ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Pagina 4 din 15 Înapoi  1, 2, 3, 4, 5 ... 9 ... 15  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Tomi la data de Dum Iun 15, 2014 1:52 am

Trebuie să vorbim des şi cu căldură de România. Ce e trecut sub tăcere ne devine indiferent.
Îndrăgim, dimpotrivă, acele lucruri de care se discută mult şi frumos.
Cine încearcă să împiedice manifestarea iubirii de Ţară vrea s-o facă să dispară din inimile noastre.

Mihail Gheorghe Bujor (Ghebu)
avatar
Tomi

Mesaje : 245
Data de înscriere : 17/01/2013
Varsta : 37
Localizare : România

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.ro/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Tomi la data de Dum Iun 15, 2014 1:54 am

Cele mai puternice arme pe care le avem sunt dragostea de Ţară şi credinţa în Dumnezeu.
E surprinzător că unii încearcă să ne lipsească de ele?

Mihail Gheorghe Bujor (Ghebu)
avatar
Tomi

Mesaje : 245
Data de înscriere : 17/01/2013
Varsta : 37
Localizare : România

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.ro/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Tomi la data de Lun Iun 23, 2014 10:04 am

RÂNDURI PENTRU DOMNIŞOARE

FAMILIA

Copii şi părinţi

-I-

Familia simplificată, redusă la elementele sale principale, se compune din tată, mamă şi copil.
Când copilul e foarte mic aparţine mai ales mamei. Ea îi asigură îngrijirea în primii ani de viaţă. Tatăl, absorbit de muncă, nu se poate interesa decât în treacăt de fiinţa viitoare care e în germene la copilul foarte mic. Mama e mai ataşată de făptura pe care a adus-o pe lume şi datorită eforturilor pe care le face pentru ea.
Întâlnim femei tinere, preocupate doar de ele, schimbându-se radical când au un copil. În treacăt fie spus, transformarea nu ar avea mare preţ, dacă s-ar opri la sentimentul matern. Nu ajunge să fii o mamă devotată, rămânând din alte puncte de vedere o creatură egoistă, în stare, dacă ar putea, să facă universul bucăţi pentru a-l oferi unor copii care sunt tot ea, mereu ea, eul ei înmulțit în mai multe exemplare. Egoismul extins nu e nici mai puţin rău, nici mai puţin detestabil. Din fericire această monstruozitate e rară.    

La cea mai mare parte a femeilor, instinctul matern înalţă inima şi o înnobilează. Ele nu pierd nimic iubindu-şi copiii mai presus de orice. Putem totuşi să le punem în gardă împotriva pericolului de a-i iubi rău. Principalul neajuns al educaţiei actuale nu e neglijarea copiilor, ci răsfăţarea lor, transformarea lor în tirani.
Marele defect al unor mame moderne e că dau prea multă importanţă îngrijirilor materiale.
Li s-a vorbit atât de mult femeilor de necesitatea igienei copilului, încât o parte dintre ele au ajuns să scape din vedere restul. Copilul poate avea într-un stadiu iniţial o mulţime de defecte de care tânăra sa mamă are de asemenea obligaţia să se ocupe.

Unii dintre noi îşi înconjoară copiii cu prea multă afecţiune, cu prea multă grijă. Îi ţin până la gât în puf călduţ, îi veghează să nu-şi facă vânătăi, zgârieturi sau cucuie la joacă, le îndepărtează toate pietrele din drum, nu le permit să rişte nimic. Cum vor ca micuţii lor să-şi dezvolte spiritul de iniţiativă, capacitatea de a lua decizii energice?
Autoritatea părinţilor nu trebuie să se manifeste ca un ham, ci să se pregătească pentru a fi eficace în situaţii deosebite.
E bine ca odrasla noastră să ştie de ce acţionează, să fie în consecinţă condusă pe cât posibil de raţiune, pentru că într-o zi îndrumarea noastră va înceta. Raţiunea e reprezentată de tată, în timp ce mama reprezintă tandreţea şi blândeţea, dar  regula nu are nimic riguros. Bineînţeles că educaţia fetelor, cu amănuntele ei de fiecare clipă, revine mamei. Ea are nevoie pentru aceasta de comori de răbdare, de bunătate, de o adevărată artă a nuanțelor ca să ştie când să cedeze şi când să rămână inflexibilă.

-II-

Nu vom lăuda niciodată îndeajuns devotamentul unei mame.
Cea mai mare parte a oamenilor superiori au fost formaţi de femei. Mame inteligente au acţionat puternic asupra lor.
Pe de altă parte, tatăl are adesea o mare influenţă asupra fiicelor sale, deşi nu se ocupă decât în linii mari de educaţia lor.

Când părinţii se consacră serios educaţiei copiilor lor, fiecare dintre ei le transmite calităţile caracteristice sexului său.
Mama le comunică fiilor ei mai multă delicateţe şi inimă dezvoltându-le gusturile.
Tatăl căleşte bărbăteşte inteligența fiicelor sale, le insuflă echitate, sinceritate, puterea de a face faţă unor impresii prea vii şi uneori pasiunea pentru studiu. El le transformă în oameni cinstiţi, ceea ce nu face rău unor femei cumsecade.

-III-

În educaţia astfel înţeleasă, părinţii stabilesc datoria ca regulă a vieţii şi o impun prin exemplu personal. Să nu spui niciodată „Nu pot”, când ai de îndeplinit o sarcină sau de rezistat răului, iată prima normă. Să te porţi instinctiv bine nu e de ajuns, e important să ai o conştiinţă activă.
Datoria e un consemn care nu se nesocoteşte. Părinţii au obligaţia s-o personifice şi să fie un exemplu pentru copiii lor. Sarcina părinţilor e prin urmare „Să-şi facă vlăstarele oameni”.
În viaţa zilnică, în practică, nici mamele, nici taţii nu prea dau dovadă de eroism spartan. Sub pretext că le vor suferi copiii destul mai târziu ei preferă să-i ferească de orice contact cu realităţile dure ale vieţii.    

Băieţelul, fetiţa care nu bănuie grijile părinţilor lor nu pot să le înţeleagă. Rezultatul e o indiferenţă rece.
Dacă părinţii nu vor să-şi întristeze copiii cu necazurile lor, de unde vor învăţa aceştia simpatia?
Dacă părinţii nu vor să-şi înspăimânte copii cu ideea  bolii şi morţii, ce vor face aceştia în ziua inevitabilă când se vor întâlni cu ele?
E necesară iniţierea copilului, atât cât vârsta lui o permite, în preocupările celor din jur.
E bine ca băieţelul să ştie că tatăl său munceşte şi că şi el va trebui să muncească mai târziu. E bine ca fetiţa să cunoască eforturile mamei sale. E bine ca ambii să-şi dea seama că trebuie să renunţe uneori la o plăcere pentru a nu impune cheltuieli suplimentare Familiei.

-IV-

Un copil cu instincte bune poate deveni sfidător sau egoist prin educaţie. Tot gândindu-ne la el, îl dezobişnuim să se gândească la ceilalţi. Una din primele îndatoriri ale părinţilor e, după părerea mea, să le insufle copiilor ideea de sacrificiu, care e baza tuturor lucrurilor mari şi durabile. Aş sugera chiar să i se acorde copilului treptat, pe măsură ce se maturizează, posibilitatea de a se conduce singur.
Îmi amintesc că bunica i-a spus odată mamei: „Să încui bomboanele, înseamnă să-ţi lipseşti copiii de dreptul de a se constrânge singuri.”

Din păcate practica disciplinei nesilite e extrem de rară, de aceea supravegherea, îndrumarea se impun. Supravegherea, îndrumarea nu vor împiedica, ci vor asigura dezvoltarea caracterului în direcţia corectă.  
A avea caracter e obligatoriu şi aceasta începe prin a avea un caracter urât. E treaba părinţilor de a-l forma, de a atinge cu delicateţe un mecanism subtil căruia i se pot da uşor peste cap angrenajele. O atitudine nepotrivită a părinţilor după o mustrare făcută copilului îl poate transforma într-un sceptic.

-V-

Părinţii au mai multe îndatoriri decât drepturi. Copiii le aparţin, fără îndoială, dar şi ei aparţin copiilor lor pe toată perioada educaţiei. Legea a prevăzut pedepse aspre pentru părinţii denaturaţi care-şi abandonează sau maltratează copiii.
Autoritatea părinţilor se bazează pe responsabilitatea pe care şi-au asumat-o faţă de societate întemeind o Familie, pe obligaţiile presupuse de ea.
Tinerele, cele mai multe dintre ele viitoare mame, au aici o importantă temă de reflecţie.

Părinţii datorează copiilor lor cele necesare traiului, îngrijire, educaţie şi imparţialitatea îi obligă să nu facă deosebiri între ei, să nu dea unora mai mult ca altora.
Statul, în numele interesului general, care trece înaintea intereselor personale, apără minorul, căci forţele adultului, care va fi mai târziu copilul, aparţin Patriei şi se cuvin ocrotite, puse în valoare. Puterea Statului limitează şi controlează puterea părinţilor. De exemplu copilul e retras de la părinţi nedemni, declaraţi decăzuţi din drepturile lor asupra lui. De aici şi principiul învăţământului obligatoriu.

-VI-

Suntem departe de civilizaţiile antice care dădeau tatălui drept de viaţă şi de moarte asupra odraslelor sale. Nu regret un trecut atât de dur. Nu regret nici măcar ce mai rămăsese din el în ultimele secole. Decăderea morală din prezent mă face însă să-mi pară rău că tatăl nu se mai bucură la noi de o autoritate atât de respectată ca în perioada interbelică.
Datoria părinţilor e să-şi înveţe copiii să nu dorească bani cu orice preţ, să-i îndrepte spre zonele superioare ale Binelui şi Frumosului, să trezească în ei conştiinţa.
Datoria copiilor e să accepte ce-i învaţă părinţii. În ce-i priveşte supunerea e necesară.

Dar această supunere, vor spune unii, e efectul firesc al iubirii filiale care e un sentiment instinctiv. Pentru că nu cunosc nimic bun care să fie pur instinctiv, consider că e bine ca acest sentiment să fie sprijinit şi de raţiune. Iubirea filială instinctivă e de ordin inferior. Determină gesturi, atitudini, comportamente de animăluţ care caută ocrotire. E bună în primii ani de viaţă, dar apoi iubirea trebuie să capete un caracter mai nobil.
Depinde de părinţi ca, devotându-se, să-şi facă apreciat devotamentul. Nu se întâmplă uneori ca un copil să-şi considere mama ca fiind pur şi simplu proprietatea sa? Ea găseşte în aceasta o bucurie, e plăcut să te ştii folositor celor dragi, dar dacă nu se apără, copilul va deveni repede despotic. Va ţine la mama sa doar pentru că e în mare măsură dependent de ea, se va socoti cel mai important dintre toţi. Tot părinţii au obligaţia să-l înveţe că nu poate pretinde mai mult decât i se cuvine, că nu se cade să lezeze pe nimeni şi că importanţa fiecăruia se măsoară prin faptele lui bune.      

Copilului, care are totul de învăţat, de primit de la ceilalţi, nu i se cere decât să-i iubească şi
să-i asculte pe cei care-l iubesc.
Deşi în inima şi în gândurile părinţilor săi ocupă primul loc, el e obligat să se mulţumească cu cel de al doilea în viaţa de Familie propriu-zisă. Totul i-l impune, vârsta, lipsa de experienţă, necesitatea unei ierarhii şi faptul că neavând responsabilităţi, nu poate avea pretenţia să domine. Vedem totuşi băieţei, fetiţe dându-şi cu părerea, impunându-se chiar, astfel că nimic nu se face fără ei. Bieţi copii, cum ar putea fi cineva ridicol la vârsta lor! Să nu credeţi cumva că-i dezaprob prea tare pe aceşti omuleţi, ei nu au primit încă lecţii de la viaţă. Nu e prin urmare rău că se manifestă. E însă necesar ca părinţii să-i facă să aibă discernământ.

-VII-

Nu se poate realiza o educaţie bună decât dacă ascultarea de părinţi e însoţită de încredere. Copilul trebuie să se arate în mod sincer aşa cum e fără să încerce să devină dintr-o mândrie absurdă o enigmă vie. Există uneori între copii şi părinţi o lipsă de comunicare ciudată cauzată de refuzul unora de a-şi deschide inima şi de incapacitatea celorlalţi de a-i determina s-o facă.
Fetelor, când cresc, li se întâmplă de multe ori să se închidă în sine. Ele fac pe secretoasele pozând în casete bine închise a căror cheie s-a pierdut. Dar dacă vom deschide caseta, nu vom găsi în ea decât vanitatea şi timiditatea unui copil, care-şi ascunde cu grijă emoţiile, ideile, de teamă să nu-i fie criticate. Mama ezită uneori să forţeze câştigarea încrederii şi, timp de mai mulţi ani, educaţia bâjbâie, defectele cresc. E ceea ce se numeşte „vârsta dificilă”. Mai târziu aceasta se va schimba, primele experienţe de viaţă vor netezi asperităţile, dar va fi poate prea târziu pentru a reveni asupra unor obişnuinţe căpătate şi zidul ridicat în copilărie se va menţine la tinereţe.    

Ascultare, sinceritate, respect, iată pe scurt îndatoririle foarte simple ale copiilor faţă de părinţi, îndatoriri uşoare când părinţii sunt buni aşa cum sunt mai toţi părinţii. Dar chiar dacă educaţia primită de copil e riguroasă până la asprime, acesta nu are nicio scuză pentru nerespectarea unor legi nescrise de care nimic pe lume nu-l poate elibera. El le va fi recunoscător părinţilor pentru grija pe care i-au arătat-o, fie că au fost blânzi sau nu. Fără ocrotirea lor, fără vigilenţa lor, ce ar fi devenit?
Există, din păcate, taţi despotici, mame indiferente. Cum trebuie să se poarte cu ei bieţii lor copii? Să le reamintim de Vechiul Testament, de mantia cu care fii lui Noe l-au învelit pe tatăl lor beat. Aceşti copii sunt datori să nu facă mare caz de defectele părinţilor lor şi să păstreze tăcerea în legătură cu toate plăgile dezolante ale Familiei. Dar să nu ne oprim prea mult la nişte excepții. De obicei părinţii păcătuiesc doar prin exces de tandreţe şi e uşor să li se răspundă prin ascultare. Chiar după tinereţe, când această obligaţie absolută nu mai există, datoria de recunoştinţă şi de respect rămâne.  

Recunoştinţa se manifestă când părinţii sunt bătrâni. Fii şi fiicele lor le datorează atunci tot ce au primit de la ei în copilărie: hrană, îngrijire corporală, o continuă solicitudine.
Rolurile s-au schimbat. Bătrânului viaţa pasivă când eşti obligat să primeşti. Copiilor ajunşi la maturitate viaţa activă cu bucuria de a da.
Cei în vârstă nu mai au mult de trăit, la bătrâneţe anii sunt ani de graţie. Trebuie să ne grăbim să-i umplem cu cât mai multă tandreţe  pentru ca în ziua dispariţiei părinţilor noştri, să nu ne rămână în inimă nicio remuşcare provocată de lipsa de devotament, niciun regret pentru timpul pe care l-am pierdut fără să-i iubim.

Popescu Angela
_____________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
avatar
Tomi

Mesaje : 245
Data de înscriere : 17/01/2013
Varsta : 37
Localizare : România

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.ro/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Tomi la data de Sam Iun 28, 2014 7:30 pm

avatar
Tomi

Mesaje : 245
Data de înscriere : 17/01/2013
Varsta : 37
Localizare : România

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.ro/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Tomi la data de Sam Iul 05, 2014 8:34 pm

DACĂ TOATE ACESTEA FI-VOR ÎNVĂŢATE
de Nicolae Labiş

Fiii voştri singuri hotărăsc în viaţă
Care-i meseria ce o vor urma,
Fiii voştri singuri mai târziu învaţă
Taina ei fierbinte, nobilă şi grea.

Fiii voştri singuri mai târziu, fireşte,
Îşi aleg iubita mângâind-o blând,
Inima lor largă sinceră-şi rosteşte
În privinţa asta cel mai greu cuvânt.

Fiii voştri, însă, trebuie să-nveţe
Din copilărie încă, de la voi,
Primele îndemnuri, primele poveţe,
Dorul de lumină, scârba de noroi.

Cât sunt fragezi încă, mame, învăţaţi-i
Să iubească floarea pură din livezi
Să iubească-ntinsa mare şi Carpaţii,
Ce-şi înalţă-n ceruri fruntea de zăpezi.

Sufletul să-l aibă ne-ntinat ca floarea,
Ochii lor să fie limpezi şi curaţi,
Să nutrească vise vaste cum e marea,
Să înalţe gânduri cât aceşti Carpaţi.

Oamenii, din suflet, veşnic, să iubească,
Fraţi să-i socotească, simpli şi-nţelepţi;
Învăţaţi-i, mame, crâncen să urască
Pe acei ce-s duşmani oamenilor drepţi.

Să iubească versul, să iubească struna,
Ce-i curat în lume; ce e bun şi viu;
Cât sunt mici, să-nveţe a urî minciuna
Asta nu se-nvaţă când e prea târziu.

Să iubească Ţara, pentru ea să sară
La nevoie-n ape, la nevoie-n foc.
Învăţaţi-i, mame; dragostea de Ţară,
Ea cuprinde toate-acestea la un loc.

Ea să le sclipească-n licărul pupilei,
Să le crească-n suflet blândă ca un spic.
Să se teamă straşnic de ruşinea zilei
Când ar şti că Ţării nu i-au dat nimic.

Dacă toate-acestea fi-vor învăţate,
Restul o să vină de la sine-apoi
Şi-au să se-mplinească visurile toate
Ce le-aţi pus într-înşii, mame scumpe, voi.
___________________________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
avatar
Tomi

Mesaje : 245
Data de înscriere : 17/01/2013
Varsta : 37
Localizare : România

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.ro/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Tomi la data de Vin Iul 18, 2014 5:30 am

DE M-A PRINDE VREUN DOR
de Nicolae Mătcaş

De m-a prinde vreun dor de-al cocorilor zbor,
Îmbrăcat ca ascetu-n tărsînă,
Îmi voi pune-n boccea o baladă şi-un nai
Să m-aline în limba română.

Lângă mare de-o fi să mă fure-ntr-o zi
Din genunile apei vreo zînă,
Pizmuiţi-mă, fraţi, ori destinu-mi deplîngeţi
În duioasa mea limbă română.

Cînd s-a da la hotare bătălia cea mare
Şi-oi sta scut pentru-a Ţării ţărînă,
Voi uraţi-mi să vin nu pe scut, ci cu scutul
Şi doinind tot în limba română.

De va fi să-mi trădez al strămoşilor crez,
Nici o urmă de-a mea nu rămînă:
Ochii daţi-i la corbi, leşul daţi-l la cîini,
Blestemaţi-mă-n limba română.

Iar de fi-va să cad lîngă cetini de brad
În vreo luptă cu lifta păgînă,
Prohodiţi-mă, fraţi, după legea lui Crist,
Cu-Aleluia în limba română.
_______________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
avatar
Tomi

Mesaje : 245
Data de înscriere : 17/01/2013
Varsta : 37
Localizare : România

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.ro/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Tomi la data de Dum Iul 20, 2014 5:53 am

NU:
- laicismului şi falselor filozofii
- trădării şi renegării
- egoismului
- imoralităţii
- lipsei de energie şi delăsării
- apatiei şi descurajării


DA:
- credinţei noastre creştine ortodoxe
- devotamentului faţă de ţară
- altruismului
- moralei creştine
- onoarei
- entuziasmului şi creativităţii
avatar
Tomi

Mesaje : 245
Data de înscriere : 17/01/2013
Varsta : 37
Localizare : România

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.ro/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Tomi la data de Dum Iul 20, 2014 11:25 pm

SĂ FII TÂNĂR
de Gen. Douglas MacArthur

Tinereţea nu e o perioadă a vieţii, e o stare, un efect al voinţei, o calitate a imaginaţiei, o intensitate emotivă, o victorie a curajului asupra timidităţii, a gustului pentru aventură asupra comodităţii.

Nu îmbătrânim pentru că am trăit un anumit număr de ani, îmbătrânim pentru că renunţăm la ideal. Anii îmbătrânesc corpul, renunţarea la ideal îmbătrâneşte sufletul. Prejudecăţile, îndoielile, temerile şi disperările sunt duşmanii care încet, încet ne gârbovesc şi ne fac să devenim pulbere înainte să murim.

Tânăr este cel care se miră, care se minunează. El întreabă neîncetat ca un copil „Ei şi?”. El sfidează evenimentele şi se bucură de jocul vieţii.

Suntem la fel de tineri ca şi credinţa noastră. La fel de bătrâni ca îndoiala noastră. La fel de tineri ca încrederea în noi înşine. La fel de tineri ca speranţa noastră. La fel de bătrâni ca descurajarea noastră.

Rămânem tineri câtă vreme rămânem receptivi. Receptivi la ce e frumos, bun şi măreţ. Receptivi la mesajele divinităţii, ale naţiunii noastre şi ale familiilor noastre.
Dacă vreodată inima ne va fi muşcată de pesimism şi măcinată de cinism, Domnul să aibă milă de sufletul nostru de bătrâni.

Traducerea Mareş Bogdan
______________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
avatar
Tomi

Mesaje : 245
Data de înscriere : 17/01/2013
Varsta : 37
Localizare : România

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.ro/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Tomi la data de Mar Iul 22, 2014 7:52 am

CÂNTECUL PĂMÂNTULUI
de Nichifor Crainic

Pământule rodnic, pământule sfânt,
Tu care mi-eşti leagăn, cămin şi mormânt,
Ridică spre focul aceleiaşi stele
Credinţele tale, credinţele mele.

Evlavie ţie, pământule bun!
În sânul tău doarme trecutul străbun
Păstrând, pietre scumpe din vremile-acele,
Comorile tale, comorile mele.

Când gemi sub copite de cai frământat,
De graniţi duşmane adânc sfâşiat,
Se zbat în furtuna mâniilor grele
Durerile tale, durerile mele.

Învolbură-n mine viteze puteri!
Iar când voi fi vrednic ţărâna să-mi ceri,
Pe groapa-mi uitată să creşti viorele:
Iubirile tale, iubirile mele.

Din clopotul inimii stinse să-mi faci
Umbroase coroane de falnici copaci,
Prin mândrele vârfuri să urci către stele
Nădejdile tale, nădejdile mele.
___________________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
avatar
Tomi

Mesaje : 245
Data de înscriere : 17/01/2013
Varsta : 37
Localizare : România

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.ro/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Tomi la data de Mier Iul 23, 2014 10:34 pm

PANSEURI

În crize globale grave singura forţă care rezistă e naţiunea, restul se năruie.

Un popor cu conştiinţă naţională slabă sau nulă este împins inexorabil în afara istoriei.

Războiul împotriva unei naţiuni paşnice e o crimă.
Războiul pentru apărarea patriei e o datorie sfântă.

Egoismul, lăcomia şi viciul generează despotism.

Fericit cel ce are patrie!
Şi mai fericit cel ce moare pentru apărarea ei!

Când ţara şi neamul sunt ameninţate, ce ne diferenţiază nu mai contează, toţi suntem români.

Doar forţa poate garanta unei naţiuni independenţa, prosperitatea şi progresul.

Păstrarea naţionalităţii noastre depinde de păstrarea limbii române.

Popescu Angela
___________________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
avatar
Tomi

Mesaje : 245
Data de înscriere : 17/01/2013
Varsta : 37
Localizare : România

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.ro/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Tomi la data de Sam Iul 26, 2014 8:26 am

CONSIDERAŢII

Credinciosul îl poartă pe Dumnezeu în inima sa, dar trebuie să-şi manifeste credinţa şi în lume.
Credinciosul dobândeşte confirmarea vizibilă vocaţiei sale creştine doar înăbuşindu-şi egoismele şi consacrându-se în întregime binelui aproapelui. Reprimarea propriilor egoisme, mărturie a prezenţei lui Dumnezeu în fiinţa sa, face ca activitatea credinciosului să se orienteze spre ţeluri altruiste.

Cetăţeanul, funcţionarul, magistratul şi soldatul devin, prin slujirea Patriei, deci a aproapelui, membrii unei comunităţi de colaboratori la lucrarea divină. Cei mai mulţi dintre ei, punând pe planul doi binele propriu pentru a se devota binelui comun, îşi găsesc raţiunea de fi în această renunţare de sine şi în îndeplinirea datoriei faţă de ceilalţi.

Orice individ, indiferent de rangul său social, trebuie să slujească Patria. Patria este o entitate ideală prin care Dumnezeu înalţă şi formează oamenii conform ţelurilor sale supreme. Cum poate cel care nu-şi iubeşte Patria vizibilă să iubească Patria cerească pe care nu o vede? „Acela care nu-şi iubeşte fratele, pe care-l vede, cum îl poate iubi pe Dumnezeu pe care nu-l vede?”(I Ioan 4, 20). Acela care se înstrăinează de Patria sa ajunge străin şi de Dumnezeu.

E o datorie pentru credincios de a trăi în Patrie aşa cum trăieşte în familie. Această dăruire de sine nu e un sacrificiu, ci mai degrabă un mijloc pentru om de a se realiza pe deplin. Credinciosul nu-şi poate găsi echilibrul decât împreună cu semenii săi. El nu-şi poate găsi mântuirea decât în Biserică şi raţiunea de a exista decât în naţiune şi în Patrie.

Tomescu Ionuţ (Toio)
__________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
avatar
Tomi

Mesaje : 245
Data de înscriere : 17/01/2013
Varsta : 37
Localizare : România

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.ro/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Tomi la data de Dum Iul 27, 2014 9:25 am

avatar
Tomi

Mesaje : 245
Data de înscriere : 17/01/2013
Varsta : 37
Localizare : România

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.ro/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Tomi la data de Mar Iul 29, 2014 4:29 am

REFLECŢII PE MARGINEA CĂRŢII LUI RÉGIS DEBRAY „ELOGIUL FRONTIERELOR”

Frontierele nu sunt bine văzute. Să nu ne aşteptăm ca politicienii să le laude! Să nu ne aşteptăm ca speculanţii financiari, traficanţii de tot felul, intelectualii mercenari să-şi declare iubirea pentru ce le afectează interesele!

Cei săraci sunt cei care ar trebui să dorească cel mai mult demarcarea strictă a teritoriului. Singura lor avere e Ţara.

Orice sistem viu are un înveliş: copacul scoarţa, omul pielea, Naţiunea frontiera. Cojiţi scoarţa copacului, seva nu va mai circula, jupuiţi omul de piele, va muri, suprimaţi frontiera, Naţiunea se va stinge.

Unde nu sunt frontiere se ridică ziduri. O frontieră nu e un zid. Zidul împiedică trecerea, frontiera o controlează. La ce foloseşte o frontieră? Uneşte.
Chiar şi în timpul unei petreceri de socializare cu colegii de servici trebuie închisă uşa.

Popescu Angela

__________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
avatar
Tomi

Mesaje : 245
Data de înscriere : 17/01/2013
Varsta : 37
Localizare : România

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.ro/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Tomi la data de Joi Iul 31, 2014 8:32 am

DIN NOU DESPRE FRONTIERE

Se pledează pentru desfiinţarea frontierelor, crearea unei civilizaţii globale şi practicarea nomadismului.
Cetăţeanul e înlocuit treptat cu apaticul amic al plăcerilor josnice.
Cultura e transformată în subcultură şi se vinde la tarabă.
Sunt decretate ca perimate suveranităţile naţionale şi sunt înlocuite cu norme obscure numite „drept internaţional” pentru a li se da legitimitate.
E sugerată ideea necesităţii unui guvern mondial.
Iată fantasmele adepţilor cosmopolitismului.

Obiectivul e transformarea lumii într-un fel de seră climatizată artificial. Mediul perfect pentru omenire, susţin unii. Totuşi acest model nu funcţionează. Emanciparea individului lipsit de repere istorice, geografice, etnice şi morale „e sublimă, putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire”.

Aşa-numitul progresism globalist a acutizat, încercând să se impună, nevoia omului de a aparţine prin legături de sânge unei colectivităţi mai mari ca Familia.
E necesar să fim înrădăcinaţi, înscrişi în acelaşi cadru teritorial împreună cu cei de un Neam cu noi pentru a ne putea exercita
libertatea personală şi politică. Altfel vom duce o existenţă precară având ca unic orizont traiul de azi pe mâine.

Să vedem lucrurile clar!
Avem dreptul nu doar la emancipare, ci şi la dăinuire, nu doar la mişcare, ci şi la permanenţă, nu doar la modă, ci şi la tradiţie. De fapt trebuie restaurată o întreagă parte a antropologiei umane. Pentru a realiza aceasta se impune reabilitarea funcţiei ocrotitoare şi constructive a politicii.

Mitul desfiinţării frontierelor e falimentar.
Statul nu trebuie să-şi piardă specificul istoric sau etnic pentru că ar transforma cetăţenia
într-un simplă formalitate administrativă ca atâtea altele. Apartenenţa la o Naţiune nu e fictivă, de aceea cetăţenia care o însoţeşte nu trebuie bagatelizată sub pretextul apărării drepturilor omului.

La fel şi cu valorile.
În numele luptei cu discriminările suntem pe cale să distrugem tot ce ne susţine Naţiunea şi să slăbim instituţiile care-i asigură protecţia. Rezultatul se vede: proliferarea nefirescului dublată de un relativism radicalizat.

Nu trebuie să construim o lume nouă ci să recuperăm ce avea bun cea veche.
Lumea veche era depozitara unei filozofii a măsurii, a ceea ce se cuvine, care lipseşte celei de acum. Se afirmă că înainte nu era bine, dar nici acum nu e.
Trăiască deschiderea, răcnesc în cor susținătorii cosmopolitismului.
Trăiască frontierele, răspundem noi calm.

Popescu Angela
____________________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
avatar
Tomi

Mesaje : 245
Data de înscriere : 17/01/2013
Varsta : 37
Localizare : România

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.ro/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Tomi la data de Sam Aug 02, 2014 3:52 am

VIS ŞI REALITATE

De ce toate  Popoarele sunt mândre de Ţările lor în ciuda relelor prezente sau trecute?
De ce Popoarele se simt profund rănite când Ţările le sunt sfârtecate, amputate, umilite?
Răspunsul e simplu. Ţările, care nu sunt doar petice de pământ, se identifică cu Popoarele lor.

Ţara noastră e ca noi. Înţeleaptă, cuminte, blândă, statornică în ale ei. Ea e ceea ce e şi ceea ce facem noi să fie. E iarnă geroasă, vară caniculară, dar, pe măsura eforturilor noastre, poate fi şi câmp acoperit de holde şi casă şi uzină şi sfântă biserică. La fel ca noi care suntem ceea ce suntem, ceea ce devenim sau mai degrabă ceea ce facem noi din noi. Asta e lege şi nu cunoaşte excepţii.

Viaţa e vis şi realitate în acelaşi timp. Ea trebuie să fie şi vis şi realitate. Dacă evadează în vis, încetează să mai fie viaţă. Dacă e doar realitate dură, brută încremeneşte, moare, sau, mai rău, se distruge în convulsii interminabile. Aşa trăiesc Popoarele. Aşa trăiesc Ţările. Au nevoie de un mare vis care să le înalţe sufletul, care să le ţină unite. Viaţa nu se poate clădi doar pe interes.

În acelaşi timp e nevoie ca în fiecare zi să ne întoarcem la plug, la servici sau la şcoală. Totul trebuie reluat şi clădit iar şi iar. Aşa şi nu altfel o Ţară poate fi prosperă, puternică şi liberă. Un pic de noroc în viaţă nu strică, dar prosperitatea, puterea şi libertatea se obţin prin eforturi zilnice. Astfel o Ţară poate fi soartă şi fericire. Soarta ţi-o faci. Fericirea ţi-o clădeşti cu trudă zi de zi.

Ţara e a noastră şi trebuie să rămână a noastră pentru că e visul nostru şi numai al nostru, pentru că o facem după chipul nostru. Renunţarea la vis ne-ar transforma în slugi apatride fără rădăcini, fără trecut şi fără viitor. Ar fi o greşeală la fel de mare dacă ne-am lăsa în voia soartei. Soarta pe care nu ne-o facem noi, ne-o vor face alţii. Viitorul se construieşte în prezent.

Popescu Angela
________________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
avatar
Tomi

Mesaje : 245
Data de înscriere : 17/01/2013
Varsta : 37
Localizare : România

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.ro/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Tomi la data de Sam Aug 09, 2014 2:12 am

SOŢIA SOLDATULUI
de Maurice Maeterlinck

Ce să-i spun dacă vreodat
M-oi pomeni cu el în pridvor?
- Spune-i că l-am aşteptat
Chinuită de dor.

Şi dacă mă întreabă de ce sunt
Aici să văd de toate?
- Vorbeşte-i ca o soră, blând,
Suferă poate.

Şi dacă mă întreabă unde-ai plecat
Ce-ar trebui să-i zic?
- Dă-i verigheta mea de aur curat
Şi nu-i răspunde nimic.

Şi dacă vrea ştie
De ce-i aici o lumânare stinsă
Şi casa pustie?
- Arată-i candela aprinsă.

Mă va întreba negreşit
Şi despre clipa-ţi din urmă...
- Spune-i c-am zâmbit
De teamă să nu plângă.

Traducerea Pârvu Ana Maria
Locotenentului Pârvu Nicolae căzut la Mărăşti în 24 iulie 1917
şi soţiei sale, Ileana, moartă de tifos în 16 septembrie 1917.
___________________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
avatar
Tomi

Mesaje : 245
Data de înscriere : 17/01/2013
Varsta : 37
Localizare : România

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.ro/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Tomi la data de Dum Aug 10, 2014 7:00 am

PANSEURI

Doar mândria de a fi români ne poate da forţa de a ne clădi viitorul aşa cum ni-l dorim.

Manifestă lipsă de respect faţă de patrie doar cei care şi-au pierdut demnitatea.

Cine-i român şi nu iubeşte România se renegă pe sine însuşi.

Creştinul patriot îşi apără patria împotriva oricărui fel de agresiune spirituală, fizică, morală sau economică.

Popescu Angela
__________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
avatar
Tomi

Mesaje : 245
Data de înscriere : 17/01/2013
Varsta : 37
Localizare : România

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.ro/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Tomi la data de Joi Aug 14, 2014 10:41 am

DECADENŢĂ ŞI EFEMINARE
de Guillaume Westervald

Decadenţa

Decadenţa poate duce la pierderea identităţii şi creativităţii unui Popor din pricina slăbirii pe care i-o provoacă.
Cauzele decadenţei au fost întotdeauna şi peste tot aceleaşi: cultul plăcerii, individualismul excesiv, imoralitatea, egoismul, efeminarea, discreditarea valorilor eroice, declinul educaţiei de masă, abandonarea Religiei etc.
Alte cauze ale decadenţei sunt: modificarea structurii etnice, degenerarea biologică, uitarea istoriei, ignorarea valorilor care au asigurat dăinuirea comunităţii.
Decadenţa se produce când grija menţinerii Naţiunii în istorie se estompează, când legăturile comunitare de solidaritate şi de rudenie slăbesc.
Simptomele prin se manifestă decadenţa sunt înstrăinarea elitei de restul Naţiunii şi abrutizarea majorităţii. Panem et circenses…
Idea existenţei decadenţei e respinsă vehement de cei mai mulţi, iar cei care se încumetă să vorbească despre ea sunt ostracizaţi. Printr-o astfel de atitudine se încearcă evitarea realităţii şi a neliniştilor provocate de ea.
Din fericire decadenţa nu e ireversibilă.  

Efeminarea

Efeminarea se poate defini ca fiind abandonarea valorilor de curaj şi de virilitate în favoarea comportamentelor feminizante, xenofile şi homofile. [...]
Homofilia actuală, feminismul extremist, respingerea ideologică a Familiei numeroase pentru cuplul fără copii sau format din persoane de acelaşi sex, prăbuşirea natalităţii, [...] apologia constantă a metisării produc aceleaşi efecte ca războaiele devastatoare.
Concepţiile despre lume, care culpabilizează virilitatea, provenite din sfera politică, din învăţământul public sau de la mediile de informare ne lasă lipsiţi de apărare în confruntarea cu cei care cultivă bărbăţia, forţa.
Efeminarea, legată în egală măsură de individualismul narcisiac, de pierderea simţului comunitar, ne paralizează orice reacţie la tendinţele de însuşire de către alţii a resurselor materiale şi umane ale Ţării şi ne ameninţă fiinţa naţională. [...]
Pe de altă parte virilitatea nu trebuie confundată cu atitudinea „macho” şi cu revendicarea stupidă a vreunui „privilegiu social masculin”. În comportamentul lor zilnic femeile se dovedesc mai „virile” ca mulţi bărbaţi.
Virilitatea unui Popor e condiţia indispensabilă a supravieţuirii sale şi a apărării libertăţii sale.

Traducerea Mareş Bogdan
___________________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
avatar
Tomi

Mesaje : 245
Data de înscriere : 17/01/2013
Varsta : 37
Localizare : România

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.ro/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Tomi la data de Mier Aug 20, 2014 7:04 am

BĂTRÂNUL
de maior (r) Vasile Tomescu

Pe drumul cenuşiu şi prăfuit,
Pe care soldaţii noştri au trecut,
Doar un bătrân mai umblă gârbovit
Gândind la ţinutul pierdut.
Uneori de pe buzele-i pălite
Gemete se înalţă către cer.
E regretul zilelor trecute,
E jalea lui de om stingher.

Am vrut să ştiu ce-l frământa
Şi el mi-a vorbit printre lacrimi.
Ţine bine minte povestea sa,
E a unei inimi curate, fără patimi.
- Deunăzi, începu el, când eram la şcoală
Cântând copiilor în clasă la vioară,
Duşmanii în sat au dat năvală
Făcând zarvă ca o hoardă barbară.

Lumea se ferea din faţa armelor lor
Care vărsaseră sânge românesc.
Îndurerat, fără să-mi pese c-o să mor,
I-am întâmpinat încercând să-i opresc.
„Cine eşti tu care ne sfidezi?”
Întrebă unul din ei trăgând două salve,
„Sunt, după cum poţi să vezi,
Duşmanul popoarelor sclave!”

„Îţi baţi joc de noi bătrâne?! Cântă
„Internaţionala”, dragă tătucului Stalin,
Dar fă-o cu patos, cu pasiune sfântă,
Altfel vei sfârşi în suferinţă şi chin.”
Am cântat, ce puteam să fac,
Dar nu ce-a zis el ci „Trei culori”.
Supărat mi-a spart vioara ca să tac
Şi m-a lovit cu pumnul de câteva ori.

Mi-au spart vioara pradă mâniei,
Pentru că Ţara îmi iubesc
Şi pentru că în ecourile câmpiei,
Au răsunat acorduri ce ei le urăsc.

18 august 1944
________________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
avatar
Tomi

Mesaje : 245
Data de înscriere : 17/01/2013
Varsta : 37
Localizare : România

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.ro/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Tomi la data de Lun Aug 25, 2014 9:51 am

FORŢĂ ŞI PUTERE

Noţiunea de forţă e legată de cea de putere. Legătura forță, putere e operată de voinţă.
În această ecuaţie elementul cheie e voinţa. Or voinţa e supusă felului în care considerăm că trebuie să ne comportăm şi posibilităţii de a ne informa corect.
Eşecurile noastre din ultimii douăzeci şi cinci de ani nu sunt datorate unei lipse de putere, ci slăbirii voinţei de putere generată de o perturbare a judecăţii noastre afectată de o informare defectuoasă. Totul s-a datorat faptului că sursele de informare au devenit instrumente de manipulare, ceea ce ne-a deformat judecata. Din acel moment forţa noastră, energiile noastre nu au mai contat.

Definirea, alegerea unei strategii de dezvoltare naţională sunt demersuri esenţiale ale spiritului şi ceea ce e preocupant e că nu mai avem un ideal, un vis comun.
Ce credeţi că poate face un Popor care are forţa, energia necesare, dar care nu şi le direcţionează spre atingerea unui ţel acceptat de toţi?

Nu vom putea realiza nimic cătă vreme nu ne vom fi creat bazele teoretice necesare pentru a învinge pe frontul spiritului, al sufletului.
Marile mişcări de idei sunt remarcabile pentru că nu depind de un singur om. E nevoie ca toţi oamenii să cerceteze, să reflecteze, să ia atitudine pentru ca apoi cel mai bun dintre ei, propulsat de întreaga Naţiune, să propulseze Naţiunea la rândul său.

Când într-o epocă oamenii cercetează, gândesc, iau atitudine se naşte o mişcare şi această mişcare îşi va găsi repede liderii de care are nevoie pentru a reuşi. Dar dacă nu sunt oameni care caută, chiar confuz, idei noi, idei de progres, atunci oricât de mulţi lideri vor fi, ei nu vor putea antrena pe nimeni, nu vor reuşi nimic.

Mareş Răzvan
_______________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
avatar
Tomi

Mesaje : 245
Data de înscriere : 17/01/2013
Varsta : 37
Localizare : România

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.ro/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Tomi la data de Vin Aug 29, 2014 3:06 am

Într-o ţară aşa de frumoasă, cu un trecut aşa de glorios, în mijlocul unui popor atât de deştept, cum să nu fie o adevărată religie iubirea de patrie şi cum să nu-ţi ridici fruntea ca falnicii strămoşi de odinioară mândru că poţi spune: "Sunt român!". - Al. Vlahuţă
________________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
avatar
Tomi

Mesaje : 245
Data de înscriere : 17/01/2013
Varsta : 37
Localizare : România

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.ro/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Tomi la data de Dum Aug 31, 2014 1:36 am

Barbarismul e, conform DEX-ului, un cuvânt preluat dintr-o limbă străină fără a fi necesar.
Exemplu: Se impune de urgenţă antamarea unei discuţii pe această temă.
Folosirea cuvântului antamare în propoziţia de mai sus nu se justifică fiindcă avem cuvântul începere care are acelaşi sens.
Întrebuinţarea barbarismelor e un atentat, conştient sau nu, împotriva limbii române pentru că o denaturează şi pentru că face posibilă înlocuirea ei în timp cu alta.
________________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
avatar
Tomi

Mesaje : 245
Data de înscriere : 17/01/2013
Varsta : 37
Localizare : România

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.ro/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Tomi la data de Lun Sept 01, 2014 8:42 am

RÂNDURI PENTRU DOMNIŞOARE

FAMILIA

Femeia şi Familia

-I-

În prezent, când toate carierele îi sunt deschise, femeia are de ales între a fi femeie şi a fi o personalitate.
După părerea mea misiunea femeilor e să rămână femei, să perfecţioneze viaţa familială, s-o însufleţească, s-o înfrumuseţeze, să-i dea un caracter sacru. E o misiune importantă, nobilă şi ar fi o greşeală să se creadă  că limitează influenţa feminină la spaţiul casnic. Crescând copiii, femeia acţionează asupra opiniilor lor şi asupra moravurilor lor, ea pregăteşte viaţa viitoare a Naţiunii.

Ne agităm inutil încercând să găsim răspuns la o întrebare aberantă: femeia e inferioară sau superioară bărbatului? Ea nu e nici inferioară, nici superioară bărbatului, ci diferită de el, ambii fiind meniţi să se completeze reciproc. Ideală ar fi o căsnicie unde totul s-ar face de comun acord. Într-un astfel de caz superior ar fi acela care s-ar devota cel mai mult.
În Familie unul trebuie să asigure veniturile, celălalt administrarea lor, ambele funcţii cerând la fel de multă stăruinţă şi abnegaţie. S-a demonstrat că de cele mai multe ori femeile sunt cele care susţin căminele sau le ruinează. Ele dirijează gospodăriile şi în consecinţă decid în tot ce are legătură cu Familiile lor. Nu e puţin lucru pentru că de stabilitatea Familiilor depinde stabilitatea Naţiunii.

-II-

Asta nu înseamnă că femeilor le e interzis să muncească atunci când nevoia sau gusturile le-o impun. Chiar dacă are servici, se cuvine ca femeia să se limiteze în viaţa căminului la veniturile de care dispune, să nu aibă pretenții exagerate, să fie ordonată şi
econoamă. Cumpătată, ocupându-se de gospodărie, obţinând câştiguri suplimentare, ea va deveni un factor activ în Familie. Înţelegând cât e de important ca voinţa şi impulsul să fie una, supusă inteligent autorităţii soţului ca parteneră, nu ca subalternă, ea va avea de la el întregul sprijin. Ştiind ce vrea şi încotro se îndreaptă, ea va găsi o mare bucurie în a face din prosperitatea casei marea sa realizare.

Firea a hărăzit femeile vieţii de Familie, le-a format pentru asociere, le-a stabilit ca ţel fericirea aproapelui. Ele cunosc mai puţin ca bărbatul egoismul luptei pentru viaţă şi cu toate că în prezent totul li-l impune ele îşi păstrează înclinaţia spre elanurile inimii, spre sacrificiu. Să nu le judecăm superficial, ci în împrejurări grele, la necaz, în eroismul lor obscur de fiecare zi. Pe lângă bolnavi, de exemplu, ele dau dovadă de o energie extraordinară. Aproape toate femeile sunt infirmiere excelente, îngrijirea minuţioasă de dat celor aflaţi pe patul de suferinţă scoate în evidenţă calitatea lor dominantă care uneori devine exagerată: ataşamentul scrupulos, formalist pentru lucrurile mărunte. Femeia judecă bine, chiar dacă îi cam lipseşte perspectiva, chiar dacă dă prea multă importanţă formei, aparenţelor, neglijând fondul. Aşa cum e, cu calităţile şi defectele sale, ea e însă centrul Familiei. Când mama lipseşte căminul pare lipsit de viaţă.

Femeia exercită în casă un fel de suveranitate, însufleţind mecanismele delicate ale căsniciei, influenţând sufletele. Îndatoririle sale casnice, îndeplinite într-un cerc restrâns, comunică precizie şi claritate demersurilor pe care le face. Achitându-se de ele pentru binele alor săi, ea are satisfacţia de a se simţi utilă şi de a fi din acest motiv mai iubită de soţ, de copii, de toţi aceia care depind de ea.
Cunosc femei care nu mai trăiesc pentru ele, ci pentru cei care le sunt apropiaţi. Aş fi ispitită să le reamintesc că fiecare are îndatoriri şi faţă de sine, dar cine poate condamna o greşeală făcută din exces de abnegaţie?

-III-

Femeia e văzută înainte de toate ca mamă şi soţie, căsătoria fiind pentru ea vocaţia principală, fără să fie totuşi singura. Celibatară, ea va juca în Familie un rol care cere sacrificii sau se va dedica în exterior binefacerii, studiului. Pentru aceasta e bine să se pregătească pentru loviturile pe care i le poate da soarta şi să-şi creeze în sine resurse de energie care să-i permită să reziste. O asemenea cale nu e uşor de urmat cerând o mare iniţiativă, o rară forţă sufletească. E adevărat că munca e prin ea însăşi răsplată, să nu le plângem deci pe însinguratele de tot felul care îşi câştigă viaţa laborios. Un merit lipsit de aceeaşi compensaţie şi nu mai puţin onorabil e acela al fiicelor care-şi îngrijesc părinţii bătrâni, al mătuşilor care se consacră educaţiei nepoţilor, al surorilor care trăiesc în umbra fraţilor lor.    

Se spune că e mai greu să fii fată bătrână decât mamă.
Căsătoria fiind baza colectivităţii, firea şi influenţa mediului social formează femeile pentru ea. Cea mai mare parte dintre ele găsesc în căsătorie tot ce-şi doresc: afecţiune, continuarea vieţii prin copii, o gospodărie unde sunt suverane, responsabilităţi multiple care, chiar luate în forma lor cea mai vulgară, ajung să le atragă. Acelora care văd mai sus şi mai departe, întemeierea unei Familii le apare ca o misiune divină dată de Dumnezeu însuşi. E o mare responsabilitate să formezi bărbaţi şi, ceea ce nu e deloc uşor, femei.
Îndatoriri faţă de soţ, îndatoriri faţă de copiii ce se vor naşte, îndatoriri faţă de Naţiune, sub acest aspect aproape de temut i se înfăţişează tinerei soţii rolul femeii. Ceea ce nu o va împiedica să fie fericită, dimpotrivă, pentru că dificultăţile de orice fel pot fi înfruntate, dacă ne înarmăm bine împotriva lor.

În Familie femeia monopolizează devotamentul. Ea e nevoită mereu să-şi sacrifice gusturile, nu poate dispune de timpul său. Nu-i lipsesc, în schimb, niciodată ocaziile de a comunica curajul natural cu care e dotată, pentru că e mai rezistentă ca bărbatul la durere fizică şi morală, pentru că se redresează cu mai multă energie. O însuşire specială îi permite să se adapteze rapid la împrejurări. Viaţa nu rezervă surprize ce pot modifica situaţia Familiei şi drept urmare rolul activ al soţiei, al mamei?
Toate femeile îşi au zilele lor de luptă. Nimic nu le fereşte de nevoia de a arăta la un moment dat un curaj şi o hotărâre contrare cu ce au fost obişnuite.

-IV-

Suntem foarte departe de visul copilelor răsfăţate care îşi imaginează că vor putea continua să-şi facă toate capriciile şi de rolul de bibelou de lux atribuit femeii în telenovele. Totuşi aceasta nu exclude farmecul. Dar să ne înţelegem asupra termenului. Nu conferă farmec doar frumuseţea fizică, graţia, copilăriile, veselia tinerească, ci şi bunătatea, lipsa toanelor, intuiţiile pătrunzătoare, talentul rar de a face întotdeauna ce trebuie. Acest din urmă tip de farmec poate rafina un anturaj mediocru, îl poate dezobişnui de grosolănie, îi poate rezolva dificultăţile şi asigura armonia.

Femeia se cuvine să-şi ajute soţul, copiii luminându-le calea, dându-le curaj. Când ea plânge e nenorocire, nimeni nu rezistă lacrimilor sale, forţa tuturor se evaporă.
Femeia are prin urmare datoria să fie sfetnic înaintea nenorocirii, ajutor curajos după, să prefere la nevoie onoarea bogăţiei.
Nu toate femeile pot juca bine un rol atât de providenţial şi de luminos, dar toate pot tinde spre aceasta.

Unii spun că pentru a reforma societatea, ar fi de ajuns să fie reformate femeile. De fapt ar fi mult mai simplu ca ele să fie atrase spre lucruri serioase şi modificată acea convenţie creată de prejudecăţi, de mode, care odinioară voia femeia sentimentală, care azi o vrea prostituată, dar care îi ignoră intelectul.  
Să fii sfătuitoarea ascultată, voinţa activă a unei Familii, dă, orice s-ar spune, mai mult respect de sine ca postura de cocotă chiar foarte bine îmbrăcată.
De altfel cea mai imperioasă misiune a femeii e naşterea de copii şi educarea lor. De mamă depinde esenţa învăţământului școlar, orientarea sa morală. Ori, cum se știe, prin învăţământ se menţine şi se consolidează Naţiunea.

-V-  

Toate femeile se nasc învăţătoare, fie şi numai pentru a le transmite fiicelor lor acele gusturi care le-au ajutat să deschidă, în monotonia îndatoririlor zilnice, ferestrele spre lumina şi aerul pur de sus.
Oricare ar fi situaţia în care soarta a adus o femeie, ea e datoare să-şi folosească adaptabilitatea pentru a-şi îndeplini cu cât mai multă graţie misiunea care-i revine. Caracterul o determină să prefere o viaţă liniştită şi stabilă, ocupaţii de interior, ceea ce-i permite să facă să înmugurească în Familie floarea idealului. Zorelele de la balconul garsonierei umile a unei vecine casnice cu doi copii mă îndeamnă întotdeauna să mă gândesc la aceasta. Să fii obligată de o situaţie oarecare să stai acasă e o binefacere.  

Surmenajul pe care viaţa modernă îl impune femeilor, goana nebună după distracţii nu li se potriveşte nici moral, nici fizic.
Vizitele interminabile prin magazine, afişarea unui lux fals pentru a-şi da o aparenţă de eleganţă, preocuparea exagerată pentru modă, toate acestea sunt opusul vocaţiei noastre, toate acestea alungă bărbaţii când e vorba de căsătorie.
Cultura şi nu hainele, grija pentru aproape şi nu bibelourile sau zorzoanele sunt cele care ne vor impresiona cel mai mult când vom intra în locuinţa unei femei cu adevărat bune şi distinse. Casele noastre poartă amprenta sufletelor noastre, aşa cum hainele noastre iau forma corpurilor noastre.

În Familie, femeia face binele discret. Ea e ca vata pusă în cutiile cu porţelanuri. Scoasă de acolo totul se face ţăndări. Dar blândeţea ar fi insuficientă dacă nu ar fi dublată de fermitate, de acea hotărâre promptă care doar ea permite să se adopte o atitudine tranşantă când e cazul.
Fără să încalce autoritatea şefului Familiei, soţia, mama se va fi implica în tot ce ţine de folosirea veniturilor comune. E o greşeală să se creadă că femeile nu sunt făcute pentru afaceri. Cu atenţia lor pentru lucrurile mărunte, ele le înţeleg foarte bine. Felul în care unele
s-au îmbogățit dovedeşte că au totul de câştigat dezvoltându-şi spiritul administrativ dobândit în gospodărie. La ţară multe femei iau parte la conducerea unor ferme mari cărora vigilenţa lor le asigură succesul.  

-VI-  

Treburile făcute cu zel, propunându-ţi un ţel de atins, devin atractive oricare ar fi ele, chiar şi menajul. Să nu depreciem ocupaţiile umile pe care el le implică pentru că poezia le-a glorificat, dovadă Nausicaa spălând rufe, deşi era prinţesă şi Charlotte a lui Goethe făcând tartine cu unt. De la cea mai mare doamnă până la cea mai neînsemnată femeie, virtutea menajului e mai presus de oricare alta ca instrument de a păzi viaţa. Activităţile aparent mărunte îşi au însemnătatea lor.

E important să-ţi iubeşti munca. Iubind-o te achiţi bine de ea. Nu vă asumaţi însă munca altora. O bună stăpână a casei nu-şi risipeşte timpul şi forţele cu activităţi pe care alţii pot să le facă sub îndrumarea sa, dar nu ezită să se implice întotdeauna personal în acele crize provocate de lipsa de resurse care nu cruţă nici micile gospodării, nici marile State. Firea nu a făcut degeaba femeia fină şi dibace, înclinată spre ordine, spre meticulozitate, spre prevedere. Rezultă de aici economie, ceea ce nu înseamnă zgârcenie, ci înţelegerea inteligentă a cheltuielilor, adaptarea lor la venituri. Această economie bazată pe principiul sever „nicio datorie, plata pe loc” va da cu siguranţă Familiei o organizare mai bună, mai mult confort, mai multă sănătate. E de preferat o locuinţă mobilată cu simplitatea dragă părinţilor noştri fanteziilor costisitoare plătite prin reducerea cheltuielilor pentru masă sau căldură.  

Ordinea, curăţenia, punctualitatea par puţin lucru şi totuși ele creează o atmosferă de pace. O casă în neorânduială îi produce fiecăruia o stare de disconfort care înăcreşte caracterele.
De la o discuţie pentru o mâncare nereuşită sau o cină întârziată se poate ajunge la certuri grave. Punctualitatea, una din micile virtuți adesea dispreţuite, e un element esenţial pentru păstrarea armoniei. Pare foarte vulgar şi banal să faci să depindă  pacea Familiei de amănunte de menaj, dar fiecare dintre noi gândeşte în secret sau o spune pe şleau: „Ţin la persoana mea.” Or femeia are grijă ca persoana celor dragi să fie îmbrăcată călduros şi hrănită după plac. Această purtare de grijă nu o va pune în inferioritate, dacă va şti s-o înalţe prin intenţie şi dacă nu face din ea un ţel, ci doar un mijloc.

-VII-        

Femeia pură cu personalitate superioară puternică, cu suflet deschis oferind sfat, ajutor şi mângâiere celor care au nevoie de ele ar putea părea o plăsmuire ireală, dacă nu am vedea-o chiar lângă noi.
Nu ignor viaţa femeilor celebre prin talentele lor. Dar adevăratul talent e o excepţie, în timp ce descoperim în fiecare clipă în umbră mame care întruchipează portretul femeii puternice din Cartea Înţelepciunii. Obligaţiile feminine, aceleaşi acum trei mii de ani ca azi, nu sunt nicăieri mai concludent înfăţişate ca în Biblie. Nimic din ce e cu adevărat uman nu e schimbat de trecerea timpului.        

Iubiţi-vă unii pe alţii ca fraţii, spune şi repetă de mai multe ori Evanghelia. Ceea ce pare să indice că prietenia frăţească e cea mai naturală, cea mai solidă, cea mai profundă afecţiune. În mod surprinzător însă tinerele nu caută întotdeauna prietenia la surorile lor. Uitaţi o clipă că majoritatea surorilor se înţeleg de minune, pentru a admite că în unele Familii domnesc certuri frecvente între copii sau mai degrabă răceală. Această absenţă de afinitate e uneori rezultatul unor gelozii supărătoare. Ea mai ţine şi de frecuşul zilnic care produce divergenţe, şocuri în fiecare clipă. Caracterele pot fi foarte diferite în aceeaşi Familie şi dacă nu se ajunge la conciliere, pot apărea conflicte. Problemele generate de interese se vor adăuga acestor tensiuni deja destul de puternice. „Cu cine vrei să mă judec? Îmi spunea o prietenă aflată
într-un etern proces cu fratele ei. Cu zuluşii, cu hotentoţii, cu care nu am nimic de împărţit?”    

Rar există egalitate absolută într-o Familie numeroasă. Cei mici admit cu greu că fraţii şi surorile lor mai mari se bucură, datorită vârstei, de unele privilegii. Apar supărări, ranchiune pentru că firea omenească e imperfectă, pentru că asumarea răspunderii e rară. Apoi fratele şi sora se cunosc prea bine pentru a se judeca obiectiv. Unele caractere se aseamănă cu acele tablouri ce trebuie privite de la distanţă pentru că de aproape par mâzgăleli. Cele mai mici toane, cele mai mici imperfecţiuni manifestate continuu, fac să treacă neobservate calităţi remarcabile. Sunt spuse multe verde în faţă, prea multe. Prietenia e un obiect casabil, spart nu mai poate fi reconstituit. Pare mai uşor de dat dovadă de tact între prieteni ca între fraţi sau surori. Ne vedem prietenii când avem chef, în Familie ne vedem mereu, uneori în momente când nu prea suntem dispuşi la concesii, de aici dificultăţile. Suntem obligaţi, de voie de nevoie, să ne adaptăm dispoziţia la exigenţele celorlalte persoane care au aceleaşi drepturi ca noi, cu toate că nu le-am ales ca pe prieteni pentru că ne-au plăcut.

-VIII-        

Se spune că formarea caracterului se realizează în Familie, că sunt mult mai bine crescuţi copiii care au mai mulţi fraţi şi surori. Ei nu au într-adevăr egoismul copiilor unici, ci alte defecte. Sunt tachinări care înăcresc băieţii, iar pe fete, ofensându-le, le fac să se închidă în sine. Părinţii cred uneori că e mai bine să-şi lase copii să se descurce între ei, cu toate că s-ar impune să reprime cu multă grijă, dacă nu certurile uşoare, cel puţin rivalităţile de inteligenţă dintre băieţi sau de frumuseţe dintre fete mai mari. Din fericire fraţii, surorile care se înţeleg bine predomină. Amintirile din copilărie, temele făcute la aceeaşi masă, necazurile, bucuriile trăite în comun în primii douăzeci de ani de viaţă îi vor apropia şi ei vor fi cei mai buni prieteni, dacă sunt amabili unii cu alţii şi dacă părinţii menţin armonia.

Iată două surori de vârstă apropiată, care nu s-au despărţit niciodată, care au devenit gemene sufleteşte. Viaţa lor zilnică e aproape identică, hainele asemănătoare. Caracterele diferite nu le împiedică să gândească la fel pentru că au fost crescute la fel. Sunt atât de unite, atât de asemănătoare încât îndepărtează tacit din viaţa lor tot ce le-ar putea despărţi şi îmbătrânesc împreună certându-se uneori, dar în fond adorându-se. În cazul unor asemenea surori când una dintre ele se mărită, cealaltă se identifică în continuare cu existența ei, îi devine satelit, îi creşte copiii ca pe proprii săi copii şi găseşte destulă fericire pentru sine în fericirea celorlalţi. Aşa se poate explica secretul adorabil al seninătăţii acestor fete bătrâne atât de utile într-o Familie.

Când e vorba de un frate şi de o soră afecţiunea capătă un caracter diferit. Firile feminină şi masculină se completează reciproc. Binele pe care o soră îl poate face fratelui său e incalculabil. Ea îl fereşte de rău determinându-l să-i respecte puritatea, ea îi inspiră sentimentul unei datorii care place firilor curajoase, datoria de protector. Ceva puternic şi delicat caracterizează ataşamentul dintre un frate şi o soră. Discutând ei se lămuresc unul pe altul prin felul în care faptele se prezintă raţiunii viitorului bărbat şi tactului în formare al viitoarei femei.    

În Familiile numeroase se formează în acest mod grupuri, de cele mai multe ori de câte doi, în funcţie de potrivirile de fire sau de vârstă. „Ăia doi” îşi iau întotdeauna apărarea unul altuia, îşi acoperă faptele rele, intervin unul pentru altul pe lângă părinţi. Dar copiii mai mari îşi au locul lor aparte care comportă o grămadă de îndatoriri.

-IX-

Multe fetiţe însoţesc, supraveghează, păzesc ţânci un pic mai mici ca ele. În gospodăriile sărace cea mai în vârstă, la şapte sau opt ani, e deja de mare folos. E ceea ce le dă copiilor unei mari majorităţi capacitatea de a se descurca singuri la o vârstă când cei din Familiile înstărite nu sunt încă în stare s-o facă. Totuşi chiar printre cei bogaţi multe fete aud
spunându-li-se: „Trebuie să cedezi pentru că eşti mai mare.” Sentimentul responsabilităţii apare aşadar devreme şi uneori e cam apăsător. Nu e întotdeauna plăcut să fii dată ca exemplu pentru că aceasta impune mai multe virtuţi decât ai vrea să practici şi o îngăduinţă mai curând forţată decât firească. Să se ocupe de frăţiori e o misiune onorabilă care înalţă copila în proprii săi ochi, dar care o plictiseşte adesea atât de mult că o face morocănoasă.    

Surorile, fraţii pe post de profesori le cer prea mult elevilor lor din exces de zel şi din lipsă de experienţă. Nu contează, cel mare, frate sau soră, e o forţă într-o Familie. El devine cap de rând şi-i antrenează pe ceilalţi după el. Dacă cel mare e muncitor, cei mici vor fi rareori leneşi. Impulsul e dat. Şi dacă cel mare e o fată, responsabilitatea, obişnuinţa abnegaţiei îi vor deveni o a doua natură. Ea va avea îndatoririle unei mame, fără să aibă bucuriile ei. Cei mici o vor vedea în ea un tutore, nu o soră şi se vor răzvrăti adesea împotriva autorităţii sale şubrede. De nevoie se va resemna cu aceasta şi va da dovadă de o răbdare, de o îngăduinţă care nu sunt specifice vârstei ei.
O cunoştinţă de-a mea, soră mai mare rămasă în cămin din datorie, a văzut cum cresc, apoi cum i se risipesc fraţii şi surorile care o invidiaseră pentru că era prima născută. Răsplata i-a fost că a devenit din ce în ce mai folositoare părinţilor săi bătrâni, că a ajuns în cele din urmă prietena, sfătuitoarea tuturor.  

Fiilor, pe de altă parte, le aparţin viaţa activă şi unele forme de devotament curajos cum ar fi să aibă grijă de gospodărie în lipsa tatălui sau să câştige prin muncă o situaţie de care va beneficia toată Familia. Afecţiunea dintre fraţi, bine înţeleasă, e în realitate o prietenie cu reciprocitate asigurată legată între suflete egale, pentru că între fraţi nu e nicio deosebire de condiţie. Ea se întăreşte printr-o obligaţie infinit mai precisă. Aceasta e cu atât mai adevărat cu cât atunci când divergenţele se accentuează, când certurile izbucnesc, nimeni nu se simte liber să renunţe la dragostea pentru ceilalţi, la a-i ajuta la necaz. Ne putem închide inima, dar nu vom uita niciodată că în trecut părinţii ne iubeau la fel pe toţi. Amintirile comune călcate în picioare pot agrava urile, ranchiunele dintre fraţi, dar îi şi pot ajuta să se ierte, să se împace, pentru că le e imposibil să întoarcă pagina şi să spună, ca după o ceartă între simpli prieteni, „S-a terminat!”.

Se cuvine deci ca fraţii să dea dovadă de îngăduinţă reciprocă şi mai ales să evite să se izoleze unii de alţii. Fetele, mult mai dornice de afecţiune, sunt cele care au tendinţa de a se închide în propria carapace. Surorile, fraţii lor să încerce să le înţeleagă, să le încurajeze să se intereseze de bucuriile şi de succesele celorlalţi, să le obişnuiască cu acea încredere care permite să ni se înapoieze ce am dat fiindcă a şti să primeşti simpatia e uneori un act de generozitate. Să se întrajutoreze „ca degetele de la mână”, să se înţeleagă şi dacă nu pot, să se menajeze e datoria esenţială a fraţilor şi surorilor. Aceasta pentru ca într-o zi, când casa unde au crescut va fi goală, când părinţii vor fi dispărut, grupul să continue să existe prin legăturile de inimă şi de sânge, iar copiii ce i se vor naşte să simtă că fac parte din aceeaşi Familie.    

Popescu Angela
________________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
avatar
Tomi

Mesaje : 245
Data de înscriere : 17/01/2013
Varsta : 37
Localizare : România

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.ro/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Tomi la data de Vin Sept 05, 2014 6:17 am

avatar
Tomi

Mesaje : 245
Data de înscriere : 17/01/2013
Varsta : 37
Localizare : România

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.ro/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Tomi la data de Mar Sept 09, 2014 8:28 am

STRĂINUL
de Octavian Goga

Era, duminică-ntr-amiază,
Noi stam pe prispă strânși la sfat,
Când s-a ivit pe drumul Ţării
Un om la margine de sat.
Din pulberea învolburată
Abia puteai să-l deslușești -
Cu pașii largi, grăbindu-şi mersul,
Venea în hainele-i nemțești...

La cruce, în deal, noi îl văzurăm
Cum s-a oprit deodată-n pas
Şi s-a-nchinat adânc drumețul
Când a făcut în drum popas.
Privea-ndelung, ca dus pe gânduri,
La zidul zugrăvit cu sfinți.
Şi sta cu capul gol străinul
În ploaia razelor fierbinți.

Când s-a pornit încet la vale,
Noi ne uitam de la zăplaz,
Şi nu știu, ni s-a părut nouă,
Dar avea lacrimi pe obraz.
Când ne-a ajuns, a dat binețe,
Cu glas domol, si-apoi a stat
Şi ne-a-ntrebat de sănătate
Şi de nevoile din sat.

Ne-a zis c-ar vrea la sfânta slujbă
Să vie alăturea cu noi,
Şi s-a uitat cu-atâta jale
Când a trecut un car cu boi.
Iar la vecernie drumețul
Stătea cucernic și supus,
Şi-a sărutat duios icoana
Cu răstignirea lui Iisus.

Când a plecat ne-a spus povețe
Cu grai înduioșat și blând,
Şi ne-ncălzea atâta-n suflet,
Că lăcrimam toți ascultând.
Spunea că nu-i păcat mai mare
Decât să-ţi lapezi Ţara ta
Şi, vezi, îi tremura cuvântul
Pe buze, când ne cuvânta!

Apoi s-a dus... Ne era jale
Când s-a pornit la drum, pe grui...
Dar uite, în țintirim, pe noapte,
Spun că văzură umbra lui.
De-atunci tot despre el ni-e vorba
Şi-atât am vrea cu toți să știm:
Anume lângă care cruce
A-ngenuncheat în țintirim...
_______________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
avatar
Tomi

Mesaje : 245
Data de înscriere : 17/01/2013
Varsta : 37
Localizare : România

Vezi profilul utilizatorului http://tineriptromania.blogspot.ro/

Sus In jos

Re: ROMÂNIA APĂRĂ-ŢI SUFLETUL

Mesaj  Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 4 din 15 Înapoi  1, 2, 3, 4, 5 ... 9 ... 15  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum