ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Pagina 3 din 15 Înapoi  1, 2, 3, 4 ... 9 ... 15  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Tomi la data de Sam Ian 11, 2014 9:13 am

RÂNDURI PENTRU GENERAŢIA MEA

Copii


-I-

Nimic nu e mai trist ca o casă fără copii.
Lipsa copiilor era considerată în trecut o pedeapsă divină.
Concepţii învechite, vor spune unii.
Oare?
Scopul principal al căsătoriei e totuşi naşterea de copii.
Iubirea dintre un tânăr şi o tânără trebuie să creeze viaţă.

Trebuie să avem copii.
Trebuie să-i dorim şi să-i primim cu bucurie când Dumnezeu ni-i dă.
Greutăţile suplimentare impuse de ei unei Familii sărace sunt compensate de fericirea pe care i-o aduc.
La bătrâneţe, când vom cântări sacrificiile pe care le-am făcut pentru copiii noştri şi satisfacţiile morale pe care ei ni le-au oferit, vom vedea că suntem în câştig.

-II-

O mamă şi un tată fără dare de mână, care cresc deja cu greu mai mulţi copii, află că vor mai avea un copil.
Uşor descumpăniţi ei îşi spun zâmbind că micuţul s-a cam grăbit şi că ar fi fost mai înţelept din partea lui să aştepte până când fraţii i se fac mai mari.
Se bucură însă de venirea sa la fel de mult ca de venirea celor născuţi înaintea sa.
Spaţiul e pregătit cu grijă ca „intrusul” să aibă cel mai bun loc din casă fiindcă e mezinul Familiei.
După ce s-a născut părinţii îl privesc şi se privesc cu tandreţe admirativă şi-şi spun cu
gândul la reţinerile lor anterioare: „Cât e de frumos şi ce bine că-l avem!”
Fraza se termină cu un sărut care exprimă iubire şi încredere în viitor.
Astfel de părinţi sunt fericiţi, oricât de grea le e viaţa, şi-şi merită fericirea pentru că au obţinut-o prin virtute şi curaj.

„Dumnezeu binecuvântează Familiile numeroase” spune un vechi dicton azi uitat.
Înclin să cred că nu e o afirmaţie inexactă.
Copiii Familiilor numeroase reuşesc în viaţă mai bine ca alţii.
Se datorează aceasta nevoilor care le impulsionează voinţa şi curajul?
Se datorează aceasta faptului ca se ajută între ei?
Nu ştiu.
Cert e că ei îşi croiesc drumul mai repede şi mai sigur.

-III-

Mai trebuie să avem copii şi pentru că asta ne e datoria.
Naţiunea, Patria nu pot exista fără ei.
Nu avem dreptul să ne sustragem acestei obligaţii absolute.
Am primit viaţă, trebuie să dăm viaţă.
Datoria noastră faţă de Naţiunea care ne ajută, faţă de Patria care ne hrăneşte nu o putem plăti decât prin copii.

De ce nu ne-am face datoria?
De teamă că ni se limitează libertatea, de teama încurcăturilor şi responsabilităţilor care vin odată cu copiii.
Plăcute încurcături, responsabilităţi uşoare!
Pe cine pot speria? Pe laşi.
Nu există alt cuvânt pentru a caracteriza aceşti dezertori ai vieţii.

-IV-

Mi-a rămas în minte răspunsul pe care mi l-a dat cândva o tânără pe care o cunoşteam foarte puţin şi căreia m-am adresat într-o zi.
- Vă însoţiţi soţul în călătorie, doamnă? Am spus eu.
- Nu, a răspuns ea. Am trei ghiulele mici şi dragi legate de glezne care mă reţin acasă.
Aceste cuvinte rostite cu un amestec de afecţiune maternă, de mândrie şi de regret erau cu adevărat fermecătoare, iar tânăra, care se dovedea o mamă bună, îmi păru mult mai frumoasă.

Nu doar bărbaţii se tem să aibă copii.
Sunt şi multe femei care nu-i vor.
Ele îşi ascund egoismul pretextând probleme de sănătate, obligaţii profesionale ş.a.m.d..
Adevărul e că sunt atinse de un rău care ameninţă să ne distrugă dacă nu scăpăm de el, mă refer la laşitate.
Un fost preşedinte american, Theodore Roosevelt (1858-1919), spunea despre un astfel de comportament: „Când bărbaţii ajung să se teamă de paternitate, de muncă sau de război drept, când femeile ajung să se teamă să fie mame, Naţiunea e pe marginea abisului şi ar fi mai bine să dispară de pe faţa pământului unde va deveni, pe bună dreptate, obiect de dispreţ pentru cei puternici, curajoşi şi cu suflet mare.”

Usturătoare cuvinte!
Noi, tinerii României, nu vrem să le merităm.
Nu vrem să fim ofensaţi, nu vrem ca Naţiunea să ne fie dispreţuită.
Nu vom fi copiii degeneraţi, stricaţi şi corupţi ai dârzului Neam Românesc.
Ne vom face datoria!
Bărbaţii în muncă şi în primejdii, femeile ca mame.
Nu există îndatorire mai frumoasă şi mai nobilă şi câtă vreme nu o vom fi îndeplinit nu vom fi demni de nimic altceva.

-V-

Suntem pregătiţi să fim taţi şi mame? Nu.
Învăţământul public nu face nimic pentru asta nici la noi, nici prin alte părţi.
Dacă vreun arheolog din viitorul îndepărtat ne-ar găsi manualele şi programele şcolare ar fi uimit să vadă că instruirea elevilor pentru viaţă se rezuma la cunoaşterea măsurilor contraceptive şi la acceptarea perversiunilor sexuale.
„Evident, şi-ar spune el, e vorba de o societate care a dispărut din cauza decăderii morale.”

Nu ştiu dacă învăţământul secundar poate redeveni rapid ce a fost.
Pentru tinere aceasta ar fi de dorit.
Tinerii poate că nu au nevoie de profesori pentru a şti care le sunt îndatoririle de taţi.
Nu au multe de făcut acasă şi ceea ce au de făcut poate fi făcut şi de mamă.
Dar nu ar fi rău ca după căsătorie să se pregătească împreună cu soţiile lor pentru rolul de părinţi.
Le-ar fi util dacă ar citi împreună cu ele în momentele libere cărţi despre igiena copiilor, despre îngrijirile care li se dau, despre educarea lor.

-VI-

Femeia trebuie să-şi hrănească copilul orice s-ar întâmpla şi orice i s-ar spune.
Trebuie pentru că e datoria ei, pentru că aşa e normal.
Nu se poate viola fără consecinţe legea firii.
Laptele mamei e făcut pentru a hrăni copilul.
Sănătatea ei, viaţa lui depind în egală măsură de el.
Copilul alăptat de mamă e la adăpost de aproape orice pericol.
Hrana pe care o primeşte de la ea îi e destinată, e singura potrivită pentru el.

Când mama nu-şi hrăneşte copilul e de două ori pedepsită.
Întâi pentru că pierde emoţia blândă dată de mica fiinţă de la pieptul său.
Apoi pentru că sănătatea sa, tinereţea sa, prospeţimea trăsăturilor sale sunt afectate.
Priviţi mai multe femei de aceeaşi vârstă ajunse la maturitate şi căutaţi-le pe acelea care au hrănit mai mulţi copii.
Le veţi recunoaşte după chipul radiind de sănătate, de tinereţe şi de frumuseţe.

-VII-

În primii ani de viaţă copilul aparţine inevitabil mai mult mamei decât tatălui şi e bine că e aşa.
Oricât de mult ne-am iubi copiii, noi taţii, e de dorit ca ei să ţină mai mult la mamă.
Ea are asupra lor o influenţă mai mare ca noi pentru că e mai blândă, pentru că nu-i domină în mod absolut, pentru că nu-i oprimă.
Interesul băieţilor, pe care am fi ispitiţi să ni-i apropiem, să-i sustragem într-o oarecare măsură mamei, e să rămână sub autoritatea ei.
Autoritatea tatălui trebuie să se situeze undeva într-un plan superior şi îndepărtat pentru a nu se face simţită decât în ocazii grave.

Voinţa bărbatului e prea imperioasă pentru a nu apăsa greu, exagerat asupra dezvoltării libere a copilului.
Un tată cu voinţă puternică va trebui să evite s-o exercite asupra fiului său dacă nu vrea să-i emasculeze caracterul.
Bărbaţii cei mai viguroşi din punct de vedere moral, dacă nu vor înţelege că trebuie să-şi lase fii mai mult în grija mamei, riscă să facă din ei ființe lipsite de energie şi de curaj.
Autoritatea mamei asupra fiului e întotdeauna binefăcătoare şi nu riscă niciodată să fie prea apăsătoare.
Băiatul sub tutela mamei, care-l stăpâneşte fără să-l strivească, îşi poate manifesta personalitatea şi-şi poate dezvolta propria voinţă.

Când studiaţi formarea unui om de valoare încercaţi să aflaţi mai întâi cum i-a fost mama.
Influenţa ei asupra lui a fost preponderentă.
Dacă bărbatul îşi formează în timpul căsătoriei soţia făcând-o a sa, soţia, devenită mamă, îi va forma fiul.
Blândeţea mamei e necesară dezvoltării forţei fiului ei.

-VIII-

Nu ne creştem copiii pentru noi, ci pentru ei, pentru Naţiune, pentru Patrie.
Acesta e principiul care trebuie să ne ghideze în educarea lor.
Va trebui să ne pregătim copiii să fie bărbați cu voinţă şi curaj, femei ca tinerele desăvârşite care ne sunt soţii.
Să ne creştem copiii ca ei să facă pentru copiii lor ceea ce noi facem pentru ei!

Dordea Cosmin
__________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
avatar
Tomi

Mesaje : 245
Data de înscriere : 17/01/2013
Varsta : 37
Localizare : România

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.ro/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Tomi la data de Mier Ian 29, 2014 3:25 am


ATEISM ŞI RELIGIE

Ateismul


Ateismul naşte violenţă.
Omul eliberat de constrângerile morale ale Religiei se transformă într-o fiară.

Revoluția franceză (1789-1799), declanşată şi condusă de atei, a făcut două milioane de victime.
În timpul ei ghilotinele funcţionau ca mașinile de cusut şi când ghilotinele nu mai făceau faţă oamenii erau înecaţi prin râuri.
În Vendée a avut loc un adevărat genocid.
Iată ce scria Comitetului de Salvare Publică, pe 23 decembrie 1793 după bătălia de la Savenay, generalul François-Joseph Westermann, comandantul armatei republicane: „Nu mai există Vendée. Ea a murit de sabia noastră liberă împreună cu femeile şi copii săi. Gata cu Vendée cetăţeni republicani, am înmormântat-o în mlaştinile şi în pădurile din Savenay conform ordinelor pe care mi le-aţi dat […]. Am strivit copiii sub copitele cailor, am masacrat femeile care astfel nu vor mai naşte briganzi. Nu-mi reproşez niciun prizonier, i-am exterminat pe toţi […].”

Înainte de revoluţie Franţa era din punct de vedere economic ce sunt astăzi S.U.A. şi din punct de vedere demografic ce e astăzi China.
Ce e Franţa după două sute de ani de „Egalitate, Libertate, Fraternitate”?
Ce e Europa?

În secolul al XX-lea regimuri atee au provocat moartea a optzeci şi cinci de milioane de oameni.

Inchiziţia

Inchiziţia a fost o organizaţie judiciară înfiinţată de papalitate şi de autorităţile laice pentru a găsi, judeca şi condamna pe cei vinovaţi de erezie.
Inchiziția a funcţionat între secolele XII-XIX în Europa Occidentală în Biserica Romano-Catolică.

Când ajungea într-un loc inchizitorul decreta o perioadă de graţie în care cei care mărturiseau implicarea lor într-o erezie primeau numai pedepse uşoare (posturi îndelungate, îndeplinirea unor opere de binefacere, asistarea la slujbe bisericeşti desculţi cu o lumânare în mână, pelerinaje la locurile sfinte ş.a.m.d.)
Scopul principal al Inchiziţiei era să-i împace pe eretici cu Biserica.

Cei mai duri inchizitori au fost Bernard Gui şi Tomás de Torquemada.
Bernard Gui a dat în 15 ani 930 de sentinţe dintre care 42 de condamnări la ardere pe rug (5% din total) şi 139 sentinţe de achitare (18% din total).
Tomás de Torquemada (1420-1498), inchizitor spaniol, a pedepsit la ardere pe rug circa 2000 oameni.
Doar ereticii care îşi recunoşteau vina dar refuzau să retracteze erau arşi pe rug.

Tortura a fost folosită în mai puţin de 3% din cazuri, Biserica Catolică arătându-se ostilă folosirii ei, deşi tribunalele laice o admiteau.

Inchiziţia Spaniolă a fost fondată cu acordul papei în 1478 la cererea regelui Ferdinand al V-lea şi a reginei Izabela I.
Gustav Henningsen şi John Tedeschi au publicat prin 1990 rezultatele unei anchete despre Inchiziţia Spaniolă bazată pe arhiva amănunţită a acesteia care conţine rapoarte despre circa 40 000 de cazuri.
Marea surpriză, după studiului acestor procese a fost că numai 1,8 % dintre ele s-au soldat în 700 de ani cu moartea acuzatului.

Războiul sfânt

Războiul sfânt e un război purtat în numele Religiei, o cruciadă.
Cruciadele au pornit între secolele XI-XIV din Ţările apusene ale Europei.
Inițiativa cruciadelor a aparținut în general papei.

Se spune despre cruciade că au fost acte intolerabile de agresivitate religioasă comise de către creștini împotriva musulmanilor.
Cronicarii musulmani ai epocii vorbesc însă de masacre comise împotriva creştinilor, de biserici distruse, de case prădate.
„[Musulmanii] violau, furau şi ucideau, femei, copii, bătrâni, iar pe cei care mai puteau munci îi vindeau ca sclavi.” - Jacques Heers, Cruciadele

E important de precizat că în acea epocă Europa era ameninţată de islam şi în apus şi în răsărit.
Maurii ocupau Spania şi locurile sfinte, iar Bizanţul era atacat.
În 1071, după înfrângerea de la Manzikert, împăratul Bizanțului, Alexios Comnenul, cere ajutorul Bisericii Catolice pentru a-i alunga pe turcii selgiucizi din Asia Mică.
Prima cruciadă e răspunsul dat la cererea de ajutor a acestui împărat bizantin.

După prima cruciadă Ierusalimul e eliberat și se înfiinţează acolo un regat latin, Regatul Ierusalimului, condus de franci.
Cruciadele care au urmat au fost provocate de invaziile musulmane în teritoriile palestiniene eliberate de primii cruciați.

Concluzie

Biserica Ortodoxă nu a avut o instituţie similară Inchiziţiei şi nu a purtat războaie sfinte.
Ce a făcut Biserica Catolică în o mie de ani e o bagatelă în comparaţie cu ce au făcut regimurile atee în mai puţin de două sute de ani.

Tomescu Ionuţ
__________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
avatar
Tomi

Mesaje : 245
Data de înscriere : 17/01/2013
Varsta : 37
Localizare : România

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.ro/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Tomi la data de Joi Ian 30, 2014 11:23 am

RÂNDURI PENTRU GENERAŢIA MEA

Fericire şi bogăţie


-I-

Omul care munceşte, care are soţie şi copii, e un om fericit.
Situaţia sa socială, sărăcia sau bogăţia sunt lucruri exterioare lui şi nu au nicio influenţă asupra stării sale de mulţumire sufletească.
Doar omul foarte sărac şi omul foarte bogat sunt nevoiţi să facă eforturi excepţionale pentru a avea o viaţă fericită.
Cel foarte sărac suferă pentru că nu poate da alor săi un minim de bunăstare.
El e preocupat doar de lipsurile cu care se confruntă şi de necesitatea de a câştiga mai mult.
Cel foarte bogat trebuie să lupte ca să-şi apere averea sau ca să se ferească de ispite.
El are nevoie de multă energie pentru a nu se îndepărta de Familie.

Aceste două cazuri rare date la o parte, rămâne majoritatea oamenilor cu resurse nici prea mari, nici prea mici, cu poziţii sociale nici prea modeste, nici prea strălucite.
Pentru toţi în egală măsură fericirea depinde de condiţiile morale şi nu de condiţiile materiale ale vieţii lor.
Fericirea e în ei şi în fiinţele dragi de lângă ei.
Bogăţia nu are nici un rol aici.
Binele real, bucuria profundă, pură nu se pot cumpăra.
Averea şi fericirea nu sunt interdependente.

-II-

Banii ne pot oferi unele plăceri, ne pot scăpa de unele complicaţii, dar nu ne fac fericiţi.
Să recunoaştem totuşi că sunt un puternic mijloc de acţiune şi că mulţi vor să-i aibă.
Dorinţa de a face avere prin muncă onestă e firească.
Cine nu doreşte să ofere Familiei sale o situaţie materială mai bună?
Sunt înclinaţi să aibă câştiguri cât mai mari aceia a căror bunăstare se măsoară prin ce produc sau vând.

În industrie, comerţ şi agricultură interesul personal e un stimulent legitim, util interesului general.
Muncim şi producem pentru că aceasta ne e datoria dar şi pentru că ne e folositor.
Iniţiativa şi energia de care dăm dovadă contribuie mult la prosperitatea generală.
Putem spune oamenilor care lucrează în industrie, comerţ şi agricultură: „Îmbogăţiţi-vă pentru că îmbogăţiţi România.”

Dar fie că suntem bogaţi sau săraci fericirea pe care o putem dobândi e egală.
Ea depinde de raţiunea noastră şi de împrejurări.
Ea nu depinde de ce avem.
Bogaţi sau săraci, va trebui să fim la fel de morali, va trebui ca regulile vieţii noastre materiale să fie aceleaşi.
E recomandabil în toate cazurile să trăim simplu, în Familie şi să nu ne irosim în afara ei timpul, banii şi puterile.
Bogaţi, dacă nu vom fi cumpătaţi ca săracii, dacă nu vom munci ca ei, nu vom fi sănătoşi.
Lenea aduce boală, vicii şi înjosire.

-III-

E bine să ne limităm la ce câştigăm.
Altfel nu vom fi fericiţi.
Omul care are un salariu de zece mii de lei şi cheltuie zece mii cinci lei e sărac.
Omul care are un salariu de o mie de lei şi cheltuie nouă sute nouăzeci şi cinci de lei e bogat.
Totul e ca modul nostru de viaţă să se bazeze pe armonizarea cheltuielilor cu veniturile.

E necesar să rezistăm tuturor ispitelor, chiar şi celor care par fireşti, onorabile.
Ar fi periculos, de exemplu, să ne împrietenim cu persoane cu o moralitate exemplară dar mult mai bogate ca noi.
Ne vom simţi umiliţi primind mereu fără să oferim nimic, iar casa unde locuim cu Familia ne va părea un bordei când vor intra în ea unii obişnuiţi să trăiască opulent.
Dorinţa de a cheltui mai mult decât ne putem permite va fi deosebit de puternică într-o asemenea situaţie.

-IV-

O viaţă retrasă, demnă, ne-ar permite să ne punem de acord cheltuielile cu veniturile.
Dacă suntem moral ireproşabili, vom avea toată libertatea de a acţiona raţional.
Un vechi dicton spune: „Fii virtuos şi vei fi liber!”
Relaţiile mondene sunt ruinătoare.
Contrar cu ce spun unii, evitarea lor nu ne va afecta viitorul.

Aceasta se înţelege de la sine pentru cel care îndeplineşte o funcţie unde nu i se cere decât muncă fără alte restricţii.
Aceasta se înţelege de la sine mai ales pentru cel mai dependent dintre oameni: soldatul, ofiţerul de grad inferior.
Iată un ofiţer tânăr, căsătorit, care trăieşte din solda sa şi din micul salariu al soţiei.
Totalul nu înseamnă mare lucru şi nu-i permite să facă cine ştie ce impresie.
El evită din decenţă, din demnitate, raporturile sociale cu toată lumea considerând că e mai bine să-şi vadă de Familie.
Soţia e în întregime absorbită de serviciu, de grijile căminului, de copiii.
Soţul munceşte ca să se instruiască şi se dedică integral activităţilor sale profesionale.
El e un ofiţer devotat, zelos, făcându-şi meseria cu drag, cu convingere.

Să-i urmărim în carieră pe tânărul ofiţer şi pe camarazii lui mai bogaţi.
Harnicul, „sălbaticul” va reuşi mai bine ca oricine.
Existenţa retrasă nu-l va afecta.
Caracterul, valoarea şi munca fiecăruia sunt singurele care contează în viaţă.

Mondenitatea, relaţiile extinse au mai multe inconveniente decât avantaje.
Ele risipesc timp, bani şi forţe care ar putea fi folosite pentru treburi mai utile.
Ele nu sunt sănătoase pentru fizic şi moral.
Plăcerile pe care le procură enervează şi obosesc.
Simpatia şi afecţiunea joacă aici un rol mai mic ca pizma şi trufia.

-V-

Să trăim mai ales în mijlocul Familiei, să ne petrecem cea mai mare parte a timpului liber cu soţia, cu copiii.
Să ne deschidem casa unor prieteni apropiaţi, siguri, de perfectă valoare morală şi să n-o deschidem decât lor.
Căminul e sacru, să nu lăsăm să intre în această „sfântă a sfintelor” decât pe cei care merită.

În interiorul familial bine închis, bine apărat de rău, de vulgaritate trebuie să ne simţim bine.
Trebuie să organizăm acolo o ambianţă plăcută şi liniştită.
Alături de prietenii dragi, pe care-i primim uneori, avem alţi prieteni discreţi, plăcuţi, buni sfătuitori: cărţile.
Să avem cărţi bine alese, pe care să le citim singuri, cu soţia sau cu copiii când cresc.
Ele păstrează ce e mai bun, mai frumos, mai măreţ din gândirea umană şi oferă totul cu generozitate cui ştie să ajungă la comorile lor.

-VI-

Să nu neglijăm aranjarea locuinţei.
Bogaţi sau săraci, putem să ne înconjurăm de lucruri frumoase.
Un obiect elegant, cu linii graţioase, în culori discrete costă adesea mai puţin decât produsul de prost gust al unei firme renumite.
Nu putem cumpăra mobilă scumpă sau opere de artă originale? Nicio pagubă!
Fericirea noastră nu depinde de ele. Le vom contempla în magazine sau expoziţii.
Aceasta ne va forma gustul şi ne ajuta să alegem cele mai potrivite produse pentru crearea unui mediu familial atrăgător.
Vom afla astfel că o reproducere de calitate la un preţ infim face mai mult decât o pictură proastă sau mediocră.
Casa aranjată cu bun gust e un loc agreabil.
Chiar dacă nu locuim  într-un palat, ne-am asigurat întreaga contribuţie a lucrurilor materiale la realizarea fericirii noastre.

E important totodată să ne folosim timpul liber pentru cultură şi pentru recreere.
Plăcerile simple, activităţile sportive sunt mai bune decât oricare altă distracţie.
Ele ne întrețin sănătatea şi buna dispoziţie, echilibrul fizic şi moral.

-VII-

Viaţa din marile aglomeraţii e dăunătoare şi cel mai bine ar fi să locuim cu Familia în aerul curat de la ţară.
Igiena corpului şi sufletului nu sunt compatibile cu viaţa la comun din blocurile stil cazarmă de la oraş.
Dar câţi dintre noi îşi pot permite o locuinţă ideală?
Din fericire altfel stau lucrurile cu condiţiile morale care sunt esenţiale şi care depind în întregime de noi.

Dordea Cosmin  
_____________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
avatar
Tomi

Mesaje : 245
Data de înscriere : 17/01/2013
Varsta : 37
Localizare : România

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.ro/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Tomi la data de Dum Feb 09, 2014 10:16 am

RÂNDURI PENTRU GENERAŢIA MEA

Depopularea


-I-

Să dăm Patriei copiii de care are nevoie!
Dacă nu ne vom face datoria de oameni şi de cetăţeni, dacă egoismul şi teama de obligaţiile familiale vor fi mai mari ca sentimentul propriei noastre fericiri, ca interesul naţional, vom pieri şi istoria vă spune despre noi că am dispărut din cauza unei crize de laşitate şi de imoralitate.
Nu vrem aşa ceva! Vom feri Naţiunea de o astfel de nenorocire, de o astfel de ruşine.

-II-

Răul e aici, sare în ochii, e tot mai mare.
Populaţia României scade constant. Eram 23.000.000 suntem 20.121.641.
Populaţia Ţărilor vecine ostile e în total de 63.089.800 de locuitori.
Aceasta înseamnă că suntem vulnerabili, că nu tragem toate foloasele posibile din teritoriul frumos şi bogat pe care ni l-au lăsat înaintaţii.

Industria şi agricultura au început să ducă lipsă de forţă de muncă.
Consecinţele scăderii natalităţii sunt agravate de plecarea unora în străinătate sau la oraş.
Migrarea spre alte Ţări e o calamitate. Ea ne produce pierderi în oameni comparabile cu cele provocate de molime, de războaie sau de dezastre naturale. Banii trimişi în Ţară de expatriaţi sunt o iluzie.
Migrarea spre oraşe nu rezolvă nimic. Ea compensează scăderea populaţiei din mediul urban, dar ne lasă satele pustii.
În curând nu vom mai avea destui locuitori pentru a popula nici oraşele, nici satele.
Fără suficiente braţe ca s-o slujească economia va realiza cel mult progrese mediocre.

Pericolul e iminent, concret.
Dezechilibrul de forţe dintre noi şi vecinii noştri neprietenoşi e mare şi creşte. Dacă situaţia se menţine, nu ne vom mai putea apăra, nu vom mai putea trăi.
Apartenenţa la NATO nu justifică neglijarea propriei noastre capacităţi de apărare. Să nu uităm de teribilul an 1940 când întregul nostru sistem de alianţe s-a prăbuşit!
Românii din trecut au fost mari. Ei şi-au lăsat amprenta asupra istoriei noastre. Avem datoria să le continuăm lucrarea, să asigurăm viitorul Naţiunii şi să menţinem integritatea Patriei.

-III-

Teoreticienii decadenţei justifică uitarea noastră de sine şi consecinţa ei, depopularea.
Populaţia lumii nu a crescut excesiv? Putem fi fericiţi fiind atât de mulţi? Se întreabă ei.
Oameni lipsiţi de credinţă, de clarviziune, surzi la vocea firii, examinaţi situaţia geografică a Ţării, examinaţi-ne populaţia micşorată, parţial îmbătrânită, activitatea economică afectată de problemele demografice şi spuneţi dacă vom putea continua aşa, dacă nu vom fi în curând copleşiţi, distruşi!
Nu veţi fi însă niciodată de acord că România e în pericol. Vă veţi declara mulţumiţi că ne-am rărit şi veţi afirma ipocrit că nu am făcut decât să ne aliniem altor State.
Ei bine, nu! Din punct de vedere uman şi din punct de vedere naţional, greşiţi.

E populat întregul Pământ şi am rămas fără resurse? Nu.
Oceanele şi mările, adică două treimi din planetă, nu au fost explorate şi nu sunt locuite. Ştim despre ele la fel de puţin ca despre Lună.
Nu poate Ţara noastră să hrănească un număr de locuitori mai mare ca în prezent? Ba da.
Pământul cere încă oameni, mulţi oameni. Naţiunile nobile, viguroase şi sănătoase i-i vor da.

-IV-

Strămoşii noştri primitivi puteau gândi la fel ca modernii decadenți. De ce să se fi supus legii naturale şi sfinte, care le spunea creșteți şi vă înmulţiţi, când le era mai comod să i se sustragă?
Preistoria a avut poate sofiștii ei. Dacă locuitorii cavernelor i-ar fi ascultat ar fi devenit egoişti, ar fi preferat copiilor, confortul şi şi-ar fi spus că oamenii din viitor, fiind puţini, vor dispune de terenuri de vânătoare mai mari. Le asigurau fericirea născându-i în număr mic,
nu-i aşa?

Din cauza acestui mod laş, egoist, miop de a gândi am fi bătut pasul pe loc. Grupurile mici de oameni, izolate unele de altele, expuse permanent la tot felul de ameninţări, trăind precar, nu ar fi putut progresa.
Din fericire omul a avut curaj şi credinţă, a luptat, s-a înmulţit, şi-a făcut copiii stăpâni peste Pământ.
Aşa a fost în trecut, aşa va fi în viitor.
Nu e loc în lume decât pentru Naţiunile care au energie şi încredere în ele, care luptă şi care cresc neîncetat.
Stagnarea e moarte.

-V-

România va trăi. Ea are toate elementele vieţii şi măreţiei. Nu-i lipsește decât voinţa de a le pune în valoare. Răul ei e moral şi doar moral.

Putem diminua sensibil mortalitatea. Va fi un bine, un mare bine, nu va fi în niciun caz un leac pentru depopulare, care depinde de natalitate.
Fizic, de asemenea, avem puţine de făcut. Sângele ne e încă fierbinte în vine, seva nu a secat în noi.

Pericolul e mare.
Alunecăm deja pe panta care duce spre dispariţie. Trebuie să oprim declinul. Mai avem timp s-o facem, dar nu mult.
Roma a murit când nu au mai fost cetăţeni romani.
Suntem în prezent destui ca să-i aducem pe lume pe toţi aceia de care Naţiunea are nevoie. E de ajuns să vrem. E de ajuns să ştim şi s-o spunem sus şi tare că mariajul, Familia compusă dintr-un bărbat şi o femeie, le datorăm şi Patriei.

Dordea Cosmin
______________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
avatar
Tomi

Mesaje : 245
Data de înscriere : 17/01/2013
Varsta : 37
Localizare : România

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.ro/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Tomi la data de Dum Feb 16, 2014 3:07 am

RÂNDURI PENTRU GENERAŢIA MEA

Patriotismul


-I-

Slujirea Patriei e o datorie şi o obligaţie imperioasă pentru românul din secolul nostru pus în faţa unui prezent tulbure şi a unui viitor nesigur.
În momentul critic al vieţii naţionale la care am ajuns, patriotismul e o virtute esențială.
Cine nu are sentimente patriotice e un om rău, un fiu nedemn al Naţiunii noastre.

Dacă sofiştii nu ar face neclare adevărurile cele mai evidente, dacă nu ar complica lucrurile cele mai simple, nu ar fi nevoie să vorbesc despre îndatoririle patriotice. Ar fi ca şi când aş demonstra că doi plus doi fac patru.

-II-

Sufletul ne dictează ataşamentul pentru Ţară înaintea raţiunii. Cu cât sufletul ne e mai mare, cu atât dragostea de Patrie ne e mai mare.
Afecţiunea pe care o avem pentru locul unde ne-am născut se manifestă iniţial fără să ştim de ce. E în noi, e instinctivă, ca tot ce ţine de fire, ca tot ce ţine de esenţa lucrurilor. O trăim plenar înainte de a ne putea gândi la ea. E ceva în acelaşi timp plăcut şi măreţ. E ca un poem ce ne vorbeşte de iubire, de devotament, de sacrificiu, de forţă şi de glorie.

Întreaga nobleţe, întreaga frumuseţe din inima omului se rezumă în idea de Patrie. Nicio altă idee nu e atât de completă, atât de înaltă. Ea cuprinde în sine ce îndrăgim mai mult: Familia, Naţiunea şi istoria sa.
Cuvântul Patrie ne emoţionează întotdeauna până la lacrimi.
Patria e tot ce e al nostru, tot ce ne înconjoară, tot ce iubim, toată viaţa noastră. Ea e teritoriul binecuvântat unde natura e blândă şi maternă. Ea e locul unde cei de un Neam cu noi trăiesc mândri şi dârji. Ea e Poporul nostru viteaz care şi-a arătat prin secole inteligenţa şi forţa. Ea e credinţa noastră într-un viitor mare.

-III-

Patria e România, buna, generoasa şi frumoasa Românie. Ea ne e ca o mamă. Îi aparţinem şi ne aparţine. Ea e mai presus de orice şi de oricine. Avem multe motive s-o iubim, dar cel mai important dintre ele e acela că suntem români.
Patria trebuie îndrăgită independent de frumuseţile sale, de bogăţiile sale, de renumele său. Ne iubim mama pentru că e mama noastră, nu pentru că e mai frumoasă, mai distinsă, mai elegantă şi mai inteligentă ca alte femei. Nu o comparăm cu nimeni.

Iubirea de Patrie nu poate exista decât în sufletele alese, generoase. Cine are suflet josnic nu poate fi patriot.
Iubirea impune nişte obligaţii şi cele asumate faţă de Patrie sunt dintre cele mai grele. Dorinţa secretă sau mărturisită de a scăpa de ele dă naştere sentimentului monstruos al antipatriotismului.
Un om bun, de caracter, cu simţul datoriei, nu poate fi atins de antipatriotism nici măcar în treacăt. El nu-i va putea accepta nebunia şi latura nefastă.

-IV-

Datoria faţă de Patrie e prima dintre îndatoririle noastre şi e prioritară. E datoria de apărare a Neamului, de asigurare a viitorului lui. Nimic nu e mai important ca ea, nimic nu se compară cu ea. Când ea apare, tot restul trece pe planul doi. Individul, Familia nu pot trăi, orice s-ar spune, în afara comunităţii din care provin.
Datoria de a iubi are drept corolar datoria de a sluji.
Trebuie să ne iubim Patria, trebuie s-o apărăm, trebuie să-i servim interesele cu devotament, energie şi curaj.
Montesquieu afirmă că, într-o democraţie, ambiţia individului se limitează la singur lucru: slujirea Patriei mai bine ca toţi ceilalţi. „Născându-ne, adaugă el, contractăm faţă de ea o datorie imensă pe care nu o vom putea achita niciodată.” Datoria faţă de Patrie o putem plăti parţial prin muncă în timp de pace, prin luptă hotărâtă, curajoasă, până la moarte, în timp de război.

Să ne impregnăm de patriotismul înflăcărat de care erau însufleţiţi romanii şi datorită căruia au devenit un Popor mare!
Pentru ei nimic nu mai exista când Patria era în pericol. Ca să-i apere teritoriul, drepturile sau onoarea renunţau la tot: interese personale, Familie, sentimente. Să-şi dea viaţa pentru ea le era uşor. Poetul latin Horațiu spune în Ode, III, 2,13: „Dulce et decorum est pro Patria mori.” (E plăcut și frumos să mori pentru Patrie.).

-V-

Cel mai dureros pentru noi va fi când va veni momentul ca fiii noştri să-şi dea sângele.
Nu contează! Dacă nu ne vom putea apăra altfel, va trebui să acceptăm situaţia fără să ne plângem. Doar femeile vor avea dreptul să se înduioşeze. Patriotismul nu poate înăbuşi în ele iubirea de mamă şi de soţie.
E important ca la bărbat dragostea de Patrie, idea datoriei faţă de ea, să fie puternice ca să facă uşoare şi fireşti cele mai mari sacrificii. Nu ne va fi uşor să ne trimitem copiii să se bată şi să moară ca Patria să trăiască.
Îi vom privi plecând la luptă, mândri de curajul lor, mândri de ei înşişi şi vom fi un pic geloşi pe ei, dacă vârsta nu ne va permite să-i însoţim.
Să murim pentru Ţară, să-i dăm viaţa copiilor noştri, e o datorie ineluctabilă în momentele grave, tragice, când duşmanul vine cu război asupra noastră.

Datoria pe timp de pace nu ne cere virtuţi deosebite şi sacrificii crude. E necesar totuşi ca virtutea să ne fie constantă, sacrificiile neîncetate.
Principala noastră preocupare să fie întotdeauna binele Patriei şi să facem să se plece în faţa lui interesele noastre. Dacă suntem membrii unui partid politic, se impune să rezistăm ispitelor, să respingem consemnele şi să ne eliberăm de disciplină când ne devine clar că Ţara poate avea de suferit din cauza lor. Să fim patrioţi înainte de orice!

-VI-

Pentru a ne supune preceptelor moralei şi apelurilor conștiinței noastre vom dori să fim activi, curajoşi, îndrăzneţi în interesul Ţării. O Naţiune nu se poate impune în marea comunitate umană decât prin acţiunea ei energică, prin muncă, prin dezvoltare. Să creăm, deci, prin eforturi susţinute, elemente de prosperitate şi de putere!
Ceea ce interesul personal ne cere, datoria faţă de Patrie ne impune.
Să muncim, să producem! Munca noastră ne e de folos nouă şi Familiilor noastre, ea e necesară României.
Să privim ce devin unele Popoare, cum îşi cresc puterile, cât de jos ne împing dacă rămânem pe loc şi să judecăm ce ne impune patriotismul. El ne cere abnegaţie în muncă, energie în toate, cutezanţă şi perseverenţă în fapte, activitate neobosită.

Patriotismul nostru, curajul nostru, clarviziunea noastră, munca noastră, spiritul nostru de sacrificiu dau Ţării măreţie, bogăţie şi putere.
Dar forţa materială e inutilă, dacă nu dăm dovadă de caracter.
Oricât de paşnici am fi, trebuie să ne arătăm hotărâţi să ne folosim de arme când viaţa sau onoarea Naţiunii sunt ameninţate. O astfel de atitudine îi va ţine pe mulţi la respect. De siguranţă, de pace, de prestigiu nu au parte întotdeauna Popoarele puternice, ci cele mai hotărâte.

-VII-

Prieteni să profesăm prima dintre virtuțile civice, patriotismul, să muncim pentru prosperitatea şi măreţia Ţării, să-i dăm inteligenţa noastră, inima noastră, să-i apărăm, chiar cu preţul vieţii, existenţa, interesele şi onoarea.

Dordea Cosmin

_____________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
avatar
Tomi

Mesaje : 245
Data de înscriere : 17/01/2013
Varsta : 37
Localizare : România

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.ro/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Tomi la data de Sam Mar 01, 2014 2:29 am

RÂNDURI PENTRU GENERAŢIA MEA

Sofiştii


-I-

Iubirea de Patrie, îndeplinirea îndatoririlor cetăţeanului faţă de ea nu se discută. Pe ele se bazează viaţa naţională. Puse sub semnul întrebării, Naţiunea se va dezintegra. Apărarea lor de orice atac se impune cu necesitate.
Loialitatea datorată Patriei e condiţia existenţei noastre ca Popor. Cu cât e mai mare, cu cât e mai statornică, cu atât vom fi mai puternici. Aceia care nu şi-au mai iubit Patria, care nu şi-au mai făcut datoria faţă de ea, au dispărut.

Patria a fost contestată doar de Naţiunile aflate în anarhie morală şi gata să se prăbuşească sub povara viciilor lor.
În republicile greceşti în declin, în Roma vlăguită şi coruptă, sofiștii susţineau că Patria nu contează şi că singurul lucru important pentru om e plăcerea. Ei au împins Grecia şi Roma spre o moarte crudă şi dezonorantă sub jug străin.  

Popoarele moderne, România, îşi au sofiştii lor. Ei predică o globalizare dizolvantă şi un cult al plăcerii distructiv care ne pot nimici. Dacă-i ascultăm, s-a terminat cu noi. Descompunerea internă, preluarea teritoriului Ţării de către alţii, ambele poate, vor pune capăt existenţei noastre de două milenii.
Dar aşa ceva nu se va întâmpla. Avem destulă minte, destul sânge în vine pentru a ne apăra de tot ce ne ameninţă. Cei care ne vor răul vor găsi în faţa lor un Popor clarvăzător, puternic şi hotărât să trăiască.

-II-

Patriotismul e o virtute intangibilă în Naţiunea lui Mihai Viteazu’. El e mereu egal, mereu acelaşi. Sentimentul Patriei, nu se schimbă, nu evoluează, cum spun unii.
El e astăzi ce era la Atena pe vremea lui Pericle, ce era la Roma pe vremea măreţiei ei, ce era în Dacia lui Decebal.
Grecul Phocion, condamnat fără temei la moarte şi pregătindu-se să bea cucută, îi spune fiului său: „Îţi recomand să slujeşti Patria cu tot zelul şi credinţa sufletului tău şi mai ales să uiţi că o moarte nedreaptă a fost preţul pentru serviciile mele.” E îndemnul unui patriot. El e valabil în toate timpurile şi în toate Ţările.
Dacă omorârea de către consulul Brutus a fiilor săi vinovaţi de conspiraţie contra Romei ne pare în acelaşi timp eroică şi sălbatică, aceasta nu înseamnă că în prezent patriotismul e mai slab şi că dezaprobarea trădătorilor e mai mică, ci că moravurile au devenit mai blânde, că drepturile morale şi legale ale tatălui au fost limitate.

Ceea ce ar fi putut slăbi patriotismul românesc, egoismul născut dintr-o viaţă de huzur la unii, influenţa sofismelor la alţii, nu a produs decât perturbări individuale. Masa Naţiunii nu e afectată.
Campania făcută pentru globalizare împotriva Patriei nu va avea nici ea mai mult succes. Sunt eternele aberaţii antipatriotice reluate în altă formă.

-III-

Ce înţeles dau sofiştii umanităţii? În niciun caz cel de umanitarism, de dragoste faţă de oameni, oricare ar fi ei. Umanitatea, înţeleasă ca umanitarism, e recomandată de Religie. Ea e perfect compatibilă cu îndatoririle faţă de Patrie. Prin urmare cuvântul umanitate înseamnă pentru sofişti ansamblul oamenilor trăind pe pământ, omenirea.  

Cum poate fi opusă iubirea pentru omenire iubirii, devotamentului faţă de Patrie?
Când se spune că trebuie iubiţi toţi oamenii, nimeni nu are nimic de obiectat. Dar când se spune că ataşamentul pentru Ţară, datoria de a o sluji, de a o apăra, nu-şi mai au rostul pentru că nu vor mai exista frontiere, pentru că vom fi cetăţeni ai lumii, e cu totul altceva. Se justifică printr-un argument echivoc şi năucitor abandonarea îndatoririlor civice.
E ca şi cum i-am îndemna pe copii să-şi iubească părinţii la fel ca pe toată lumea şi să-şi asume faţă de ei aceleaşi obligaţii vagi ca faţă de toţi ceilalţi oameni.
E ca şi cum l-am îndemna pe soţ să-şi iubească soţia şi copiii la fel ca pe oricine altcineva,
să considere că nu are faţă de ei mai multe îndatoriri ca faţă de alţii, adică, de fapt, să considere că nu datorează nimănui nimic.  
Antipatriotismul tinde deci să nege nu doar îndatoririle naţionale, ci orice îndatorire. Indiferent cine sunt cei care o propagă, teoria antipatriotismului e teoria josniciei umane.

La ce ne obligă iubirea pentru omenire? La nimic. Omenirea nu e o fiinţă organizată, o persoană faţă de care să ne asumăm îndatoriri precise. Cetăţenia lumii încurajează prin urmare egoismul.
Egoişti, fără responsabilități, nu vom mai forma Popoare, ci turme imense supuse celor mai rele instincte, celor mai degradante patimi.
Civilizaţia nu poate exista fără idea de datorie, fără nobilul sentiment al iubirii de Patrie.

-IV-

Un fost preşedinte al Statelor Unite, Theodore Roosevelt (1858–1919), e autorul unor pagini despre antipatriotism pline de un bun-simţ robust şi de o ironie muşcătoare, care merită să fie cunoscute. Nu pot cita aici decât un scurt text scris de el: „Unele persoane, spune Theodore Roosevelt, prezintă patriotismul ca pe o virtute egoistă şi se străduie cu mediocrele lor puteri să ne vâre în cap în locul lui un fel de cosmopolitism „apă cu lapte”. Aceşti indivizi „binevoitori” nu au un caracter puternic sau o personalitate impozantă şi teza lor însăşi nu merită respect.
Câţiva reformatori buimaci pot pretinde că, într-un viitor foarte îndepărtat, patriotismul şi căsătoria firească dintre un bărbat şi o femeie vor deveni virtuţi inutile, perimate. Dar, în ce priveşte prezentul, omul care iubeşte celelalte Ţări la fel ca pe a sa e un membru al societăţii la fel de dăunător ca acela care iubeşte nefiresc sau ca acela care iubeşte celelalte femei la fel de mult ca pe soţia sa.
Iubirea de Ţară e o virtute elementară ca iubirea de Familie sau ca onestitatea şi curajul.
O Ţară nu va realiza nimic în lume dacă nu se va dezvolta ea însăşi.
Membru util al unei comunităţi se dovedeşte omul care e atent, înainte de toate, la propriile sale drepturi şi la propriile sale îndatoriri şi care, în consecinţă, e mai apt să participe la îndeplinirea îndatoririlor comune tuturor.
Membră utilă a comunităţii internaţionale e Naţiunea cea mai profund saturată de idea naţională.”    

-V-

În timp ce alţii luptă pentru măreţia Patriei lor, noi, românii, trebuie să ne apărăm fiinţa naţională.
Avem prin urmare tot dreptul să le spunem celor care atacă patriotismul în această perioadă dificilă a existenţei noastre: „Dacă nu vă iubiţi Ţara, dacă nu sunteţi hotărâţi s-o slujiţi din toate puterile, s-o apăraţi, să-i apăraţi drepturile, interesele, onoarea, dacă nu sunteţi dispuşi să veniţi sub drapel când vă va chema, vă rugăm mult, plecaţi acolo unde nu vi se impune nicio îndatorire. Aici patriotismul e imperios. Cei care-l neagă sau cei care-l abandonează sunt duşmani publici.”

Dordea Cosmin
_____________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
avatar
Tomi

Mesaje : 245
Data de înscriere : 17/01/2013
Varsta : 37
Localizare : România

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.ro/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Tomi la data de Sam Mar 15, 2014 8:26 am

RÂNDURI PENTRU GENERAŢIA MEA

Forţele naţionale


-I-

Poziţia geografică a României e cea mai frumoasă şi cea mai periculoasă.
Aşezaţi la graniţă între Occident şi Orientul controlat cândva de turci şi de tătari, am fost un avanpost aflat în faţa duşmanului. Noi am ferit Occidentul de barbaria otomană. Acest rol nu a încetat nici după plecarea turcilor. Suntem şi în prezent un avanpost al Europei. Puterea noastră e necesară apărării continentului.

Ca să putem juca în continuare marele nostru rol, ca să putem fi liberi, trebuie să fim tari.
Nu vom înceta niciodată să luptăm pentru viaţa noastră, pentru teritoriul nostru, pentru identitatea noastră.
Chiar dacă vom fi exterminaţi, Ţara noastră tot va renaşte, pentru că ne vom ridica din morminte ca s-o readucem întreagă la viaţă.

-II-

Forţa unei Naţiuni e dată de trei lucruri esenţiale: vigoarea morală a cetăţenilor, condiţia lor fizică şi buna organizare a Armatei. Toate sunt necesare în egală măsură, toate se condiţionează reciproc.
Moralitatea, patriotismul, curajul, instruirea sunt astăzi la fel de trebuincioase la oameni care vor deveni soldaţi ca pe vremea armelor albe şi a luptelor corp la corp. Ce s-a schimbat e modul de constituire a Armatei devenit atât de complex, atât de dificil încât improvizaţia e imposibilă. Când războiul se dezlănţuie, nu se mai poate organiza nimic serios, rezistent. Vitejia oamenilor chemaţi sub arme nu ne va folosi la nimic, dacă ei nu-şi vor avea un loc bine stabilit într-un organism deja existent, alcătuit meticulos şi dotat corespunzător.

Geografia, graniţele de peste trei mii de kilometri, ameninţările interne impun României deţinerea unei Armate care să-i includă în clipe grele pe toţi cei în stare să poarte arme.
Datoria de a întări la maxim forţa Armatei pentru a o face capabilă să-şi îndeplinească toate sarcinile ce-i vor fi impuse revine Statului.
Datoria noastră e de a ne pregăti individual pentru a deveni apţi de luptă.
Un corp viguros, rezistent la efort, la oboseală nu ne e însă de ajuns ca să ne integrăm în trupele permanente şi să formăm împreună cu ele aproape instantaneu o Armată. E necesar să mai avem o educaţie militară prealabilă, un loc în ierarhie, să fim rotiţe în imensul mecanism pus în mişcare în caz de război. De aici utilitatea reînfiinţării serviciului militar obligatoriu pe timp de pace. Obligaţiile grele, ce ne vor fi impuse astfel, ne vor permite să ne îndeplinim bine îndatoririle faţă de Patrie când situaţia o va cere.

-III-

Atenianul de optsprezece ani primea armele cu care urma să apere Ţara şi rostea un jurământ unde se regăsesc, între altele, aceste cuvinte frumoase: „Voi lupta pentru tot ce ne e sfânt şi drag. Nu voi lăsa celor care vin după mine o Patrie mai mică decât am primit-o, ci una mai mare şi mai puternică.” Sunt cuvinte pe care se cuvine să le aibă bine întipărite în minte cei ce vor fi chemaţi să-şi satisfacă serviciul militar. Cu chipul României în faţa ochilor şi în gând activităţile trudnice presupuse de viaţa de soldat le vor părea uşoare. În slujba Ţării nimic nu e prea greu.

Cel mai mare pericol pe timp de război e oboseala cumplită ce apare după intrarea în linia de bătaie. Cine e indolent, cine exagerează cu mâncarea, cine nu face mişcare, va avea probleme de sănătate sau va muri prosteşte lipsind Patria de braţele sale în momente critice. E prin urmare obligatoriu să devenim fizic capabili să facem faţă vicisitudinilor unui conflict armat. E în interesul nostru, e în interesul Ţării. Doar aşa vom fi buni apărători ai României.

-IV-

Nu vom fi însă soldaţi perfecţi decât dacă moralul ne va fi la înălţimea fizicului, decât dacă avem, pe lângă virtuţile cetăţeanului, atașament pentru Armată, cultul drapelului, cultul imnului naţional.
Drapelul, imnul naţional sunt chipul şi vocea Patriei. Respectarea lor cu scrupulozitate e imperativă. Le datorăm afecţiune şi veneraţie ca unor lucruri dragi şi sfinte care reprezintă pentru noi ce iubim mai mult, ce punem mai presus de orice.

Drapelul nostru tricolor e cel mai frumos şi cel mai mândru dintre toate. El se profilează pe cer în tonuri clare şi strălucitoare, vesele şi vibrante, scriind în văzduh numele României, şoptindu-l prin foşnetul faldurilor sale.
Cine nu a stat mult timp departe de Ţară nu poate şti cu ce emoţie profundă e salutat drapelul românesc. Vederea lui pe o clădire, pe catargul unei nave îi stârneşte în suflet călătorului o bucurie amestecată cu tristeţe ce nu se poate descrie prin cuvinte. Drapelul îi vorbeşte de pământul natal, de fiinţele dragi lăsate acasă, de Neamul său. Adesea lacrimile îi umplu ochii, picioarele i se înmoaie, ar vrea să îngenuncheze în faţa acestei petec de pânză ce e o lume întreagă pentru el.

Flutură semeţ drapel sfânt al României noastre! Dăinuie simbol al generozităţii, onoarei şi gloriei! Fie ca nicio pată, nicio slăbiciune de-a noastră să nu-ţi întunece vreodată culorile!
Fie ca „Deşteaptă-te române” să continue să le spună apăsat duşmanilor noştri posibili „Că-n aste mâini mai curge un sânge de roman”! Fie ca el să ne păstreze vie în minte deviza „Viaţă-n libertate, ori moarte”!.

-V-

Armata în marş oferă un spectacol impozant. E România, e Patria. Toţi sunt ca un singur om, acelaşi suflet, aceeaşi inimă. Toţi sunt gata să moară pentru unul şi fiecare e gata să moară pentru toţi. Cei pe care îi vedem trecând înarmaţi prin faţa noastră vor lupta şi se vor sacrifica pentru noi când primejdia va veni.
Într-adevăr nimic nu e mai impresionant, nimic nu ne face inima să bată mai tare, nimic nu ne face mai mândri de Ţară, de noi ca această putere organizată, disciplinată, care e Armata.

Să iubim Armata unde ne vom avea şi noi locul!
Să ne iubim camarazii pentru că vor fi pentru noi o a doua Familie! Vom lupta şi vom muri, poate, împreună.
Să fim uniţi de frăţia curajului şi de senina frăţie a sacrificiului de sine!
Să ne antrenăm, să ne dezvoltăm forţa corpului şi calităţile virile ale sufletului!
Să fim soldaţii puternici, disciplinaţi şi viteji de care Patria are nevoie!
Să îndrăgim şi să cinstim drapelul tricolor!
Să îndrăgim şi să cinstim imnul naţional!

Dordea Cosmin
_____________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
avatar
Tomi

Mesaje : 245
Data de înscriere : 17/01/2013
Varsta : 37
Localizare : România

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.ro/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Tomi la data de Vin Mar 28, 2014 12:02 pm

RÂNDURI PENTRU GENERAŢIA MEA

Războiul


-I-

Războiul a fost iubit doar de mercenarii dornici de bani sau de conducătorii dornici de glorie, Naţiunile, care i-au suportat consecinţele, au avut oroare de el.
Noi am cunoscut în Al Doilea Război Mondial umilinţa crudă a înfrângerii, invazia, dezmembrarea teritoriului, de aceea nu vom putea lua în considerare cu dragă inimă eventualitatea unor noi conflicte. Vrem pace. E bine însă ca nu frica să ne facă paşnici, ci raţiunea.

Războiul e un mare rău, dar nu cel mai mare. Mai bine de o sută de ori războiul decât pierderea libertăţii, integrităţii sau onoarei Ţării.
Un Popor care ezită să recurgă la arme pentru a-şi apăra libertatea sau demnitatea va fi aservit.
La Popoare ca la oameni, cine preferă viaţa onoarei nu poate fi liber.
Putem păstra pacea doar prin forţă şi hotărâre, nu prin tot felul de concesii.

-II-

Maxima antică „Si vis pacem para bellum” (Dacă vrei pace pregăteşte-te de război) e valabilă şi în prezent.
Pentru a avea pace, trebuie să fim gata de război şi să nu te temem de el.
Poporul cel mai puţin expus unui atac e Poporul bine înarmat, care nu provoacă pe nimeni, care are forţă morală şi care îşi apără activ interesele.

Forţa, activitatea şi curajul sunt prin urmare factori de pace.
Nu există pace în genunchi. Nu există pace în umilinţă şi slăbiciune. Din cauza unei astfel de păci România ar avea de suferit la fel de mult ca din cauza celui mai teribil dintre războaie.
Pacea menţinută prin neputință şi apatie nu durează.

Situaţia unui Popor pe pământ seamănă cu aceea a locuitorilor din marile oraşe.
Cel puternic, curajos merge calm şi liniștit la treburile sale fără să fie oprit din drum, insultat, lovit.
Cel slab, temător e expus la ameninţări, la întâmplări neprevăzute şi loviturile cad firesc asupra lui.

-III-

Popoarele cu raţiune rece, care se sprijină pe dreptul lor şi pe armele lor, trăiesc fără riscuri.
Se impune aşadar să fim nu doar paşnici, ci şi puternici, activi, curajoşi.
Să detestăm războiul nu ne va folosi la nimic pentru că menţinerea păcii nu depinde de ce gândim sau simţim noi.
Teama că vom deveni agresivi e neîntemeiată, noi nu am declanşat niciodată războaie de cucerire.
Ce e cu adevărat de temut e că iubirea de pace ne poate face incapabili să ne apărăm.

Adepţii păcii cu orice preţ se pot manifesta fără reţineri în Ţările care nu aud zăngănit de arme în apropierea lor şi care nu au alte războaie decât cele pe care le provoacă ele însele.
Altfel stau lucrurile cu o Ţară ca a noastră, care nu şi-a revenit integral de pe urma traumelor provocate de ultimul război mondial, care e ameninţată şi care nu ameninţă pe nimeni. Să i se vorbească de pace are sens doar dacă se vrea să fie învăţată să se teamă.
Să-i faci pe oameni să creadă că, pentru a avea pacea, ajunge s-o dorească, înseamnă să le slăbeşti curajul, înseamnă să-i pregăteşti rău pentru pericolele ce-i ameninţă. E mult mai onest să le spui că războiul le poate fi impus şi că trebuie să fie capabili să-şi îndeplinească exemplar îndatoririle grele pe care el le comportă.
„Pacea nu se obţine strigând "pace".”, spunea Napoleon Bonaparte.

-IV-

E o necesitate să avem oricând în vedere fără să tremurăm eventualitatea unui război drept.
Un exemplu de război drept e războiul declarat în 1861 de Statele din Nordul Americii Statelor din Sud care se separaseră de Uniune.
După patru ani de lupte grele Statele din Nord au învins şi au restabilit unitatea S.U.A..

Cei care l-au susţinut pe Lincoln şi urmat pe Grant şi-au salvat marea lor Patrie, i-au pregătit un viitor măreţ. Ei au meritat recunoştinţa pioasă a urmaşilor lor. Exemplul lor ne arată ce pot face clarviziunea, energia şi curajul pentru o Ţară aflată în dificultate.

-V-

Să apărăm drepturile Naţiunii noastre perseverent, hotărât, fără provocări şi fără slăbiciuni pentru că doar aşa vom putea beneficia de pace.  
Politica de abandon, de frică nu e doar ruinătoare şi umilitoare pentru Naţiunea care o practică, ea mai are ca efect generarea de conflicte, duce la servitute şi la distrugere.
Singurele mijloace de apărare împotriva războiului sunt: forţa, energia, vitejia. Să le dezvoltăm în noi şi să le păstrăm. Sunt virtuţi civice.

Dordea Cosmin
_____________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
avatar
Tomi

Mesaje : 245
Data de înscriere : 17/01/2013
Varsta : 37
Localizare : România

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.ro/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Tomi la data de Mar Apr 15, 2014 4:25 am



POVESTE DE PAŞTI
autor necunoscut

Cândva, de mult, într-un sat liniştit de pe la noi se ţinea un târg în preajma Paştelui.
Oamenii se îmbrăcau în haine de sărbătoare şi veneau în piaţa mare ca să-şi vândă produsele.
Firea însăşi lua parte la ce se întâmpla. Soarele strălucea, merii se înveşmântau în alb, gâzele zumzăiau şi florile înmiresmau aerul.
În timpul unui astfel de târg toţi îşi lăudau marfa cât îi ţinea gura. Doar o babă tăcea. Singura ei avere era o găină slabă care-i făcea ouă cât nucile.

Baba ofta: „Sunt săracă, găinuşo, te-am hrănit rău şi-mi faci ouă pe care nu le cumpără nimeni. Trebuie totuşi să vând ceva pentru că nu am bani şi mă tem că pe tine va trebui să te pun pe tarabă.”
La auzul acestor vorbe găina începu să strige: „Fie-ţi milă stăpână! Nu vreau să ajung friptură. Dacă mă mai ţii îţi promit că la anu’ o să-ţi fac nişte ouă pe cinste.”
Baba nu crezu nimic din ce auzise, dar se lăsă înduioşată şi se întoarse acasă cu găina.

Trecu un an.
Baba, din ce în ce mai săracă, nu mai avea ce să-i dea de mâncare găinii.
Târgul se apropia şi biata pasăre era tot mai vlăguită. Ea înţelese că nu va putea face ouă mai mari ca în urmă cu un an şi deznădăjduită se duse pe un câmp ca să se vaiete: „Ce o se întâmple cu mine dacă nu pot să-i dau stăpânei ouă mai mari? De data asta sigur va fi nevoită să mă vândă şi voi sfârşi în farfuria cine ştie cui.”
Abătută, ea nu-şi dădu seama că florile, gâzele şi nişte iepuraşi o ascultau. Pe toţi zbuciumul ei îi mâhnise. Şi pentru că se înnopta florile îi încropiră găinii un de culcuş, gâzele îşi întinseră aripile deasupra ei ca s-o ferească de frig, iar iepuraşii se rugară la Dumnezeu s-o ajute.    

Dimineaţa, când se trezi, găina se simţi atât de  întremată că începu să cotcodăcească veselă şi făcu o grămadă de ouă. Şi ouăle acelea nu erau ouă obişnuite. Erau mari, colorate în culori vii şi chiar împodobite cu desene.
Fericită găina alergă la stăpâna sa. Aceasta cercetă cu atenţie ouăle unul câte unul apoi le puse în şorţ şi-i spuse găinii: „Te-ai ţinut de cuvânt. Sunt cele mai grozave ouă pe care le-am văzut. Am făcut bine că nu te-am vândut.”

În ziua târgului ouăle aduse de babă le-au plăcut tuturor. Lumea s-a îmbulzit ca să le cumpere şi biata femeie a adunat mai mulţi bani decât avusese în întreaga ei viaţă.
De atunci în preajma Paştelui oamenii din sat, apoi din Ţară şi din lume au început să vopsească ouă încercând să imite ouăle făcute de găina babei, dar nu au reuşit niciodată să le facă la fel de frumoase.


________________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
avatar
Tomi

Mesaje : 245
Data de înscriere : 17/01/2013
Varsta : 37
Localizare : România

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.ro/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Tomi la data de Joi Apr 17, 2014 3:56 am



MINUNEA DE PAŞTI
autor necunoscut

În acel an se părea că nu vor mai fi flori de Paști. Iarna se prelungea.
Un Paște fără flori e ca un Crăciun fără zăpadă.
Cu ce ne vom împodobi Sfânta Biserică, ce vor da copiii părinţilor, bunicilor, ce vom pune în vazele de pe mesele de Paști, ce vom oferi în dar? Ce-i de făcut? Se întrebau toţi neliniştiţi.  Dar nu puteau decât să se roage şi să spere.
În inimile oamenilor florile îşi au de mult timp un loc de seamă. Culorile lor sunt culorile vieţii, culorile speranţei.

Ningea de câteva zile şi prin ferestrele caselor nu se vedea decât albul zăpezii. Vântul sufla cu înverşunare pe uliţe şi peste câmpuri. Iarna îşi făcea de cap.
Chiar şi copiii se arătau gânditori şi mâhniţi.
Venea Paştele şi lipsa florilor era resimţită dureros de toată lumea.
O lacrimă curse pe obrazul zbârcit al unei bunici care îşi dorea atât de mult florile pe care le primea de Paști de la nepoţei.
O lacrimă curse pe obrazul unei mame spre care în alţi ani copiii îşi întindeau timid bucheţelele lor modeste.
Taţii urmăreau ce se întâmpla neputincioşi şi abătuţi.
Tristețea cuprinsese întreg satul. Paști fără flori...

Veni şi Sâmbăta Mare. Ninsoarea, vântul nici gând să se oprească. Era limpede că nu vor mai fi flori de Paști. Dar Paştele e sărbătoarea vieţii. S-a întâmplat atunci ceva ce nu s-a mai întâmplat niciodată.
În noaptea de Sâmbăta Mare, pe când oamenii dormeau liniştiţi după ce reveniseră de la Biserică, flori se iviră peste tot de sub zăpadă. Puţin câte puţin vântul se opri, ninsoarea încetă şi norii se risipiră. O adevărată minune, o minune de Paşti!
Dimineaţa văzând florile oamenii au strigat, au sărit, au chiuit de bucurie şi au înălţat mulţumiri către Cer.  
Vor fi întotdeauna flori de Paști pentru că Paştele e viaţă.



_________________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
avatar
Tomi

Mesaje : 245
Data de înscriere : 17/01/2013
Varsta : 37
Localizare : România

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.ro/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Tomi la data de Dum Apr 20, 2014 12:35 am



HRISTOS A ÎNVIAT!
avatar
Tomi

Mesaje : 245
Data de înscriere : 17/01/2013
Varsta : 37
Localizare : România

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.ro/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Tomi la data de Sam Mai 03, 2014 9:00 pm

MARŞUL DOROBANŢILOR
autor necunoscut

Bum-bum bum-bum, toba bate,
Drum bun bravi Români.
Cu sacii legaţi în spate,
Cu armele-n mâini.
Fie zi cu soare,
Fie cer noros,
Noi pornim la luptă
Şi cântăm voios.

Bum-bum bum-bum, toba bate,
Bate la Români.
Dumnezeu ne este frate
Şi-L purtăm în sân.
Pentru Ţară şi coroană
Suntem sub drapel,
Pentru cruce şi dreptate
Mergem la rezbel.

Toba bate, toba bate
Să ne adunăm,
Toţi mergem în şir grămadă
Ura noi strigăm;
Drapelul fâlfâiască,
Pentru el trăim,
Ţara să-nflorească,
Pentru ea murim.
avatar
Tomi

Mesaje : 245
Data de înscriere : 17/01/2013
Varsta : 37
Localizare : România

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.ro/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Tomi la data de Lun Mai 05, 2014 8:17 am

avatar
Tomi

Mesaje : 245
Data de înscriere : 17/01/2013
Varsta : 37
Localizare : România

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.ro/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Tomi la data de Mar Mai 06, 2014 12:03 pm

avatar
Tomi

Mesaje : 245
Data de înscriere : 17/01/2013
Varsta : 37
Localizare : România

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.ro/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Tomi la data de Vin Mai 09, 2014 1:42 am

avatar
Tomi

Mesaje : 245
Data de înscriere : 17/01/2013
Varsta : 37
Localizare : România

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.ro/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Tomi la data de Lun Mai 12, 2014 2:30 am

avatar
Tomi

Mesaje : 245
Data de înscriere : 17/01/2013
Varsta : 37
Localizare : România

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.ro/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Tomi la data de Lun Mai 12, 2014 6:49 am

RÂNDURI PENTRU GENERAŢIA MEA

Omenirea


-I-

Ar fi greşit ca din iubire de Patrie să ignorăm lumea. Nu ne putem sluji bine Ţara fără să cunoaştem climatul politico-economic global.
Ar fi la fel de greşit ca din iubire de Patrie să dispreţuim sau să urâm alte State. Patriotismul e un sentiment mult prea nobil pentru a produce dispreţ, ură.  
Statele faţă de care se impune să manifestăm rezervă sunt doar cele care ne vor resursele sau teritoriul, cele care ne împing fie făţiş, fie pe ascuns la sinucidere colectivă şi cele violente.
Apartenenţa noastră la lume se cuvine s-o înţelegem aşadar ca participare demnă la viaţa internaţională pentru apărarea intereselor legitime ale României.

Ca indivizi nu avem îndatoriri decât faţă de Ţara noastră.
Popoarele au însă îndatoriri unele faţă de altele, ele formează mari Familii care nu-şi pot pierde conştiinţa solidarităţii dintre ele, aşa cum nu-şi poate pierde conştiinţa solidarității nici genul uman în ansamblu.  
Această solidaritate există în spaţiu. Binele şi răul dintr-un loc, avântul unora, decadenţa altora, războaiele au repercusiuni îndepărtate, uneori extinse asupra unei mari părți a planetei. Această solidaritate există şi în timp. Europa încă mai resimte efectele greşelilor care au dus la prăbuşirea Greciei antice şi a Imperiului Roman.

-II-

Evoluţia istorică a societăţilor umane de la barbarie la civilizaţie e interesantă şi pasionantă. Ce aflăm astfel, străbătând secolele trecute, descoperim în prezent străbătând pământul.
Există Popoare civilizate şi popoare barbare, care se găsesc pe toate treptele dezvoltării societăţilor. Se poate măsura la ele lungul drum parcurs, transformările suferite de viaţă în cursul timpului.

De când a reuşit să stăpânească focul, omul a urcat încet, cu dificultate, una câte una, treptele civilizaţiei.
Jos de tot mai sunt câteva seminţii sălbatice ducând prin ţinuturi izolate o existență comparabilă cu cea a indigenilor găsiţi de Cristofor Columb în Lumea Nouă sau cu cea a străvechilor locuitori ai Greciei şi Italiei de care vorbeşte legenda.  
Ceva mai sus sunt nişte Popoare din Africa a căror dezvoltare rudimentară se aseamănă cu cea a germanilor, galilor, slavilor şi dacilor antici numiţi de greci şi de romanii barbari.
Sus sunt Naţiunile creatoare de civilizaţii mai mult sau mai puţin avansate şi cu caractere diverse.

-III-

Acum două mii cinci sute de ani existau trei mari civilizaţii umane.
Prima, civilizaţia mediteraneană, şi-a avut succesiv capitalele la Atena şi Roma şi până la un punct a evoluat constant spre progres, spre libertate.
A doua, civilizaţia orientală, s-a dezvoltat în Asia occidentală, a numărat numeroase imperii şi a sfârşit încremenită într-o magnifică opulenţă. Ea a fost ca natura locurilor unde a existat: fastuoasă, uriaşă, despotică.  
A treia, civilizaţia din Extremul Orient, s-a asemănat întrucâtva cu cea de a doua, însă nu poate fi confundată cu aceasta. Deşi a ajuns la completa sa înflorire acum vreo trei mii de ani, anticii nu au cunoscut-o. Distanţele considerabile şi obstacolele naturale enorme nu permiteau falangelor şi legiunilor să ajungă până la ea.

Civilizaţia din Extremul Orient se confundă cu civilizaţia chineză. Bazându-se pe o înţelepciune senină care-i permite omului să-şi găsească echilibrul interior, să se apere de el însuşi, de slăbiciunile sale, ea i-a asigurat Chinei o existenţă de peste cinci mii de ani. Nicio Ţară din lume nu a rezistat atât.
Chiar dacă în jumătate din cei peste cinci mii de ani de la apariţia sa nu a mai înregistrat progrese, chiar dacă stagnarea nu i-a permis să reziste loviturilor europenilor, civilizaţia din estul Asiei a reuşit cu toate acestea să-şi regăsească puterea, energia şi viaţa activă. Statele din componenţa sa sunt în prezent în plin avânt pe toate planurile. Agonia lor lentă, îndelungată, e acum o amintire.  

Vechea civilizaţie mediteraneană a dispărut. Din amintirea sa, din vestigiile sale, din ruinele sale, s-a născut o civilizaţie nouă, civilizaţia creştină. În evoluţia civilizaţiei mediteraneene, găsim exemple şi lecţii folositoare unor Popoare ca al nostru, care moştenesc temperamentul, calităţile şi defectele strămoşilor lor din vechime.
Deşi cauzele progresului sunt peste tot aceleaşi, între ele găsindu-se întotdeauna patriotismul, e preferabil să aflăm din istoria continentului nostru cum se nasc, cresc şi mor Naţiunile.

-IV-

Lumea greco-romană a avut o mare contribuţie la formarea Naţiunii noastre. Sunt prea multe de învăţat din istoria sa pentru ca românul preocupat de viitorul Patriei sale s-o neglijeze.  
Civilizaţia mediteraneană a început în epoca eroică a Greciei, acum trei mii de ani şi a căpătat încă de la început un caracter propriu. Ea a exaltat efortul şi munca, ea a dezvoltat iubirea de Cetate şi de Neam, ea a cultivat patriotismul, ea a neglijat însă înclinaţia omului de a accepta tot ce e plăcut, inclusiv ce-l poate distruge.
Roma, Grecia antică s-au dezvoltat rapid din punct de vedere istoric şi tot rapid au decăzut.

-V-

Poporul grec, Popor de artişti, de savanţi, de soldaţi e un Popor energic şi viteaz. El pune cultul necesar al forţei alături de cultul libertăţii şi al frumuseţii. El ştie să recurgă la arme pentru a-şi apăra independenţa, drepturile, interesele. E un Popor mare. Puţin câte puţin el s-a extins, nu pe continentul barbar, ci pe ţărmurile Mării Mediterane şi ale Mării Negre.
Neam de marinari, grecii au creat colonii peste tot unde navele i-au purtat. Ei au cucerit pentru comerţul şi civilizaţia lor coastele lumii cunoscute.
Micile republici greceşti, în ciuda conflictelor reciproce, în ciuda dezbinărilor interne, aveau sentimentul de apartenenţă la un Neam, aveau patriotism. Ele s-au unit în lupta pentru oprirea invaziei externe şi au triumfat.

Nici Orientul, nici barbaria care erau la porţile sale şi care-i ameninţau peste tot coloniile nu au putut învinge Grecia câtă vreme datoria, curajul, iubirea de Patrie, moralitatea i-au inspirat cetăţenii. Dar a venit momentul când aceste virtuţi au slăbit, când credinţa în ce e mare, nobil şi frumos a fost înlocuită de îndoiala în toate, când Poporul nu mai dorea decât în bunăstare, bani şi plăceri.
Odată cu imoralitatea au apărut sărăcia, demagogia, anarhia.
Atena căuta un retor sau un general care să-i asigure o servitute plăcută. Regii Spartei se puseseră în slujba unor puteri străine.
Pedeapsa nu s-a lăsat aşteptată. Falanga macedoneană apare apoi legiunea romană. Şi Grecia învinsă, strivită, aservită s-a stins în chinuri şi în umilinţă.

-VI-

Roma a dat civilizaţiei o nouă strălucire.
Datoria, curajul, iubirea de Patrie, moralitatea domnesc şi la Roma, dar într-un climat politic mai riguros, mai raţional.
Toate Popoarele de pe ţărmurile Mării Mediterane au fost succesiv cucerite, organizate.
Civilizaţia orientală, slăbită de contradicţiile şi de viciile sale interne, zdruncinată de fulgerătoarele victorii ale lui Alexandru, dă înapoi şi se lasă parţial subjugată.
Cetăţenii romani, pe care patriotismul îi animă, devin stăpânii lumii. Ei o domină prin înţelepciune şi prin forţă. Evoluţia lor, deşi cumva diferită, se aseamănă cu cea a grecilor. Virtuţile i-au făcut mari, renunțarea la ele i-a distrus.

Scepticismul şi imoralitatea au pătruns în Roma aducând cu ele mizeria, slugărnicia, dezordinea.
Depravarea ajunsese atât de mare că acest Popor de cetăţeni nu mai făcea copii, nu se mai reînnoia. Bărbaţii romani îşi pierduseră mândria şi vitejia, femeile romane îşi pierduseră cinstea. În cetate majoritari ajunseseră liberţii şi sclavii. Un Popor mare, puternic, glorios îşi trăia lamentabil ultimele zile.
Grecia a sfârşit în demagogie, Roma s-a prăbuşit sub un despotism înjositor.
Şi Grecia şi Roma au fost pedepsite la fel: au murit umilite, strivite de năvălitori.
Lecţie dublă şi teribilă pentru Naţiunile viitoare.

-VII-

Imperiul Roman cuprindea toate Popoarele civilizate. Căderea lui a însemnat dispariţia civilizaţiei.
Europa, pradă barbarilor migratori, a traversat o lungă perioadă de existenţă obscură şi de violenţe înspăimântătoare. Abia ne putem recunoaşte în această epocă.
Biserica, convertind la creştinism năvălitorii, salvând ce se mai putea din moştenirea
greco-romană, încercând să impună o morală, dă naştere cu greu, puţin câte puţin unei civilizaţii noi, civilizaţia creştină.
Creştinătatea abia apărută a fost cât pe-aci să fie distrusă de sarazinii şi otomanii mahomedani. Primii ajunseseră în Spania şi ameninţau Franţa, ultimii ajunseseră la Dunăre şi ameninţau Europa Centrală.

Dacă Franţa şi Ţărilor Române ar fi fost învinse de musulmani, Europa ar fi fost cucerită. Orientul încerca să-şi ia revanşa pentru înfrângerile pe care grecii şi latinii i le provocaseră. Învingător el ar fi fost definitiv stăpân şi şi-ar fi impus greaua dominaţie tuturor Naţiunilor de pe continent.
Victoria regelui francilor, Carol Martel, la Poitiers în 732 şi victoriile voievozilor români Mircea cel Bătrân la Rovine în 1395, Iancu de Hunedoara la Belgrad în 1456, Ştefan cel Mare la Vaslui în 1475 au îndepărtat ameninţarea islamului.
Creştinătatea victorioasă şi-a reluat astfel evoluţia ascendentă.

-VIII-

La apogeul dezvoltării lor unele Popoare europene au colonizat teritorii mari.
Rând pe rând sau simultan portughezii, spaniolii, olandezii, englezii şi francezii şi-au creat imperii coloniale.
Europa, în expansiunea sa, a întâlnit şi civilizaţia din Extremul Orient. Ciocniri repetate s-au produs. Naţiunile europene au vrut să domine, dar li s-a rezistat şi ele au răspuns cu armele puternice pe care le aveau. Recurgerea la forţă i-a făcut pe recalcitranţi să cedeze dar a avut şi consecinţe neaşteptate.  

Oamenii de rasă galbenă din Asia Orientală sunt inteligenţi şi viteji. Civilizaţia lor le-a permis să surprindă secretul prost păstrat al forţei europenilor.
După unele ezitări s-au folosit de armele europenilor pentru a se apăra mai întâi, pentru a-i ataca apoi.
Rasa galbenă, care numără în prezent vreo două miliarde de oameni, se organizase. Civilizaţia europeană, care se credea stăpâna lumii, întâlnise un obstacol major în calea ei.

-IX-

Nu se ştie dacă se va produce vreo luptă între europeni şi asiatici sau între europeni şi oricine altcineva, dar dacă se va produce va fi extrem de periculoasă. Nu cu nepăsare, nu cu o economie anemică, nu prin legalizarea perversiunilor sexuale, nu prin industrializarea avortului se poate apăra eficient o comunitate fie ea şi de Naţiuni. Fără vigilenţă, fără o pregătire adecvată în toate domeniile, fără creştere demografică, fără creştere economică semnificativă nimeni nu se poate considera la adăpost de primejdii.
Republicile greceşti, preocupate mai mult de rivalităţile dintre ele, de bani şi de plăceri, au asistat indiferente cum creştea în apropierea lor puterea Macedoniei şi Romei care le vor subjuga. Popoarele europene fac în prezent aceleaşi greşeli ca grecii din antichitate şi vor avea soarta lor, dacă nu se dezmeticesc.
Datorită mijloacelor de transport moderne deplasarea rapidă a unor armate mari pe distanţe lungi şi aprovizionarea lor e un fleac. Cineva cu ambiţiile lui Gingis Han, asiatic sau nu, ar putea porni într-o zi pe urmele lui spre Europa. Oricât de paradoxală pare o astfel de eventualitate, e important să fie anticipată pentru a face realizarea ei imposibilă, pentru a evita o dramă.  

Orizontul e întunecat, să încercăm să înţelegem ce se întâmplă, ce-i rezervă viitorul lumii.
Cei cu spirit pătrunzător şi cei tari vor avea un rol frumos de jucat pe scena internaţională. E acela pe care-l dorim şi României. Pentru aceasta ea trebuie să fie puternică şi activă. Forţa sa, inteligenţa sa politică sunt mai mult ca niciodată necesare Europei.
Singurul mod de a fi folositori Europei, omenirii e de a iubi şi de a sluji cu devotament România. Lucrând pentru binele Patriei noastre, contribuim la binele tuturor.

Dordea Cosmin
____________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
avatar
Tomi

Mesaje : 245
Data de înscriere : 17/01/2013
Varsta : 37
Localizare : România

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.ro/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Tomi la data de Joi Mai 15, 2014 4:27 am

avatar
Tomi

Mesaje : 245
Data de înscriere : 17/01/2013
Varsta : 37
Localizare : România

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.ro/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Tomi la data de Dum Mai 25, 2014 2:15 am

IMNUL STUDENŢILOR
de George Coşbuc

Cântăm libertatea şi numele sfânt
Al Ţării noastre şi-al acestui pământ!
Iubirii de Neam, ce de-a pururi ne-a fost
O pavăza-n lupte şi-n pace-adăpost
Cântămu-i supremul ei cântec.

Cu vesele glasuri de tinere firi,
Cuprinşi de-amintirea străbunei măriri,
Spre soare ni-e gândul şi mergem spre el,
Lumina ni-e ţintă şi binele ţel -
Trăiască-ne Ţara şi Neamul!

Cu fruntea-nălţata spre Tatăl de sus
Jurat-am tot ce strămoşii ne-au spus:
Unire-ntre fraţi, si pe Dumnezeu să-l iubim
Şi mielul de jertf-al Naţiunii să fim
Si sufletul Neamului nostru.

Iar dacă protivnicii numelui tău
Cu oşti ar veni ca să-ţi facă vrun rău,
Ridica-te Ţară şi nu te-ngrija,
Căci inima noastră e inima ta;
Tu-ncrede-te-n fiii tăi, mamă. [...]

NU UITA CĂ EŞTI ROMÂN
autor necunoscut

Nu uita că eşti român,
Că sus în deal la tine-n sat
Popa Ioan te-a botezat
Şi nana Stanca te-a ţinut un an la sân.

Pe la noi au viscolit mii de păgâni,
Dar am rămas până-n sfârşit totuşi stăpâni.
A mai trecut o iarnă grea,
Nu e nimic vom aştepta,
Căci vine vara după ea.

Nu uita că eşti român,
Că dacă-i tată-l tău cioban,
Bunicul tău a fost Traian
Şi-n Ţara asta te-a lăsat să fii stăpân.

Nu uita că eşti român,
Că rădăcina ta de veacuri
Stă înfiptă în ogor
Şi nu o poate smulge-un vifor trecător.
avatar
Tomi

Mesaje : 245
Data de înscriere : 17/01/2013
Varsta : 37
Localizare : România

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.ro/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Tomi la data de Dum Mai 25, 2014 8:46 pm

avatar
Tomi

Mesaje : 245
Data de înscriere : 17/01/2013
Varsta : 37
Localizare : România

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.ro/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Tomi la data de Mier Mai 28, 2014 6:27 am

avatar
Tomi

Mesaje : 245
Data de înscriere : 17/01/2013
Varsta : 37
Localizare : România

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.ro/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Tomi la data de Mar Iun 03, 2014 1:41 pm

avatar
Tomi

Mesaje : 245
Data de înscriere : 17/01/2013
Varsta : 37
Localizare : România

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.ro/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Tomi la data de Joi Iun 05, 2014 7:43 am

RÂNDURI PENTRU DOMNIŞOARE

FAMILIA

Necesitatea Familiei

-I-

E imposibil ca în timpul călătoriilor să nu vă fi uimit întinderea câmpiilor, imensitatea munţilor, aspectul de muşuroaie de furnici al blocurilor din oraşe.
În faţa universului foarte mare în care trăim simţim nevoia să ne delimităm existenţa, să-i restrângem spaţiul, să ne creăm un loc numai al nostru, un cămin.
Căminul, lumină şi căldură, Familia reunită sub acelaşi acoperiş, exclude izolarea, însingurarea. El implică mai multe persoane înrudite: tata, mama, copiii, bunicii. Viaţa lui, sufletul lui e femeia.

Aşa cum în oraşe imobilele adăpostesc o mulţime de vieţi omeneşti, la fel Patria e formată dintr-o mulţime de Familii.
Nu suntem făcuţi să trăim singuri şi primul nostru grup, cel mai apropiat, cel de care ne simţim cel mai ataşaţi, e Familia: Familia unde ne-am născut, Familia întemeiată de noi, Familiile întemeiate de copiii noştri.
Familia joacă, deci, la nivel naţional un rol deosebit de important. Ea e cadrul vieţii fiecăruia dintre noi, şcoala unde ne formăm, unde ne folosim prima dată virtuţile. Fără influenţa binefăcătoare  a Familiei, egoismul nostru instinctiv, necesitatea luptei pentru existenţă nu ar face posibilă iubirea de aproape.  

Familia suntem tot noi, când din ea fac parte părinţii noştri şi copiii noştri. Suferinţele sunt mai uşor de suportat şi bucuriile mai mari când le trăim alături de fiinţe apropiate, dragi. Începem astfel puţin câte puţin să înţelegem ce se întâmplă în alte cămine mai apropiate sau mai îndepărtate de al nostru. De la rude simpatia ni se extinde la prieteni, la anturaj, la întreaga noastră Naţiune.

-II-

Ceea ce dovedeşte rolul providenţial al Familiei, importanţa sa pentru Naţiune e că s-a format. Ea oferă nişte bucurii, dar orice bucurie plătindu-se, ea impune de asemenea nişte constrângeri şi înmulţeşte situațiile când suferim. Cu cât iubim mai mult, cu atât suferim mai mult din cauza unor divergenţe minore care altfel ne-ar lăsa reci. În plus mai sunt suferinţele comune tuturor, tristeţile, insuccesele, povara strivitoare a responsabilităţii. La prima vedere s-ar putea crede că deviza atât de odioasă „fiecare pentru sine” răspunde mai bine intereselor noastre materiale. Dar de fiecare dată când această deviză mincinoasă şi funestă a fost pusă în practică de o comunitate, de fiecare dată când ideea de Familie a slăbit, nivelul de civilizaţie a scăzut. Respectul femeii, ocrotirea copilului sunt intim legate de această idee şi toate Naţiunile puternice au avut cultul spiritului de Familie.  

Veşnicia Neamului e posibilă datorită unei duble nevoi inerente inimii noastre: nevoia de afecţiune şi nevoia prelungirii vieţii, a supravieţuirii prin copii.
Suntem verigi ale aceluiaşi lanţ, nu putem să ne rupem de cea care ne-a precedat şi de cea care ne va succede. Preluăm de la părinţi un fond de obiceiuri, de tradiţii, de instincte şi de înclinaţii  pe care mediul, condiţiile existenţei noastre îl îmbogăţeşte şi din care Familiile întemeiate de noi îşi vor lua o parte din viaţa lor.
Când caracterul nostru reproduce calităţile unui strămoş, chiar îndepărtat, cine oare va nega ce ne leagă de el şi cine nu se va simţi obligat să respecte în sine, să crească prin eforturi constante această moştenire morală? Ea ne-a fost dată spre păstrare înainte de a o transmite urmaşilor. La cei mai generoşi dintre noi, o astfel de idee poate deveni cel mai puternic motiv de perfecţionare.

-III-

Orice om, de origine oricât de modestă, caută ce e onorabil în trecutul alor săi. Familia îşi are astfel analele sale unde suntem datori să scriem un capitol demn de cei care ne-au precedat.
Acelaşi nume purtat de o individualitate colectivă, de o serie de generaţii, nu e oare un simbol, nu obligă?
Tot ce facem, bine sau rău, se răsfrânge şi asupra Familiei. Au existat Familii care şi-au schimbat numele după ce unul din membrii lor s-a dezonorat. O singură persoană a fost vinovată, dar toţi au suportat consecinţele.
E imposibil să ne izolăm. Dar ce bucurie să putem spune că renumele dobândit, succesul obţinut nu e numai al nostru, că alţii, intim legaţi de noi, îşi au partea lor  de fericire şi de glorie.  

Ce satisfacţie de asemenea să ştim că amintirea lăsată de un tată cinstit şi loial, de o mamă curajoasă, ne însoţesc până la capăt, că ne sunt repere în viaţă!
Binele făcut de părinţi şi de copiii lor sporește comoara de nume bun din care Familia trăieşte şi prosperă. Există în acest gând un puternic motiv de acţiune şi de asemenea un puternic mijloc de apărare contra părţii de egoism vanitos care s-ar putea amesteca prea uşor cu mândria legitimă pentru meritele noastre.
Nimic nu se pierde din contribuţia noastră la acest şir secular de fapte bune şi folositoare. În timp ce lucrăm pentru noi şi apropiaţii noştri ne inspirăm din trecutul Naţiunii şi-i influenţăm  viitorul.

-IV-

Primii paşi ne decid întreaga viaţă. Impresiile din copilărie, întipărite pe o foaie albă, sunt de neşters.
Familia e ca un pătuţ pregătit pentru fiinţa morală a copilului mic, la fel de delicată, la fel de plăpândă ca fiinţa sa fizică şi e important ca acest pătuţ să nu fie expus vreunei scuturături brutale.
Dacă în casă e linişte, dacă ea adăposteşte o existenţă senină, copilul va învăţa în ea ce-i e necesar ca să trăiască, să iubească.
Afinităţile de rudenie, viaţa în comun de fiecare zi predispun la afecţiune, adică la identificare cu alte fiinţe.

Îngrijirea morală primită de la părinţii săi îi e mai necesară copilului ca îngrijirea materială, singura la care părem că ne gândim când spunem că Familia a fost creată pentru el. E adevărat că el e elementul ei principal şi că un cuplu fără copii nu e propriu-zis o Familie. Dar Familia nu se destramă când copiii cresc, când educaţia încetează. Fiind o fiinţă colectivă, ea e totodată şi o fiinţă care se naşte, se dezvoltă şi nu moare decât pentru a renaşte şi a se înmulţi. Ea îşi are interesele sale, drepturile sale, îndatoririle sale, bucuriile sale, suferinţele sale comune, ceea ce o face necesară şi-i dă valoare.

-V-

Aţi întâlnit oameni care, printr-o întâmplare destul de rară, nu au Familie? Ei ne fac o impresie stranie, părându-ne ca pierduţi prin lume. Mai independenţi, cu siguranţă, totuşi dacă au o inimă cu adevărat nobilă, această lipsă a obligaţiilor le va fi o tortură. Ei vor reuşi cu toate acestea să se dăruie prin binefacere, prin iubire creştinească de aproape, căci inima omului are nevoie să formeze în jurul ei acel cerc pe care-l găsim uneori îngust şi supărător. Când nu-l avem, fie pentru că ni l-a refuzat soarta, fie pentru că l-am distrus, căutăm aproape fără voia noastră să-l refacem. E lege.

-VI-

Înainte de toate Familia impune sacrificarea egoismului. Nu vreau să spun că nu ar fi egoişti în Familii, acest viciu e cel mai răspândit în vremea noastră. Un singur egoist ajunge să ruineze pacea alor săi şi să le strice viaţa iremediabil. E ceva ce nu se poate nega. Există Familii unde se practică egoismul în grup, unde mai mulţi se asociază pentru a fi mai puternici contra celorlalţi. Aceştia îşi denaturează nedemn misiunea, pentru că îndatoririle se respectă şi morala nu îngăduie să fii perfid şi necinstit în interesul nimănui. Să nu uităm însă că în lume binele are întotdeauna răul ca revers. Cu alte cuvinte, cele mai bune mijloace de a combate egoismul vin tot din Familie. Prin alcătuirea sa, ea îi opune nişte obstacole. Nu ne simţim niciodată liberi printre ai noştri să ne avem în vedere doar pe noi, trebuie să ţinem cont, de voie de nevoie, de rezistenţele pe care voinţa noastră nedreaptă le va întâlni, de consecinţele pe care le vom suporta. Afecţiunea şi instinctul conspiră ca să ne vindece. Viaţa, cu asprimile ei inevitabile, ar obţine poate acelaşi rezultat, dar nu atât de sigur şi nu fără a provoca în noi nişte revolte. E mai bine ca Familia să ne pregătească pentru aceasta, ea să fie şcoala copilului înainte ca el să meargă pe propriile-i picioare.

Aflăm devreme că faptele noastre nu ne afectează doar pe noi, că şi alţii le suportă consecinţele. Suferim în plus influenţa exemplului, ne facem un fel de îndatorire de onoare din a urma drumul trasat. La copiii aceleiași Familii se arată, în ciuda unor caractere foarte diverse, unele similitudini în trăsăturile generale, un mod analog de a înţelege datoria, munca, loialitatea. Chiar la rătăciţi, la molâi, la cei care sunt târâie brâu sau o iau pe drumuri rele, se păstrează un sentiment al decăderii care poate favoriza într-o zi redresarea lor.

-VII-

Dacă Familia pretinde mult, ea şi oferă mult. Împreună suntem mai puternici în lupta cu grijile zilnice, cu suferinţa, cu oboseala, cu boala şi chiar cu moartea. Dacă unul dintre membrii Familiei dispare, rândurile se strâng, absentul nu e uitat, locul său rămâne gol, dar toţi se străduie să-i preia obligaţiile, sprijinul reciproc devine mai mare. Doliul e foarte greu de suportat de cei singuri.
În Familie apar din toate încercările, alături de bucuriile înalte şi severe ale conștiinței împăcate, mici bucurii frecvente aproape fără număr ca veselia contagioasă a grupului, împărtăşirea gândurilor, asocierea în muncă, plăcerile comune, darurile primite de la ceilalţi sau date celorlalți, ordinea şi calmul interiorului la care toţi contribuie.

-VIII-

Astfel de Familii model sunt multe, slavă Domnului, dar mai sunt şi altele care nu le seamănă deloc. Acolo certurile sunt continue, iubirea e interesată sau nu există şi fiecare se străduie să tragă spuza pe turta lui. Unii ar putea invoca această stare de lucruri lamentabilă ca să prezinte Familia ca pe o instituţie  depăşită, opresivă, de care trebuie să scăpăm cât mai repede posibil. Asupra vorbelor lor sforăitoare voi reveni.

Răbdarea, devotamentul, simplitatea sunt din păcate tot mai rare şi e adevărat că Familia trăieşte din ele. Ea nu poate deveni o asociere de egoisme fără să piară imediat. Familiile al căror ideal e plăcerea sau interesul sunt unite de legături prea slabe pe care primul şoc le distruge. Sunt necesare alte mobiluri, alte aspiraţii, se impune pusă eternitate în ceva atât de important.

Popescu Angela
______________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
avatar
Tomi

Mesaje : 245
Data de înscriere : 17/01/2013
Varsta : 37
Localizare : România

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.ro/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Tomi la data de Mar Iun 10, 2014 11:38 pm

avatar
Tomi

Mesaje : 245
Data de înscriere : 17/01/2013
Varsta : 37
Localizare : România

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.ro/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Tomi la data de Dum Iun 15, 2014 12:47 am

LIBERTATE ŞI RESPONSABILITATE

În numele libertăţii de alegere, bazate pe conştiinţa şi convingerile fiecăruia, s-au făcut în lume în ultimii cincizeci de ani un miliard de avorturi. Cel mai mare genocid din istoria omenirii.
Un individ egoist, materialist, iresponsabil, devenit din ce în ce mai autonom, s-a dovedit a fi cea mai mare ameninţare la adresa unor Ţări.
Fără devotament faţă de comunitatea naţională din care facem parte, fără idealism, fără responsabilitate, exercitarea libertăţii nu e decât un şir de decizii al căror unic orizont e satisfacerea egocentrică a unor dorinţe imediate şi voinţa de a dobândi privilegii indiferent de consecinţe.
Mulţi dintre cei din generaţia mea îşi datorează viaţa unei legi de dinainte de 1989 considerată abuzivă. Dacă ar fi fost concepuţi în prezent probabil că nu li s-ar fi îngăduit să existe.

Mihail Gheorghe Bujor (Ghebu)
avatar
Tomi

Mesaje : 245
Data de înscriere : 17/01/2013
Varsta : 37
Localizare : România

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.ro/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 3 din 15 Înapoi  1, 2, 3, 4 ... 9 ... 15  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum