorbă bună, o primire nesperată îi poate reda curajul de a-şi repara greșeala. Bunătatea şi-a dobândit dreptul a-l mustra cu blândețe, cu afecțiune. Dreptatea nu e o persoană ursuză dornică să împartă pedepse în dreapta şi în stânga. Dat fiind că nu suntem în stare să ne judecăm pe noi înşine cu destulă asprime, să ne străduim să vedem la alţii mai întâi bunele intenții. Împărţirea irevocabilă a oamenilor în buni şi răi e nemiloasă, deoarece aceia socotiți răi au nevoie de bunătatea noastră pentru a se schimba.          

Suntem jigniți? Să iertăm. Bunătatea e un mare merit şi superioritatea socială sau intelectuală se cuvine susținută de o egală superioritate a inimii. Altfel se situează, prin lipsă de delicatețe, mai jos decât cei cărora le pretinde respect.  

-VI-

Bunătatea e potrivită la orice vârstă. Bătrânețea aproape că se confundă cu ea. Ne e greu să ne imaginăm bunicii fără această însușire. Celor aflați în puterea vârstei care dețin o autoritate bunătatea le temperează energia, le atenuează asprimea acțiunii, le dă un sens vieții prin facerea de bine. Tinerii, copiii au datoria de a deveni buni pentru că beneficiază permanent de ajutorul celorlalţi. Nu ajungem buni decât prin uitare de sine, ceea ce pretinde un oarecare efort. Dacă vom reuși să-l facem, nu vom mai accepta avantaje vătămătoare celorlalţi şi vom căuta constant să fim folositori. Bunătatea practicată aşa e superioară bunătății naturale pentru că rezultă dintr-o victorie asupra noastră. Ea nu va fi influențată de simpatii, ci se va manifesta fără să țină cont de ele. Să fim buni mereu! Vom urca în acest fel încet şi sigur treptele spre acel nivel superior numit devotament.

-VII-

„E bun cel ce face bine celorlalţi. E foarte bun cel ce suferă pentru binele pe care-l face. E eroic şi perfect cel ce-şi riscă viaţa pentru a face bine”, spunea La Bruyère.

Simpla bunătate nu presupune sacrificiul complet de sine, jertfirea absolută, în timp ce devotamentul implică toate acestea şi chiar mai mult, pentru că adesea e mai greu să trăieşti pentru cineva decât să mori pentru el. Vedeți devotamentele neștiute, neînțelese, neapreciate ale majorității femeilor.

Totuşi nu ar fi bine ca devotamentul să eclipseze bunătatea sau să scutească pe cineva de ea. Bunătatea e mai la îndemâna tuturor, e mai constant practicată. Cei care se devotează rece, aspru, lăsând să se vadă importanța sacrificiului lor, îşi fac devotamentul greu de acceptat. Ar fi de preferat din partea lor un pic de detașare şi mai multă tandrețe. Devotamentul ostentativ, nu e cu adevărat devotament.

Să te devotezi înseamnă să preferi pe altcineva ţie şi să te jertfești pentru el. De exemplu devotamentul mamelor pentru copiii lor aflați în primii ani de viaţă, când le sunt necesare îngrijiri permanente. Devotamentul e piatra de încercare a adevăratei afecțiuni. Pentru a ști dacă iubim pe cineva să așteptăm momentele de grea încercare. Dacă atunci ezităm înseamnă că afecțiunea noastră nu e decât egoism deghizat. Iubim pentru noi, pentru satisfacția noastră personală.

-VIII-

Întruchiparea binelui e omul atașat de semenii săi şi de pământul său natal. În relatările de bună-credinţă despre războaiele pe care le-am purtat e amintită întotdeauna mulțimea de eroi anonimi căzuți pentru Ţară. Jertfa lor a fost un act de supremă abnegație. Viaţa civilă oferă şi ea exemple ale sacrificiului individului pentru binele tuturor. Ceea ce e admirabil  la devotament e dăruirea voluntară a puterilor omului în funcție de situaţia sa şi de îndatoririle sale. Toţi ne putem devota, dar e important s-o facem în sensul atribuțiilor noastre: soldatul ca soldat, agricultorul ca agricultor, muncitorul ca muncitor, savantul ca savant. Femeile care nu vor să aibă soț şi copii pentru a se consacra carierei profesionale comit o greșeală de judecată. Același lucru se poate spune şi despre femeile care-şi neglijează soțul şi copiii pentru a se dedica unor activități cu caracter general. Domeniul de manifestare al devotamentului femeii e întâi de toate Familia.

Asta nu înseamnă că femeia, chiar timidă şi temătoare, nu şi-ar sacrifica viaţa. Să ne reamintim de eroismul infirmierelor noastre din spitalele de campanie de pe Frontul de Est care în anul 1944 au luptat cu arma în mână alături de soldați pentru a face posibilă evacuarea răniților şi acordarea de asistență religioasă muribunzilor. Păcat că vitregia vremurilor nu a permis consemnarea unor fapte atât de generoase în cărțile de istorie. E adevărat că în împrejurări tragice suntem susținuți de exaltarea momentului. Devotamentul cel mai dificil e poate sacrificarea zilnică a gusturilor şi a preferințelor proprii, dăruirea timpului său unor îndatoriri umile, într-un cuvânt devotamentul familial ale cărui bucurii sunt date chiar de ce implică.  

Popescu Angela
________________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
avatar
Toio

Mesaje : 109
Data de înscriere : 15/09/2015
Varsta : 37
Localizare : Piteşti

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.com/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Toio la data de Mier Ian 13, 2016 7:51 pm

avatar
Toio

Mesaje : 109
Data de înscriere : 15/09/2015
Varsta : 37
Localizare : Piteşti

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.com/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Toio la data de Vin Ian 15, 2016 9:49 am

RÂNDURI PENTRU TINERI (1)

Voinţă şi caracter


-I-

Fă-ţi datoria! Aceasta e porunca morală care ar trebui să ne domine comportamentul. Pentru a ne putea conforma ei avem nevoie de voinţă şi de forţă.

De aceea e necesar să ne străduim înainte de toate să fim stăpâni pe noi înşine. Trebuie să avem asupra corpului nostru, asupra minţii noastre, asupra sufletului nostru şi asupra faptelor noastre un control deplin.

-II-

Cum să devenim stăpâni pe noi înşine? Cum să rezistăm pornirilor iraţionale, imboldurilor, ispitelor care ne asaltează? Cum să ne învingem tendinţa la lene, la delăsare a firii noastre? Prin formare şi prin voinţă.

Omul slab, pasiv, fără voinţă e jucăria frământărilor celor mai efemere şi celor mai puţin raţionale ale sufletului. Aşa sunt toţi cei stăpâniţi de patimi. Mulţi avem de dat prin urmare o luptă grea. Cel cu voinţă puternică, obişnuit să se stăpânească, va obţine în această luptă o victorie imediată şi uşoară. Cu timpul el instaurează în sine autoritatea incontestabilă a raţiunii, a înţelepciunii.

Seneca spunea: „Dacă vrei să domini lumea, lasă-te dominat de raţiune.” Ce a spus Seneca se poate traduce pentru românul din secolul douzeci şi unu prin: „Vei fi puternic şi respectat doar dacă eşti pe deplin stăpân pe tine, doar dacă raţiunea îţi dictează faptele.” Prima condiţie pentru a ne ridica e deci chiar aceea care ne permite să fim oameni buni şi fericiţi. Merită să facem efortul de a sacrifica multe plăceri de ordin inferior pentru a dobândi stăpânirea de sine, adică de a ne supune prin voinţă raţiunii.

-III-

Voinţa e o calitate esenţială a omului. Singura ei rivală, ca importanţă, e inteligenţa. O voinţă energică, constantă poate orice.

Omul care are voinţă e cu adevărat liber. El e stăpânul său, al judecăţilor sale şi al faptelor sale. El se supune total raţiunii sale. El se conduce după regulile pe care înţelepciunea i le-a impus.

Printr-o voinţă fermă biruim patimile cu tot ce au ele rău, excesiv sau periculos nelăsând loc în noi decât pasiunilor nobile şi generoase. E nevoie de o voinţă de fier pentru a fi oameni buni, pentru a fi cu adevărat virtuoşi. Cu o astfel de voinţă putem atinge perfecţiunea oricare ne-ar fi defectele sau temperamentul.

-IV-

În viaţa de zi cu zi e bine să avem un set de reguli fixe de comportament ca să ne fie de ajuns un simplu act de voinţă pentru a lua o htărâre. Ştim, de exemplu, ce înseamnă sobrietatea şi evităm excesele la masă, băutura sau fumatul. Sunt numeroase provocările şi ispitele care ne pot abate de la htărârile luate. Printr-un efort de voinţă trebuie să le îndepărtăm. Exercitarea zilnică a voinţei în aceste lucruri mărunte ne va pregăti să acţionăm când lucruri mai importante vor fi în joc.

În treburile personale şi în cele publice binele nu se obţine decât prin voinţă. Voinţa e condiţia primordială fără de care succesul nu e posibil. Voinţa produce efecte bune în toate. Nimeni nu poate sta în calea succesului şi fericirii persoanelor sau Popoarelor care au dobândit puterea de a voi.

-V-

Omul fără voinţă, chiar dotat cu o mare inteligenţă, nu are decât o influenţă mică asupra propriilor condiţii de trai. El trece prin viaţă ca o navă fără cârmă pe o mare agitată. Vântul şi curenţii îl poartă de colo colo până când valurile îl înghit. Oamenii inerţi, lipsiţi de vlagă şi fără nici un fel de voinţă sunt din fericire excepţii. Excepţii sunt şi oamenii cu voinţă tare, căliţi pentru decizie şi pentru acţiune.

-VI-

Ce poate o voinţă puternică o arată istoria. Toţi marii oameni politici, toţi marii comandanţi au fost firi voluntare, tenace. Napoleon a fost înfrânt când s-a confruntat la Waterloo cu voinţa neclintită a lui Blucher şi Wellington. O voinţă mai puţin puternică la unul dintre aceşti doi mari soldaţi şi armata franceză ar fi învins. Nu e o ipoteză e un fapt evident. Careurile infanteriei engleze, zdruncinate de atacuri repetate, s-ar fi risipit dacă voinţa „Ducelui de fier” nu le-ar fi ţinut unite. Blucher, mereu bătut de Napoleon, pus pe fugă de cavaleria franceză la Ligny, nu renunţă la luptă, crede în victorie şi când aude tunurile de la Waterloo porneşte fără ezitare într-acolo. Geniul a trebuit să se plece în faţa acestei duble tenacităţi.

-VII-

Când voinţa călăuzită de raţiune se manifestă continuu, când e activă, prezentă în om ea devine caracter. Un om de caracter e un om hotărât, ferm, curajos. Un astfel de om e tot ce poate fi mai bun şi mai folositor în societate. Ce am spus despre efectele fericite ale voinţei e adevărat şi despre caracter. Caracterul e importantant atât pentru a face bine, pentru a deveni virtuos, cât şi pentru a reuşi în viaţă. Prin caracter ne formăm moral şi intelectual şi ne construim existenţa. Omul de caracter creşte, devine mai bun, se perfecţionează.

-VIII-

Între cele două căi care ni se deschid în faţă, calea binelui şi calea răului, există o diferenţă. Calea răului e uşoară, e pe o pantă care atrage, e de ajuns să ne descurajăm pentru a aluneca rapid în abis. Calea binelui e mai grea. Pentru a o parcurge e nevoie de un efort susţinut, de o voinţă perseverentă, într-un cuvânt e nevoie de caracter. Efortul de a deveni mai buni, combaterea defectelor şi viciilor noastre, a înclinaţiilor de care e cazul să ne ferim, a patimilor pe care trebuie să le stăpânim e o lucrare zilnică niciodată terminată. Acesta e binele pe care ni-l facem nouă înşine.

Mai e un bine la fel de folositor, binele pe care îl facem celorlalţi prin sfat, prin exemplu, prin vorbă şi prin faptă. Omul cu caracter ferm nu renunţă niciodată la această sarcină nobilă şi frumoasă. El o îndeplineşte conştiincios, metodic, condus de raţiune şi sub presiunea voinţei sale. El consideră, ca împăratul filozof, că ziua în care nu a fost folositor aparoapelui e o zi pierdută.

-IX-

În lupta pentru existenţă omul cu voinţă energică reuşeşte mai bine decât oricare altul. El e înarmat pentru a lucra în folosul său şi al semenilor săi. Caracterul contribuie mai mult la realizarea fericirii decât inteligenţa sau averea. Cine vrea să reuşească în viaţă trebuie să-şi dorească un caracter puternic, restul va veni de la sine. Caracterul se dobândeşte prin cultivarea voinţei, curajului şi a virtuţior virile. Cu cât vom avea mai mulţi oameni de caracter cu atât va fi mai bine pentru Ţară.

României nu-i lipsesc oamenii de caracter. Să avem totuşi grijă! În viaţa publică oamenii de caracter nu sunt priviţi cu ochi buni. Inteligenţele şi talentele, treacă-meargă, sunt suportate un timp. Oamenii de caracter sunt însă daţi la o parte. Inutil de insistat asupra pericolelor pe care astfel de năravuri politice le generează.

-X-

Există în român o voinţă fermă, o energie extraordinară, un resort puternic care prin lipsă de grijă şi de cultivare rămân nefolosite şi inerte. Omului cel mai bine dotat fizic i se atrofiază muşchii, îi slăbeşte corpul dacă nu face mişcare sau dacă nu munceşte. La fel se întâmplă şi cu însuşirile morale.

Cultivarea însuşirilor morale trebuie să fie principala noastră grijă. Pentru a obţine rezultate, pentru a avea voinţă, e obligatoriu să ne consacrăm acestei activităţi cu hotărâre şi cu statornicie. E nevoie să ne exersăm voinţa fără încetare, fără odihnă, s-o folosim pentru propria noastră perfecţionare şi totodată în întreaga noastră existenţă. Ţelul e de a face din noi oameni de caracter, stăpâni pe ei, capabili să-şi făurească propria fericire şi să-şi slujească Ţara.

Dordea Cosmin
________________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
avatar
Toio

Mesaje : 109
Data de înscriere : 15/09/2015
Varsta : 37
Localizare : Piteşti

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.com/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Toio la data de Sam Ian 16, 2016 10:27 am

RÂNDURI PENTRU TINERI (2)

Datoria


-I-

Voinţa e un instrument extrem de important. Ce se poate realiza cu ajutorul voinţei? Binele, adică ce trebuie făcut, datoria.

Să-ţi faci datoria… Poate fi ceva mai frumos, mai nobil? Expresia sună grav. E imposibil s-o explici fără s-o asociezi cu dârzenia, curajul şi eroismul.

-II-

Definirea datoriei e dificilă. Avem sentimentul datoriei în noi şi ne-ar fi greu să-l descriem. Spunând, aşa cum am învăţat, că datoria e „ce ne obligă legea şi conştiinţa să facem” şi „un îndemn categoric al raţiunii, un principiu de acţiune bazat pe legea morală” spunem de fapt ceea ce cuvântul „datorie” exprimă singur clar şi puternic.

Ideea de datorie e înnăscută în om. E la fel de firească, la fel de ancorată în el ca sentimentul iubirii. Omul bun, omul de caracter e gata întotdeauna să-şi facă datoria.

-III-

E adevărat că în multe situaţii e mai uşor să-ţi faci datoria decât s-o cunoşti. Trebuie deci să învăţăm să ne descoperim datoria. Datoria ne e dictată în parte de legi, în parte de raţiune şi de conştiinţă. Îndatoririle pe care legea le impune sunt îndatoriri elementare, esenţiale, acelea a căror îndeplinire e necesară existenţei societăţii.

Să nu ucizi! Să nu furi! Copil, cinsteşte-i şi respectă-i pe părinţii tăi! Soţ, fii credincios soţiei şi ajut-o! Tată, hrăneşte-ţi, întreţine-ţi şi educă-ţi copiii! Astfel sună regulile de comportament pe care le găsim în legi. Să ne conformăm lor înseamnă să dăm dovadă de onestitate.

Morala impune îndatoriri mai numeroase, mai înalte care nu se află în legi. Ele nu sunt scrise, codificate ca obligaţiile legale şi nici nu au cum să fie. Totuşi se pot formula nişte reguli morale. Există un cod al datoriei limpede, precis ale cărui precepte trebuie să le avem mereu prezente în minte pentru a ne călăuzi comportamentul fără ezitări, fără prea multe deliberări cu noi înşine. În cazurile excepţionale, care cer o analiză raţională atentă şi un examen de conştiinţă, e bine să ne conformăm regulilor general admise dinainte şi imuabil păstrate. Aceste reguli au reieşit din examinarea îndatoririlor specifice omului, s-au verificat în timp şi sunt baza morală a vieţii. Ele trebuie să fie comune unui întreg Popor, dacă acesta vrea să joace un rol în istorie şi să aibă un destin demn.

-IV-

Piedicile în calea îndeplinirii datoriei sunt în principal interesul personal împins până la egoism, sentimentele, pasiunile, lenea şi laşitatea.

Interesul e duşmanul cel mai periculos al datoriei. Trebuie să evităm ca el să ne determine hotărârile. Asta nu înseamnă că interesul trebuie interzis ca mobil al faptelor noastre. Ar fi absurd şi imposibil. E firesc, e necesar, e legitim să ne preocupăm de interesul nostru. Dar urmărirea exclusivă a interesului propriu nu poate deveni o regulă. Morala interesului e periculoasă pentru Naţiunile care o acceptă. Binele nu poate exista fără o morală a datoriei.

Interesul trebuie subordonat datoriei. Nu poţi lucra cu folos pentru tine când nu te gândeşti decât la tine. Nu vei fi mai fericit neglijându-ţi datoria sau sustrăgându-te ei. Omul înţelept, virtuos nu se lasă dominat de egoism. El îşi face datoria fără ezitare.

Sentimentele şi pasiunele trebuie să fie şi ele subordonate datoriei. Sentimentele, chiar cele mai generoase, nu pot fi îndrumătoare sigure, ele trebuie controlate de raţiune. Pasiunea trebuie de asemenea controlată de raţiune. Această mişcare a sufletului, adesea violentă şi iraţională, se poate opune obligaţiilor noastre morale.

Omul de caracter e stăpânul pasiunilor sale. Omul slab e jucăria lor. Acesta renunţă la datorie pentru pasiune şi ajunge astfel la degradare morală şi la catastrofă materială. Să luăm două cazuri ca exemplu. Cercetaţi ce i-a îndemnat la infamie pe bărbatul care şi-a părăsit Familia ca să trăiască cu vreo femeie uşuratică sau pe politicianul care şi-a trădat Ţara. Veţi descoperi cu siguranţă că ambii s-au lăsat pradă unor pasiuni josnice uitând de înţelepciune, de prudenţă sau de datorie.

Acela care alege pasiunea în locul datoriei îşi primeşte pedeapsa într-un fel sau altul. Dar nu din cauza pedepsei sigure, inevitabile, se impune să avem un altfel de comportament. Trebuie să ne facem datoria pentru că doar aşa ne va fi bine cu adevărat. Nici un alt argument nu e egal sau superior acestuia.

Lenea, laşitatea nu sunt obstacole de neglijat în calea îndeplinirii datoriei. Să-ţi faci datoria, o datorie pozitivă, cere de cele mai multe ori acţiune, activitate, riscuri. Efortul pentru îndeplinirea datorei îi deranjează pe apatici şi pe fricoşi. De ce să te oboseşti acţionând când poţi să te odihneşti? De ce să rişti? Să nu faci nimic e atât de uşor şi de plăcut! Dacă voinţa nu luptă, nu se impune, lenea, laşitatea înving, iar datoria sucombă.

Omul de caracter nu cunoaşte lenea, sau frica. El ar roşi, dacă nu şi-ar face datoria chiar şi în cele mai mărunte lucruri. Un act de laşitate din partea lui ar fi de neconceput. Laşitatea înjoseşte. Şi totuşi laşitatea se întâlneşte destul de des. Poate că din cauza laşităţii nu ne facem de cele mai multe ori datoria. Dacă îndeplinirea datoriei presupune în unele cazuri pericole, acesta nu e un motiv pentru a da înapoi, dimpotrivă. Tebuie să ne facem datoria hotărât, curajos, orice ar însemna asta pentru noi. Pericolele dau nobleţe faptelor noastre.

-V-

Legea datoriei e imperioasă. Respectarea ei indiferent de consecinţe e obligatorie. „Să ne facem datoria şi zeii ne vor ajuta”, spuneau spartanii. Da, să ne facem datoria mereu, orice ar fi! E o obligaţie morală ineluctabilă, dacă ne dorim binele ca persoane şi ca Popor. Orice s-ar spune cel care se achită de îndatoririle sale primeşte de la viaţă mai mult decât pot pretinde alţii. Dumnezeu face întotdeauna dreptate.

Datoria pe care raţiunea o dictează şi pe care voinţa o pune în practică dă linişte conştiinţei. E ceva sufletesc neatins de influenţe extrioare. În practică datoria se umanizează, se diversifică, se pliază în funcţie de feluritele condiţii ale existenţei noastre dând naştere îndatoririlor. Îndatoririle se împart şi se subîmpart într-o infinitate de obligaţii după diversele manifestări ale vieţii personale sau ale vieţii publice. Acest aspect al existenţei noastre indică două feluri de îndatoriri, îndatoririle omului şi îndatoririle cetăţeanului.

-VI-

Îndatoririle omului privit ca persoană sunt obligaţii pe care le are faţă de el însuşi, faţă de Familie şi faţă de ceilalţi oameni. Adesea aceste trei categorii de îndatoriri se îmbină şi se amestecă şi doar nevoia de a le explica obligă la diferenţierea lor constantă şi la analiza lor separată. De altfel trebuie să ne îndeplinim aproape întotdeauna îndatoririle în acelaşi timp. Când ele nu se contracarează, nu se stânjenesc unele pe altele, e uşor. Dar de câte ori nu suntem confruntaţi cu obligaţii contradictorii, cu îndatoriri opuse!

Dacă ne-am putea ierarhiza îndatoririle ne-ar fi mai uşor să luăm decizii când raţiunea şi conştiinţa ezită. Nimeni nu a reuşit până acum să impună o ordine, o subordonare a îndatoririlor. Sunt prea multe elememte umane care nu pot fi clasificate şi calculate. Totuşi bunul simţ, logica şi inima ne arată care ne sunt principalele îndatoriri.

Datoria faţă de Patrie, care e întotdeuna prima, le pune în anumite situaţii în umbră pe toate celelalte. Îndatoririle faţă de Familie însele, dintre cele mai sfinte şi dintre cele mai dragi, sunt eclipsate când Patria e în pericol. În astfel de momente tragice datoria e unică şi indiscutabilă. România agresată, ameninţată în fiinţa sa, în libertatea sa, e în drept să ceară copiilor ei întreaga lor energie, sângele lor, gândurile lor chiar. Nimic nu mai contează atunci în afară de ea. Salvarea ei devine principala prioritate. Apărarea Patriei e legea supremă.

-VII-

În timpuri normale conflictele dintre obligaţiile noastre morale sunt dese şi nu există o regulă pentru evitarea lor. Putem spune doar că îndatoririle noastre faţă de cei care ne sunt cei mai apropiaţi sunt în general cele mai presante, cele care trec înaintea altora. Datorăm membrilor Familiei noastre, conaţionalilor noştri mai mult decât oricui altcuiva.

Ceea ce-i trebuie unei Naţiuni sunt oameni raţionali, hotărâţi, curajoşi, care trec prin viaţă cu capul sus, mândri, avându-şi datoria drept călăuză. Prietene, pregăteşte-te să fii omul de care România are atâta nevoie! Fă-ţi datoria!

Dordea Cosmin
_________________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
avatar
Toio

Mesaje : 109
Data de înscriere : 15/09/2015
Varsta : 37
Localizare : Piteşti

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.com/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Toio la data de Dum Ian 17, 2016 9:16 am

RÂNDURI PENTRU TINERI (3)

Curajul


-I-

Îndeplinirea datoriei întâmpină în unele împrejurări dificultăți, rezistențe pe care nu le putem depăși fără curaj. Curajul e o virtute. În timpuri îndepărtate el era mai apreciat ca azi. Dacă-l aveai, aveai un renume bun şi nimic altceva nu mai conta.

„Bărbați viteji şi femei virtuoase” se spunea pentru a caracteriza marile familii ale căror nume nu erau pătate de metehne omenești. Ar fi prea mult să credem că atunci curajul înlocuia totul. Ar fi absurd să credem că azi el e lipsit de importanță. Curajul e încă o virtute necesară.

-II-

Fără curaj omul rațional şi dârz nu reușește. El rămâne neputincios în treburi importante chiar în momente grave şi decisive. Nu toţi ne naștem curajoși, se va spune, ţine de temperament. E adevărat. Dar toţi putem deveni curajoși. Curajul se dobândeşte la fel ca înțelepciunea şi voinţa.  

Pe câmpul de luptă cei care se vor bate cu cea mai mare îndrăzneală sunt cei care inițial au fost foarte speriați. Turenne mărturisea că era mereu cuprins de spaimă la începutul unei lupte, chiar după douăzeci de ani de războaie. Cu un amestec de mânie şi de ironie, marele soldat francez îşi făcea curaj astfel: „Tremură, trup, nici nu ştii unde vreau să te duc!”

-III-

Adevăratul curaj rezultă din voinţa omului stăpân pe sine având sentimentul datoriei împins până la sacrificiu. Obișnuința de a avea curaj stimulează cutezanța. Să faci o primă faptă curajoasă, când pericolul e mare, ușurează după aceea manifestările de curaj. Cei care înfruntă violența mării şi furtuna ca să ajute o navă în pericol îşi vor repeta isprava liniștiți şi cu curaj. Soldatul, care tremură din toate mădularele în prima luptă, va intra apoi în foc şi va privi prăpădul din jurul lui fără să se tulbure şi fără să tresară.

Ne putem exersa curajul în viaţa de toate zilele. Curajul căpătat în lucruri mărunte ne va ajuta să fim curajoși în cele mari, ne va permite la nevoie să mergem în întâmpinarea pericolului, a suferinței. Datoria ne inspiră curajul. Răsplata, părerea celorlalţi, nu ar trebui să ne influențeze acţiunile. Să vrei răsplată, renume pentru o faptă bună în locul satisfacției date de datoria împlinită înseamnă să renunți la merit.

-IV-

Se spune despre un om harnic, care nu-şi pierde timpul, care nu-şi cruță puterile, că e curajos. Genul de curaj de care el dă dovadă e curaj adevărat, curaj pur şi simplu. Curajul care însuflețește soldatul în luptă. Curajul care-l face pe omul inimos să înfrunte greutățile, obstacolele, pericolele. Curajul care ne determină să acceptăm fără ezitare, fără să ne lăsăm copleșiți, toate greutățile vieții, tot ce datoria ne impune, tot ce un sentiment generos ne face să suportăm fără să avem vreo obligaţie morală.

Ca şi curajul, lașitatea nu are nici ea nuanțe. Din lașitate fugim de muncă, de oboseala provocată de ea, sau fugim din faţa dușmanului în luptă. Lașitatea ne face să refuzăm îndatoririle obositoare sau periculoase şi responsabilitățile unei Familiei numeroase.

Lașitatea e josnică şi prostească. Lașul nu-şi asigură nici siguranţa, nici traiul. Ambele se câştigă prin efort, prin curaj. Soldatul care dezertează de frică are mai multe șanse de a fi ucis decât soldatul care rezistă dușmanului rămânând la post.  

-V-

În afara curajului fizic şi moral, există un curaj aparte numit curaj civic. E curajul omului trăind în societate, al cetățeanului. Cetățeanul curajos rezistă modelor, tendințelor sau imoralității şi-şi urmează calea pe care-l îndrumă raţiunea şi conştiinţa sa. El îşi asumă, indiferent de risc, deplina responsabilitate a hotărârilor şi faptelor sale știind că îşi face datoria. Când vântul rătăcirii suflă peste toţi şi există riscul de a i se ceda, cetățeanul curajos rămâne el însuşi şi-şi urmează neabătut calea pe care şi-a trasat-o. El iubește virtutea şi urăște viciul chiar când viciul e atotputernic şi virtutea batjocorită fără milă. El îşi pune în armonie purtarea cu ideile în care crede. Fapta la el e în acord cu cuvântul şi cuvântul e în acord cu gândul. Curajul civic e cel mai greu de practicat şi cel mai rar. Omul îndrumat de rațiune, animat de voinţă va avea curaj civic în mod firesc. El va fi curajos în sensul deplin al cuvântului.

-VI-

După cum spuneam, curajul e unul, nu are nuanțe. Aceasta se verifică clipă de clipă la indivizi. Dar unitatea curajului o întâlnim şi la Popoare. Există Popoare active şi curajoase. Există şi Popoare lipsite de vlagă, inerte şi lașe. Există de asemenea Popoare care au trecut din prima categorie în a doua. Coruperea ideilor şi moravurilor, degradând indivizii, degenerează Popoarele, zdrobește în ele energia, resortul, calitățile native, viaţa. Dar un Popor îşi poate veni în fire, se poate ridica şi redeveni ce a fost. Istoria oferă exemple în acest sens. Îndreptarea Popoarelor decăzute e prin urmare posibilă. Cine îşi vede amenințat Poporul de imoralitate, de lipsă de voinţă şi de curaj nu trebuie să-şi piardă speranța.

-VII-

Popoarele, aşa cum sunt acum, se află pe diverse trepte ale scării virtuților umane. Unele sus în plină dezvoltare a tot ce face omul mare, frumos şi bun, altele jos la limita abjecției imaginabile. Primele sunt Popoare caracterizate prin curaj, moralitate, mândrie şi iubire de libertate. Ultimele sunt Popoare caracterizate prin apatie, prin imoralitate şi prin lipsă de aspirații. La primele oamenii sunt viteji la locurile lor de muncă, viteji în lupta cu greutățile presupuse de creşterea copiilor, viteji pe câmpul de luptă.

Un om harnic şi un tată bun e şi un soldat bun. Omul curajos e curajos în toate. La fel şi Popoarele. Cele care au curaj în muncă şi în viaţă, au curaj şi în luptă şi datorită curajului îşi împlinesc destinul. Ele sunt victorioase atât în munca lor cât şi în război.

-VIII-

Conchide tu, prietene! Sunt sigur că vei vrea să devii curajos pentru ca România să fie puternică.

Dordea Cosmin
________________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
avatar
Toio

Mesaje : 109
Data de înscriere : 15/09/2015
Varsta : 37
Localizare : Piteşti

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.com/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Toio la data de Lun Ian 18, 2016 9:52 am

RÂNDURI PENTRU TINERI (4)

Munca


-I-

Să gândești şi să vrei nu înseamnă nimic, dacă nu acționezi. Acțiunea presupune crearea de bunuri, de valori şi implicarea responsabilă în viaţa societății, adică muncă. Munca e necesară echilibrului moral şi fizic al omului. Ea e chiar condiţia existenței lui. Ea e, de asemenea, condiţia existenței societății. Viaţa face din muncă o obligaţie materială. Legea morală face din muncă o datorie. Omul activ e folositor lui însuşi, semenilor lui şi Ţării lui.

România are nevoie acum mai mult ca niciodată de oameni activi. Națiunea noastră a acționat în trecut la fel de înțelept, la fel de energic şi la fel de bine ca oricare alta. Stau dovadă două mii de ani de muncă, de luptă şi de glorie. E important să ne regăsim dorinţa şi voința de a acționa. Miza e progresul nostru ca Popor şi dezvoltarea Ţării. Doar prin acțiune continuă, hotărâtă putem avea succes, putem să ne jucăm cu demnitate rolul pe scena lumii. Pentru a ne ridica, pentru a fi din nou ce-am fost, trebuie să acționăm neobosit fără să ne descurajăm vreodată.

-II-

Acțiunea întreține şi dezvoltă în noi forțele corpului şi sufletului, ne asigură sănătatea fizică şi morală. Acțiunea e activitate, viaţă. Apatia e stagnare, moarte. Acțiunea în toate formele ei intelectuală, morală, fizică e manifestarea a ceea ce se numește viaţă intensă, singura potrivită sufletelor mari, singura care merită trăită.

Cine se simte predispus la inactivitate, la moliciune trebuie să combată această tendință altfel ea se va transforma într-o meteahnă care-l va împiedica să-şi îndeplinească îndatoririle. Putem deveni activi prin antrenament la fel cum ne formăm caracterul exersându-ne voinţa.

-III-

Nimic nu se poate obţine fără efort susținut. Să fim activi, să fim harnici, să ne facem bine munca! Munca e efortul rodnic şi metodic, care creează, care transformă, care produce.

Munca e prima şi veșnica lege umană, care se impune în egală măsură tuturor. Ea înalță omul şi-l înnobilează. Ea e o necesitate pentru mulţi dintre noi. Ea e o datorie pentru toţi.

Munca a fost întotdeauna condiţia existenței omului şi instrumentul progreselor lui. Prin muncă, inteligenţă şi curaj omul a cucerit planeta. Civilizația e rezultatul muncii umane.

-IV-

Munca asigură celui care o face o independență, o demnitate a vieții pe care leneşul nu le poate pretinde. Ea e o necesitate absolută pentru omul sărac. Ea e totodată o obligaţie materială şi o datorie socială.

Datoria de a munci o are şi cel bogat, care profită de bunuri pe care alţii le-au dobândit şi i le-au lăsat moştenire. El trebuie să-şi îndeplinească această îndatorire la fel ca săracul. La ce-i folosește Ţării un om care nu munceşte, care nu produce nimic? Câtă demnitate poate avea un asemenea om, câtă mândrie când știe că nu-şi ajută comunitatea, că nu face nimic pentru a îmbunătăți climatul social şi că nu-şi aduce contribuția la opera de construcție națională?

-V-

Dacă tatăl are o fabrică sau o firmă de comerț e preferabil să-şi asocieze copiii în muncă pentru a le da voinţa de a-i continua şi dezvolta afacerea. Tinerii bogați, care nu au posibilitatea să urmeze calea părinților lor, şi-ar putea folosi banii în Ţară pentru a construi fabrici, pentru a deschide magazine, pentru a înființa exploatări agricole sau pentru pune în valoare zone cărora nu le lipsește decât capitalul pentru a deveni productive.

Industria, comerţul, agricultura oferă posibilități nelimitate oricărei activități laborioase, oricărei acţiuni energice şi independente. În industrie, comerț sau agricultură ne putem găsi toţi un loc de muncă. Pentru cei care vor altceva există alte căi. Cercetarea științifică, arta, literatura, Biserica, Armata oferă bogaților şi săracilor cariere folositoare şi onorabile.

-VI-

Copiilor Familiilor înstărite totul le e uşor la început de drum. Ei pot dobândi, mai lesne ca alţii, o pregătire bună. Ei îşi pot alege cariera care li se potrivește cel mai bine. Dar la atât li se limitează avantajele. Crescuți în puf, beneficiind de o bunăstare care moleșește, având totul de-a gata ei nu sunt pregătiţi să înfrunte dificultățile existenței.

Toţi, bogați sau săraci, avem viaţa e în faţa noastră. Ea va fi aşa cum ne-o vom face. Punctul de plecare nu are mare importanță când drumul e lung. Soarta ne e în propriile mâini. Modalitatea de a reuși e pentru fiecare dintre noi aceeași: muncă energică, curajoasă. Nu cel mai bogat sau cel mai deștept dintre noi va fi cel mai fericit, ci acela care va putea să îmbine inteligența şi tăria de caracter cu râvna în muncă.

Să muncim deci. Să muncim pentru noi, pentru binele alor noștri, pentru binele Ţării. Munca ne face viaţa ușoară şi fericită, ne alină durerile, ne ajută să suportăm relele inevitabile. Ea e legea viguroasă şi sfântă a omului, ea e legea socială prin excelență.

-VII-

Munca e creatoare de virtute. Lenea e mama tuturor viciilor. Leneşul e inutil şi nefast atât pentru sine, cât şi pentru societate. Să nu faci nimic e imposibil. Cine nu munceşte, cine nu face bine, face în mod necesar rău. Munca întreține viaţa. Lenea paralizează şi ucide.

Fierul nefolosit ruginește. Creierul şi membrele nefolosite slăbesc şi se atrofiază. Oamenii care muncesc, care duc o viaţă activă, au șansa de a-şi păstra mai mult timp puterile şi sănătatea. Ei nu sunt supuși influențelor externe, nu sunt bântuiți de temerile care-i asaltează pe leneși. Ei nu ascultă în fiecare dimineață buletinele meteorologice şi nu-şi privesc mereu limba în oglindă ca să vadă ce culoare are. Ei trăiesc, ei acționează, ei risipesc şi ard germenii morbizi care le ameninţă mintea şi trupul. Ei sunt sănătoși moral şi fizic, pentru că sunt activi.

-VIII-

Munca ne face să suportăm cu bună dispoziție greutățile vieții şi micile ei mizerii. Lenea ne face, dimpotrivă, să medităm la cele mai mărunte necazuri, le exagerează, dă amploare suferințelor, generează tristețe, ipohondrie, această boală a sufletului, sursă a bolilor trupului.

Să muncim necontenit! Să nu fim niciodată inactivi! Odihna corpului se obţine prin munca minții, odihna minții prin munca corpului.

Dordea Cosmin
_________________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
avatar
Toio

Mesaje : 109
Data de înscriere : 15/09/2015
Varsta : 37
Localizare : Piteşti

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.com/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Toio la data de Mier Ian 20, 2016 10:12 am

RÂNDURI PENTRU TINERI (5)

Morala

-I-

Educaţia morală nu se termină când ajungem la maturitate. Atunci ea ne e mai necesară ca oricând şi poate mai folositoare, fiindcă singurii de la care învăţăm suntem noi şi viaţa. Viaţa e un mentor dur, dacă nu ne străduim să ne îndreptăm.

Copii, nu avem decât mici defecte. Micile defecte cresc odată cu noi şi devin mai urâte şi mai supărătoare. Minciuna, de exemplu, neplăcută la un copil, devine la omul matur un viciu înjositor. Lăcomia la masă, un păcat neînsemnat la un copil, e o înclinaţie grosolană, de neînţeles şi aproape bestială la un om în toată firea. Lupta, pe care educaţia ne-a făcut s-o dăm cu defectele noastre când eram copii, nu poate înceta niciodată pentru că victoria nu are cum să fie completă şi pentru că viaţa ne scoate mereu în cale tot felul de ispite.

-II-

Ar fi bine ca la vârsta de douăzeci de ani să ne supunem unui examen atent şi sincer al naturii noastre morale. E important să ştim ce defecte şi ce vicii sunt de reprimat în noi, ce calităţi şi virtuți avem sau putem dobândi. Acestea făcute am putea încerca, cu voinţă şi curaj, să devenim mai buni.

Să iubim ce e adevărat, ce e bine, ce e mare şi nobil! Fără concesii pentru ce e mediocru, lipsit de generozitate şi de frumuseţe! Fără concesii pentru ce e urât, josnic şi trivial! Fără concesii pentru ce e rău şi nesănătos!

-III-

Bunele sentimente şi pasiunile generoase sunt de cultivat, de dezvoltat în noi. Acestea au efecte fericite asupra sufletului şi corpului. Sentimentele şi pasiunile generoase combat apatia care uzează omul rapid. Ele ne sunt însă utile doar dacă le controlăm, doar dacă le subordonăm raţiunii şi voinţei. Ele devin astfel ajutoare preţioase în neîncetata luptă interioară dintre virtute şi viciu, dintre bine şi rău.

-IV-

Morala are ca scop de a ne pregăti să asigurăm victoria binelui în noi şi de a ne oferi deprinderi şi reguli care fac revenirea agresivă a răului mai puţin frecventă şi mai puţin periculoasă. Ca să fim mai activi în fapte decât în vorbe, ca să nu trebuiască să fim puşi pe calea cea dreaptă de conştiinţă decât în mod excepţional, e necesar ca practicarea binelui să rezulte din norme acceptate şi imperative aplicate repetat, firesc şi inflexibil. Aşa vom atinge singurul gen de perfecţiune compatibil cu natura umană. Aşa viaţa ne va fi liniştită şi plăcută.

Faptele rele, greşelile îşi primesc în mod inevitabil pedeapsa. Ea ne poate lovi în noi înşine prin mustrări de conştiinţă. Ea ne mai poate lovi din exterior şi material. Justiţia intrinsecă a lucrurilor e rareori inactivă. Datorită ei răul făcut naşte durere, regret şi otrăveşte viaţa, în timp ce binele virtutea sunt surse de bucurie.

-V-

Cultivarea calităţilor morale e o îndatorire a fiecăruia dintre noi pentru că e bună şi pentru noi şi pentru ceilalţi. Societatea trage foloase de pe urma calităţilor şi virtuţilor noastre şi suferă din cauza defectelor şi viciilor noastre. Cultivarea intelectului e necesară dar nu esenţială. „Știinţa fără conştiinţă e ruina sufletului” spunea François Rabelais.

Ce reguli să ne impunem pentru a fi oameni în adevăratul înţeles al cuvântului? Înainte de toate trebuie să fim sinceri, simpli şi fireşti. Trebuie să respectăm adevărul în persoana noastră, în vorbele şi în faptele noastre. Prefăcătoria şi minciuna sunt lucruri abominabile. Să te prefaci şi să minţi înseamnă să nu-ţi faci datoria. Datorăm adevărul celorlalţi şi nouă înşine.

Cel care minte nu ajunge doar demn de dispreţ, ci îşi face şi viaţa grea, complicată. Pentru a acoperi o minciună are nevoie de o altă minciună. Cu cât minte mai mult cu atât se cufundă mai mult în fals. Situaţia devine repede insuportabilă. Dacă nu şi-a pierdut orice pudoare, e fără încetare neliniştit şi tulburat.

-VI-

Să fim simpli şi fireşti e un mod de a fi sinceri. Să încercăm să părem altceva decât suntem, înseamnă să ne ascundem, să ascundem adevărul. Pedanteria şi afectarea sunt defecte insuportabile pentru toată lumea. Dacă avem astfel de înclinaţii e bine să scăpăm de ele.

O fire complicată nu e întotdeauna ceva frumos. O existenţă unde luxul şi parada sunt pe primul loc împinge obligatoriu pe planul doi lucrurile importante, cele pentru care merită să trăim.

Fericirea, forţa şi frumuseţea existenţei îşi au în mare parte sursa în simplitate. Să fim leali, simpli şi fireşti ne determină să fim în acelaşi timp sinceri şi deschişi, cinstiţi şi drepţi. Practicarea sincerităţii şi francheţii e un mod superior de a arăta exact ce suntem, ce simţim şi ce gândim.

Loialitatea se confundă în mare parte cu sinceritatea şi cu francheţea. Ea le completează adăugându-le o siguranţă în raporturile de la om la om dictată de sentimentele de probitate şi de onoare.

-VII-

În sfârşit, să fim oameni drepţi înseamnă să avem toate calităţile pe care le-am trecut deja în revistă: integritate, echitate şi fermitate. Nu există virtute superioară spiritului de dreptate, el rezumă tot ce ne face să fim buni. Cei care-l vor dobândi îşi vor desăvârşi pregătirea morală. Ei vor fi făcut deja mult pentru perfecţionarea lor şi restul va veni aproape de la sine. Calităţile secundare le vor obţine fără mare efort. Nu ne e permis totuşi să le neglijăm pentru că ele îşi au importanţa lor.

Principalele calităţi secundare sunt:
− cumpătarea în vorbe şi în fapte, care dovedeşte forţă de caracter şi bun-simţ;
− discreţia şi rezerva, fără care raporturile cu ceilalţi oameni, chiar cu prietenii, pot deveni insuportabile;
− modestia care dă meritului forţă şi relief;
− politeţea, amabilitatea care sunt semnele vizibile ale bunăvoinţei;
− ordinea în gânduri şi în fapte fără care o parte a rezultatelor acţiunii sau muncii se pierd;
− hărnicia minţii care-i dă voinţei mijlocul de a fi eficientă;
− sobrietatea şi cumpătarea în alimentaţie.

Acestor calităţi pozitive e necesar să le adăugăm dezgustul şi dispreţul pentru ce e grosolan şi trivial, pentru indecenţa în vorbe sau fapte, pentru tot ce coboară omul la nivelul brutei. Aceeaşi atitudine se impune să adoptăm şi faţă de plăcerile josnice. Oare de ce morala actuală se arată atât de indulgentă cu abateri care nu vatămă  doar sănătatea corpului, ci şi a sufletului?

-VIII-

Gustul şi obişnuinţa unei anumite indecenţe morale, pe care unii încearcă să le sădească în noi, sunt deosebit de periculoase. Va fi mai uşor să ne apărăm de ele înainte de a fi muşcat din acest fruct otrăvit decât după aceea. Bucătăria sănătoasă şi bună pare fadă după ce ai consumat doar mâncăruri puternic condimentate care distrug stomacul. Cel mai bine e să nu încercăm experienţe atât de dăunătoare şi să opunem ispitelor reguli de comportament fixe întotdeauna respectate. Demnitatea vieţii, mintea şi corpul vor avea de câştigat din aceasta.

Prin demnitatea adusă existenţei noastre obţinem stima tuturor. Ori demnitatea constă în a ne respecta pe noi înşine, în a nu face nimic care să ne înjosească în proprii noştri ochi şi în ochii celorlalţi. Plăcerile grosolane sau imorale au acest dublu efect.

Dar nu e de ajuns să ne respectăm pe noi înşine, trebuie să-i respectăm şi pe ceilalţi, în special pe bătrâni, pe femei, pe cei care s-au remarcat prin virtuţile lor, prin talentele lor. Să fim respectuoşi înseamnă să fim binecrescuţi.

-IX-

Indisciplina e o dovadă de slăbiciune morală şi un mare rău pentru Ţară. Fără disciplină existenţa unei Naţiuni nu e posibilă. Forţa colectivă se obţine prin disciplină. Libertatea, mândria legitimă a omului, nu sunt afectate dacă el se supune, în viaţă sau în acţiunea în comun, regulilor fără de care Naţiunile nu sunt decât gloate neputincioase. Acceptarea disciplinei sociale nu înseamnă şi acceptarea malversaţiilor unora dintre mai marii noştri. Să nu uităm însă că nu putem combate răul din societate decât prin întărirea Statului.

Ne va fi uşor să fim disciplinaţi în societate dacă vom stabili în noi stăpânirea de sine şi disciplina minţii. Doar cine ştie să se supună va şti să conducă.

-X-

În concluzie:
− să păstrăm respectul şi să ocrotim întotdeauna demnitatea vieţii;
− să fim disciplinaţi;
− să iubim adevărul, să fim sinceri, simpli şi fireşti;
− să fim deschişi, cinstiți şi drepţi;
− să fim discreţi, rezervaţi, modeşti;
− să fim ordonaţi şi sârguincioşi, sobri şi cumpătaţi, binevoitori şi amabili.
Acestea sunt îndatoriri de diferite feluri, de importanţă inegală, dar sunt îndatoriri şi se cer îndeplinite.

Dordea Cosmin
_________________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
avatar
Toio

Mesaje : 109
Data de înscriere : 15/09/2015
Varsta : 37
Localizare : Piteşti

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.com/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Toio la data de Joi Ian 21, 2016 9:03 am

RÂNDURI PENTRU TINERI (6)

Cultura


-I-

Trebuie să ne interesăm în principal de calitățile noastre morale pentru că sunt esențiale formării noastre ca oameni. Urmează apoi îmbogățirea bagajului de cunoștințe cu caracter general. Nu ne putem neglija dezvoltarea intelectuală, cultura, fără să ne prejudiciem pe noi şi societatea. Ar însemna să nu tragem toate foloasele posibile din forţa pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Ar însemna să nu ne îndeplinim o îndatorire fundamentală faţă de noi, aceea de a ne perfecționa, de a ne instrui, de a fi mai buni.

Învățătura primită la școală nu e completă. Ea cuprinde doar noțiunile elementare ale științei şi literaturii. E totuşi un instrument util, dacă știm să-l folosim. Dacă nu profităm de el, dacă nu-l completăm, risipim un bun prețios plătit cu nişte ani din viaţa noastră. Nu ne e permis deci să limităm la frecventarea școlii dezvoltarea inteligenţei şi formarea bagajului de cunoștințe. Această cultivare a noastră e necesar s-o continuăm toată viaţa.

Când voinţa ne-a devenit conștientă de sine, când profesor nu ne mai poate fi decât raţiunea, învățarea devine mai folositoare ca oricând. Cunoștințele dobândite rămân. Ce parcurgem, ce memorăm înţelegem. Dincolo de cuvinte descoperim gânduri. Dincolo de formă vedem fondul.

-II-

Aproape toţi ne pregătim pentru o profesie sau practicăm deja una. Cine mai dedică nişte ani unor studii fără scop profesional e o excepție. În general căutăm în școli cunoștințe pentru cariera pe care ne-am ales-o. Chiar dacă pregătirea profesională e principala noastră preocupare să nu scăpăm totuşi din vedere cultura generală. Printr-o cultură generală bună se dobândeşte o gândire superioară şi o judecată sigură.

Cum se obţine cultura generală? Greu de spus pentru că sunt o mulțime de căi pentru dobândirea ei. Preferințele şi gusturile personale au aici toată libertatea. Studiile de orice fel conduc la perfecționarea căutată. Toate vor cuprinde un fond comun de muncă, sau mai exact de distracție şi de odihnă intelectuală, care nu poate fi neglijat.

Mă refer la cunoașterea aprofundată a capodoperelor geniului uman asupra cărora școala ne-a dat o vedere de ansamblu. Există vreo sută de volume din toate timpurile şi din toate Ţările pe care trebuie să le citim şi să le aprofundăm. Avem de mers, prin timp şi spațiu, de la Confucius la Hegel şi la Constantin Rădulescu-Motru, de la Homer la Mihail Eminescu, de la Eschil la Shakespeare şi la Ion Luca Caragiale, de la Rig Veda la Biblie şi la „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie.”

Citirea istoriei şi a volumelor de memorii e deosebit de interesantă şi de captivantă. În nicio dramă,  în niciun roman nu sunt aventuri mai emoționante. Realitățile din trecut depășesc orice ficțiune. Câte vieţi chinuite, câte morți tragice într-un singur capitol de istorie! Câte incidente, intrigi, evenimente dramatice sau hazlii în volumele de memorii! Învățăm din istorie şi memorialistică psihologie, politică şi primim întotdeauna lecții de morală.

O carte bună e plăcută şi utilă. Între coperțile ei putem găsi prezentate într-o formă vie şi atrăgătoare multe învățăminte folositoare. Altfel prezentate astfel de învățăminte ne-ar displace din cauza uscăciunii lor. Un roman de Liviu Rebreanu, de Mihail Sadoveanu, de Camil Petrescu, de Ionel Teodoreanu sau de alţii cuprinde informații pe care o carte de morală sau de filozofie le oferă mai puţin impresionant şi mai ales mai puţin plăcut.

Să citim e bine cu condiţia să evităm cărțile imorale şi dubioase. Orice text scris onest, chiar dacă nu înseamnă mare lucru, are meritul de a ne face să gândim.  Lectura ne ajută să depășim momentele dificile ale existenței. Montesquieu spunea că nu a avut niciodată supărări pe care o oră de lectură să nu i le fi risipit. Ce altceva putem găsi în majoritatea serialelor sau filmelor decât otravă pentru suflet şi minte?

-III-

Studiul artei ne poate şi el înălța sufletul deasupra necazurilor curente. Cunoștințele pe care le-am dobândit în școală despre artă sunt puține. Trebuie să învățăm ce e frumusețea şi să ne formăm gustul. O astfel de activitate e mai mult decât atrăgătoare, e o adevărată sărbătoare a minții şi privirii.

Școala de artă e deschisă tuturor. Ea se compune din muzee, din monumente ridicate de înaintași pe tot teritoriul României, din imagini ale unor obiecte şi edificii aflate prea departe de noi pentru a ne fi întotdeauna posibil să le vizităm. Să iubești frumosul în artă înseamnă să fii în stare să-l recunoști şi să-l admiri. Să devii om cu gust sigur şi rafinat înseamnă să-ţi procuri bucurii de ordin superior, înseamnă să-ţi faci mai ușoară perfecționarea morală şi intelectuală.

Iubirea de frumos e unită prin legături tainice de iubirea pentru ce e măreț. Numele Atenei a trecut prin vremi cu o glorie nepieritoare pentru că orașul lui Pericle a știut să unească într-un secol măreția politică şi militară, înțelepciunea filozofică şi suprema frumusețe. Cetățenii Atenei discutau despre frumos în piața publică. Mai trebuie mult pentru ca noi să ne formăm gustul într-o asemenea măsură. Dacă educația noastră artistică ar fi mai bună nu am lăsa să se ridice clădiri şi monumente care ne sluțesc orașele şi satele. Să fim preocupați de artă înseamnă poate să depășim criza de urâțenie care ne ameninţă Ţara.

-IV-

Arta e copilul acelei însușiri creatoare numită imaginație. Imaginația e mama poeziei, iluziei şi visului. Toţi avem imaginație, chiar şi cei care nu suntem artiști sau poeți. O rațiune dreaptă şi o voinţă fermă nu înăbușă imaginația. Ele o controlează şi o fac binefăcătoare.

O imaginație rău controlată provoacă tulburări. Bolile închipuite, care nu se întâlnesc doar în comedii, sunt prea numeroase ca să insist asupra pericolelor unei imaginații nestăpânite. Când imaginația iese cu totul din regimul său normal demența e aproape.

Munca şi activitatea previn dezordinile imaginației. Aceasta când e înfrânată, limitată de rațiune produce în noi efecte salutare, destinde sufletul.

Câți dintre noi nu se lasă pradă visării şi fanteziilor imaginației? Nu vi se întâmplă zilnic în timpul plimbărilor sau al deplasărilor din diferite motive să vă amuzați punându-vă imaginația la lucru? În astfel de împrejurări nu clădiți castele în Spania, nu transformați lumea în încercarea de a o face mai bună? Toate aceste plăsmuiri sunt normale, plăcute şi utile pentru ce ne propunem să realizăm. Să nu ne înăbușim imaginația, s-o impulsionăm la nevoie, dacă e leneșă, dar să nu-i permitem să ne domine.

Dordea Cosmin
_________________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
avatar
Toio

Mesaje : 109
Data de înscriere : 15/09/2015
Varsta : 37
Localizare : Piteşti

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.com/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 11 din 15 Înapoi  1 ... 7 ... 10, 11, 12, 13, 14, 15  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum